Consiliul Local Câmpina a aprobat continuarea demersurilor pentru înfrățirea cu localitatea Katerini, din Grecia

Actualitate (Categoria articolului)

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Câmpina de la finalul lunii iunie, primarul Alin Moldoveanui a solicitat Legislativului local un acord de principiu privind continuarea demersurilor pentru înfrățirea cu localitatea Katerini, din Grecia. Consiliul Local Câmpina a aprobat în unanimitate continuarea acestor demersuri începute, după cum poate vă amintiți, în anul 2019.

Primarul Alin Moldoveanu a prezentat consilierilor locali situația demersurilor de până acum pentru această înfrățire: ”În anul 2019 s-a încheiat un protocol cu ocazia vizitei reprezentaților municipiului Câmpina în localitatea Katerini, din Grecia. A fost elaborat un proiect de înfrățire și colaborare, însă demersurile nu s-au continuat. Solicit un acord de principiu pentru reluarea procedurii, ceea ce va presupune transmiterea către autoritățile din localitatea Katerini a proiectului de acord de înfrățire și cooperare pentru exprimarea unui acord privind direcțiile de acțiune, avizarea apoi de către Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, conform legii”. (video)
Discuțiile de la acel moment au fost facilitate de un câmpinean - Dragoș Zisopol, președintele Uniunii Elene din România, deputat din partea comunității elene.
Katerini se află în nordul Greciei, în apropiere de orașul Salonic. Are o populație de peste 85.000 de locuitori și se află între Muntele Olimp și Golful Thermaikos. Una dintre zonele componente ale orașului Katerini, Paralia, este foarte cunoscută în România ca fiind una dintre destinațiile de vacanță de vară preferate de români, numai în anul 2019 această regiune fiind vizitată de peste 100.000 români. De asemenea, localitatea Katerini mai este înfrățită cu municipiul Brăila.

4667 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

2580 vizualizari
25 sept. 2021 20:18

La Breaza, un bărbat a fost atacat și rănit grav de un urs. Mesaj de alertă privind prezența unui urs și la Comarnic

Iată că se înmulțesc cazurile de oameni atacați de urs. S-a întâmplat foarte recent la Telega, zilele trecute la Comarnic, astăzi la Breaza și tot astăzi a fost emis un mesaj RO Alert privind prezența unui urs la Comarnic, în zona Podul Lung.

2666 vizualizari
25 sept. 2021 11:42

Președintele și vicepreședintele COSR, Mihai Covaliu, respectiv Elisabeta Lipă, în vizită la Câmpina

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) - Mihai Covaliu și vicepreședintele aceluiași for - Elisabeta Lipă, campioni olimpici și mondiali la scrimă, respectiv canotaj, s-au aflat vineri la Câmpina. Au mers la Primărie, unde s-au întâlnit cu primarul Alin Moldoveanu, apoi au vizitat împreună baza sportivă de la Căminul Petrol și fostul sat de vacanță de pe Drumul Taberei.

Alte stiri recente

502 vizualizari
26 sept. 2021 20:54

Rareș Hodoiu (AIKO Câmpina), trei medalii la Mondialul WUKF de la Cluj-Napoca

La sfârșitul acestei săptămâni a avut loc la Cluj-Napoca o nouă ediție a Campionatului Mondial WUKF de karate, competiție la care a fost prezent și Rareș Hodoiu, unul dintre cei mai valoroși sportivi de la AIKO Câmpina, pregătit de Sensei Gabriel Timofte.

1775 vizualizari
26 sept. 2021 12:52

Liga A Prahova, etapa a 8-a. Rezultate și clasament

Sâmbătă au avut loc primele meciuri din etapa a 8-a din Liga A Prahova, eșalonul de elită al fotbalului prahovean. Duminică au avut loc ultimele jocuri ale acestei runde. Iată rezultatele: