Câmpina a obţinut în instanţă anularea a patru hotărâri ale AGA de la HidroPrahova
Actualitate (Categoria articolului)
Instanța de contencios-administrativ a Tribunalului Prahova a dat câștig de cauză administrației câmpinene și a decis anularea a patru hotărâri adoptate de Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea HidroPrahova. Decizia nu este definitivă. A fost prima instanță, iar HidroPrahova poate face recurs.
La începutul acestui an, Consiliul Local Câmpina a fost realmente revoltat de atitudinea conducerii HidroPrahova în privinţa convocării şedinţelor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA). Municipiul Câmpina este al doilea acționar al societății (cu 8%), după Consiliul Judeţean Prahova, care deţine 83%. Convocările se făceau fără respectarea termenelor legale şi fără a fi prezentate acționarilor ordinea de zi şi proiectele care urmau a fi supuse dezbaterii şi votului, astfel că, reprezentantul Consiliului Local Câmpina în AGA, Laurenţiu Olăraşu, nu avea cum să primească un mandat clar din partea consilierilor cu privire la modul în care ar trebui să voteze. În acest context, s-a decis acţionarea în instanţa de contencios administrativ și anularea a patru hotărâri de la şedinţe AGA diferite, dar toate desfăşurate după aceeaşi procedură, pe care instanţa a stabilit-o ca incorectă.
Astfel, au fost anulate hotărârile: nr. 21 din 4 noiembrie 2016, nr. 1 şi nr. 2 din 19 ianuarie 2017 şi nr. 3 din 8 februarie 2017. Sunt hotărâri importante, care se referă la numirea unor persoane în Consiliul de Administraţie al HidroPrahova (hotărârea 21), prelungirea mandatelor administratorilor (hotârărea 1), extinderea ariei de operare prin înfiinţatrea a nu mai puţin de 37 puncte de lucru (hotărârea 2) şi aprobarea profilului candidaţilor pentru Consiliul de Administraţie şi mandatarea conducerii executive în vederea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică pentru implementarea proiectului de fazare privind reabilitare şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare (hotârărea 3).
„Prima instanţă s-a pronunţat şi a constatat nulitatea absolută a hotărârilor atacate de Consiliul Local Câmpina”, a anunţat consilierul juridic al Consiliul Local, Laurenţiu Olăraşu, în ședința de săptămâna trecută. (video)
Probabil că procesul cu HidroPrahova va continua, dar important este că, de la momentul atacării în instanţă a acestor hotărâri, lucrurile s-au schimbat în relația dintre HidroPrahova şi acționari, intrând în normalitate cel puţin din punct de vedere al procedurii pentru convocarea şedinţelor AGA. La alte capitole, însă, din păcate, nu putem spune același lucru, iar câmpinenii știu foarte bine asta.
Actualitate

Începe reabilitarea termică a Blocului 7ABC din centrul Câmpinei
Creșterea eficienței energetice în Blocul 7ABC de pe Bulevardul Carol I din municipiul Câmpina este o investiție cu fonduri europene, finanțată în cea mai mare parte prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

O tânără din Galați, la un pas să-și piardă viața în Bucegi, după ce a căzut într-o prăpastie
Salvamontiștii au fost solicitați să intervină sâmbătă, în Bucegi, pe Valea Rea, spre Cabana Mălăiești, după ce o tânără din Galați, în vârstă de 25 ani, a căzut într-o prăpastie, mai bine de 100 metri.
Alte stiri recente

Scurt și la... subiect, cu Nicolae Geantă, profesor la Liceul Tehnologic ”Constantin Istrati” Câmpina
În această serie de interviuri vă vom oferi ocazia să aflați și alte lucruri din viețile unor oameni cunoscuți din Câmpina. Emisiunea se desfășoară în format flash-interviu, cu întrebări punctuale și răspunsuri scurte și... la subiect. Vor fi întrebări legate atât de cariera profesională a invitaților noștri, cât și de viața lor particulară.

Superliga B Prahova. Sportul Câmpina - Unirea Teleajen 1-0
Arena ”Rafinăriei” arăta excelent, oferind condiții ideale pentru o partidă de fotbal, la primul joc oficial pe teren propriu din anul 2023 pentru echipa Sportul Câmpina.
Comentarii