93,56% dintre elevii din Câmpina, care au susținut Evaluarea Națională, au obținut media generală peste 5

Social (Categoria articolului)

Pe site-ul Ministerului Educației au fost publicate, joi după-amiază, rezultatele la Evaluarea Națională și sunt rezultate bune pentru elevii câmpineni. 270 elevi de clasa a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională în Câmpina. Dintre aceștia, șase nu s-au prezentat la susținerea celor două probe ale examenului (limba și literatura română, respectiv matematică). Dintre cei 264 elevi care au susținut examenul, 247 au obținut media generală peste 5.00 (adică 93,56%), iar 17 - sub 5.00. Nu s-a obținut nicio medie generală de 10, în schimb, patru elevi au avut nota 10 la matematică și un elev a obținut 10 la română. La nivelul județului Prahova, șapte absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media generală 10, șase dintre ei sunt din Ploiești, iar unul de la Filipeștii de Pădure.

Iată situația pe unități de învățământ:
- Colegiul Național "Nicolae Grigorescu" - 51 candidați, medii cuprinse între 9,95 și 5,65
- Școala Gimnazială "Ion Câmpineanu" - 73 candidați, doi absenți, medii între 9,75 și 3,55 (patru medii generale sub 5)
- Școala Gimnazială Centrală - 51 candidați, 1 absent, medii cuprinse între 9,90 și 3,40 (două medii generale sub 5)
- Școala Gimnazială "B.P. Hasdeu" - 50 candidați, medii cuprinse între 9,55 și 5,70
- Școala Gimnazială "Al.I. Cuza" – 33 candidați, 2 absenți, medii cuprinse între 9,45 și 4,02 (patru medii generale sub 5)
- Școala Gimnazială nr.3 - 9 candidați, 1 absent, medii cuprinse între 6,85 și 3,25 (șase medii generale sub 5)
- Liceul Tehnologic Mecanic - 3 candidați, medii cuprinse între 7,37 și 3,97 (o medie generală sub 5)
Potrivit datelor noastre, la Câmpina, procentul celor care au luat media generală peste 5 este cel mai mare din ultimii zece ani, adică din 2012, de când s-au introdus camerele de supraveghere în sălile de clasă, la examene.
La nivelul județului Prahova, la Evaluarea Națională s-au înscris 5.805 elevi, dintre care 5.632 elevi s-au prezentat la examen, iar 173 au absentat. Din totalul celor care au susținut examenul, 4.984 au obținut medii peste 5.00 (adică 88,49%). După afișarea rezultatelor, elevii nemulțumiți de note pot depune contestații până astăzi, vineri, 24 iunie, la ora 12.00, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.
Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Națională (care are o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).

2533 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Social

1088 vizualizari
10 aug. 2022 13:42

Doar trei farmacii din Câmpina, pe lista celor care eliberează pastile cu iodură de potasiu

Ministerul Sănătății a publicat lista farmaciilor care eliberează pastilele cu iodură de potasiu. La nivelul județului Prahova sunt doar 35 de farmacii pe această listă, iar din Câmpina numai trei.

2204 vizualizari
08 aug. 2022 12:02

Cel mai nou volum de evocări despre Câmpina al lui Alin Ciupală e aproape de lansare. Cum a fugit căpitanul Ghinea în Franța via Iugoslavia

Undeva prina luna septembrie va avea loc lansarea celui mai recent volum de evocări al istoricului Alin Ciupală - ”Câmpina. Un oraș cu străzi pe care câmpinenii nu trec niciodată. Evocări cu parfum de nostalgie dintr-o lume care s-a dus”. Vom încerca pe parcursul mai multor episoade să vă provocăm, publicând scurte fragmente din acest volum.

Alte stiri recente

103 vizualizari
10 aug. 2022 19:04

Trofee și amintiri frumoase, bilanțul Ansamblului ”Ghiocelul” Câmpina la Festivalul Internațional de Folclor de la Ohrid, Macedonia

La Ohrid, în Macedonia, a avut loc în perioada 4-9 august ediția din acest an a Festivalului Internațional de Folclor al Tineretului ”Zdravko Banar”, singura formație din România prezentă la acest eveniment fiind Ansamblul Folcloric ”Ghiocelul” al Casei de Cultură ”Geo Bogza” din Câmpina.

473 vizualizari
10 aug. 2022 15:12

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Primăria municipiului Câmpina ne-a transmis următorul anunț public: