În zona Bulevardului Culturii din Câmpina au fost identificate o serie de spații pe care, în timpul verii, să fie amenajate terase
Actualitate (Categoria articolului)
După cum v-am informat recent, la Primăria Câmpina a continuat seria discuțiilor inițiate de Comisia de Urbanism și Comisia de Cultură din cadrul Consiliului Local pe tema punerii în valoare a unor zone din municipiu, a revitalizării lor prin atragerea unor investitori privați. La întâlnirea unde s-a discutat despre ștrandul de la Casa Tineretului și despre care noi am scris AICI, s-a vorbit și despre zona Bulevardului Culturii, locul de promenadă al câmpinenilor în prima jumătate a secolului trecut. Au fost prezenți consilierii locali Monica Clinciu și Florin Frățilă (președinții celor două comisii menționate), Dragomir Enache, Andrei Duran și Adrian Dochia, viceprimarul Adrian Pițigoi, alături de alți reprezentanți ai Primăriei Câmpina.
Arhitectul-șef al municipalității, Didona Căliman, a prezentat câteva locații de pe Bulevardul Culturii care pot deveni atractive, aici putând fi amplasate terase pe pentru perioada verii, fiind vorba exclusiv de construcții ușoare, cu caracter provizoriu. Iar primele zone identificate au fost la baza zidului de sprijin din zona "Gura leului", existând chiar și un refugiu în acest loc, unde se poate amenaja o astfel de terasă, dar și platoul situat deasupra skate-park-ului. În plus, la propunerea viceprimarului Adrian Pițigoi, pe același platou ar putea fi amplasat și un chioșc, unde oamenii să se poate refugia în cazul unei ploi sau de unde părinții să-și poată urmări copiii veniți la skate-park. De asemenea, s-a stabilit realizarea unui studiu de oportunitate pentru această zonă, precum și întocmirea lucrărilor de cadastru pentru zona de pe Strada Lt. Oprescu Adrian, unde, de asemenea, pot fi realizate unele amenajări, care - cel puțin pe perioada verii - să mai anime atmosfera și să transforme această zonă într-un punct de atracție pentru câmpineni și nu numai.
Actualitate

Ștrandul de la Casa Tineretului din Câmpina între ”e jenant ce se întâmplă” și ”n-avem bani”. Urmează încă un an fără ștrand...
Consilierul Cosmin Raț a fost cel care, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Local din 29 noiembrie, a deschis discuția pe tema ștrandului de la Casa Tineretului.

Primim de cititori. Cine o fi găsit această prescurtare pentru bulevard?
Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis pe numărul de whatsapp 0733.388.425 această imagine surprinsă pe Calea Dacia, pe sensul de intrare în municipiul Câmpina.
Alte stiri recente

”Salon de iarnă”, ultima expoziție a anului 2023 la Câmpina
Vernisajul expoziției de pictură și sculptură ”Salon de iarnă” a încheiat pentru anul 2023 activitatea Asociației artiștilor plastici ”CâmpinArtelor”. Evenimentul a avut loc vineri, 8 decembrie, la ceas de seară, în Sala ”Constantin Radu” a Casei de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina.

Handbal feminin, juniori III. CS Câmpina - CSO Mizil 35-22 (12-8)
La ultimul meci oficial pe teren propriu în anul 2023, fetele de la CS Câmpina, pregătite de Daniel Vasile, au obținut o nouă victorie categorică, impunându-se în fața formației CSO Mizil la o diferență de 13 goluri.
Comentarii