Casa Venețiană, unul dintre simbolurile pierdute ale Câmpinei

Social (Categoria articolului)

Câmpina avut și, din fericire, încă mai are o serie de clădiri emblematice. Dintre cele care s-au pierdut, clădirea cu cea mai mare valoare de simbol era Casa Venețiană, care era situată chiar pe bulevardul principal al localității, cam unde ar fi astăzi blocurile care au la parter de la Banca Transilvania la Cofetăria Delice. De altfel, pentru a mai avea un reper, chiar în fața acestei clădiri impunătoare se afla strada pe care se găsea Restaurantul București, astăzi undeva între sediul BCR și primul bloc din Parcul Regele Mihai I.

Casa Venețiană a fost, probabil, una dintre cele mai frumoase clădiri din câte au existat în Câmpina vreodată. Era cea mai impunătoare și elegantă clădire din centrul localității, cu o fațadă bogat decorată în stil venețian (de unde și denumirea), cu arcade, coloane și reliefuri. La parter funcționau o cofetărie și o farmacie, iar etajele erau ocupate de familii înstărite ale vremii. Ale vremii interbelice.
O clădire impunătoare, frumoasă, dar și foarte rezistentă. În timpul celui de-al doilea război mondial, pe planșeul betonat al Casei Venețiene a fost instalată o baterie de tunuri antiaeriene, pentru apărarea Rafinăriei. În timpul bombardamentelor, Casa Venețiană a suferit avarii minore. A avut mai mult de suferit în timpul cutremurului din 1977, iar mai târziu, când a început așa-numita sistematizare urbană a Câmpinei, casa a fost demolată pentru a face loc blocurilor de azi. S-a pierdut, astfel, o bijuterie de clădire, cu o arhitectură frumoasă și valoroasă. Ar mai trebui să spunem că înaintea celui de-al doilea război mondial, pentru o perioadă de timp, Casa Venețiană a găzduit sediul Partidului Național Liberal, iar după naționalizare aici au funcționat birourile Cooperativei Munca.
Din păcate, nu s-au păstrat până în zilele noastre informații privind numele arhitectului, anul exact al realizării sale sau numele proprietarilor până la naționalizarea de după al doilea război mondial. Cu toate acestea, Casa Venețiană rămâne unul dintre simbolurile Câmpinei din, probabil, cea mai înfloritoare perioadă a existenței Câmpinei. Și pentru că trebuie să învățăm ceva din fiecare lucru, poate ar trebui să avem grijă să nu mai dispară și alte simboluri ale urbei noastre.

(Foto - Mircea Scorțeanu, Casa Venețiană în anul 1979, cu puțin timp înainte demolării)

3178 vizualizari
3

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Anonim 08.07.2022 14:02 Si trebuie sa mai invatam sa nu lasam orice primaras penibil si orice CL sa decida pentru noi. Daca se va face pasajul subteran, putem vorbi la trecut si de blocurile acelea care au inlocuit Casa venetiana ca s-a dus rezistenta lor.
  • Calugaru 08.07.2022 15:24 Neo-marxistii astia de la putere o sa distruga orice edificiu cu valoare istorica, utilitara sau arhitecturala. Ei nu sunt in stare nici sa intretina sau sa vopseasca ceea ce au construit aia din trecut. Totul il fac fara viziune, pe timp scurt si de calitate proasta.
  • GIGIOC 09.07.2022 08:07 OOOOOOOOOFFFFFF, ce amintiri dureroase, iar la parter era vestitul Restaurant Lacto-Vegetarian, cu responsabil de unitate nea' Mihai din Poiana Campina, un om deosebit ! Trist ca am pierdut asemenea bijuterie arhitectonica ! Multumim frumos pt ca ne mai aduceti aminte cat de frumos era orasul nostru !

Social

2312 vizualizari
01 oct. 2023 16:40

La Colegiul Tehnic Forestier Câmpina a fost creat Hub-ul educațional Științescu

Fondul Științescu ediția 4.0 continuă să facă științele distractive, iar Colegiul Tehnic Forestier Câmpina a participat cu un proiect, declarat câștigător, prin care se creează la unitatea de învățământ un hub educațional.

2278 vizualizari
28 sept. 2023 06:28

Deea State, o tânără scriitoare din Cornu, a pus bazele Editurii OrhiDeea și a revistei cu același nume

1 comentarii

"Ambiția mea este să ofer oricărui autor șansa de a-și publica volumul ca un profesionist, luptând în același timp împotriva analfabetismului. Visul unora trebuie să servească celor care au nevoie. Promovez autori români contemporani și promovez lectura ca pilon esențial în formarea oamenilor", spune Deea State.

Alte stiri recente

233 vizualizari
02 oct. 2023 21:04

Superb meci demonstrativ de tenis la ”Premium Trophy Câmpina”

În perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2023, la baza sportivă Tenis Premium Club, din Câmpina, Strada Pictor Nicolae Grigorescu, a avut loc turneul ”Premium Trophy Câmpina”, ediția 2023.

437 vizualizari
02 oct. 2023 19:51

Retragerea cu torțe, un eveniment dedicat împlinirii a 55 de ani de la înființarea Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina

Defilarea cu torțe aprinse a promoției noiembrie 2023 a Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina a fost evenimentul care a încheiat, la 1 octombrie, Festivalul CâmpinArtelor și Sporturilor 2023. Această defilare cu torțe a viitorilor polițiști, cei care vor absolvi școala luna viitoare, a fost dedicată împlinirii a 55 de ani de la înființarea Școlii de Poliție de la Câmpina.