Linia de gardă de la Pediatria Spitalului Municipal Câmpina nu va fi asigurată în totalitate, în luna septembrie 2019
Sănătate (Categoria articolului)
Scriam recent despre faptul că la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Câmpina există o criză acută de medici. Din cele șapte posturi existente, doar patru sunt ocupate, iar în curând vor fi doar trei, pentru că una dintre doctorițe va intra în concediu prenatal. Este o situație extrem de delicată, iar cea mai mare problemă pe care o generează deficitul de medici este imposibilitatea asigurării gărzilor la Pediatrie. Comitetul Director al Spitalului Municipal a analizat această situație și a luat unele decizii în cadrul ședinței de vineri, 30 august 2019.
Deoarece gărzile nu pot fi acoperite în totalitate de către cei patru medici de la Pediatrie și din cauza faptul că nici medicii din afara Spitalului Municipal, încadrați cu contracte de prestări servicii, nu sunt suficienți pentru acoperirea liniei de gardă, Comitetul Director a stabilit următoarele măsuri pentru luna septembrie, după cum ne-a comunicat conducerea instituției:
- Se va asigura continuitate prin linia de gardă 27 din cele 30 de zile ale lunii septembrie 2019, cu medicii spitalului și cu cei externi.
- În zilele de 6, 20 și 27 septembrie, spitalul nu va acoperi linia de gardă pediatrie, cazurile urmând să fie rezolvate de medicii de la Compartimentul de Primiri Urgențe, iar cele mai grave urmând să fie direcționate la Spitalul de Pediatrie din Ploiești.
- În zilele de 6 și 20 septembrie, în intervalul echivalent perioadei de gardă, Compartimentul de Neonatologie va fi acoperit on-call de la domiciliu de către dr. Minerva Stanciu, medic primar specialitatea pediatrie. Se vor rezolva nașterile și posibilele urgențe apărute la copiii internați. În ziua de 27 septembrie, activitatea Compartimentului de Neonatologie va fi asigurată on-call, în intervalul 14.00 - 20.00, de dr. Minerva Stanciu, iar în intervalul orar 20.00 - 8.00, de către dr. Mihaela Apostoae, medic specialist neonatolog, aflată în relație de prestări servicii cu Spitalul Municipal Câmpina.
- În zilele de 6, 20 și 27 septembrie 2019, zile în care linia de gardă pediatrie va fi suspendată, eventualele acutizări ale pacienților existenți în Secția de Pediatrie vor fi rezolvate de medicii de la CPU și medicii de gardă din cadrul ATI.
Dr. Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal Câmpina: "Această criză de medici la Pediatrie nu este doar a noastră, iar cauzele sale pleacă încă de la desființarea Facultății de Pediatrie, în urmă cu 30 de ani. Acum, medicii pediatri se formează doar prin rezidențiat, după terminarea Facultății de Medicină Generală, astfel că numărul medicilor pe această specializare este mult prea mic. În plus, este o absorbție importantă și în mediul privat, alții pleacă în străinătate, astfel că s-a ajuns la această criză la nivel național, care se răsfrânge și asupra noastră".
Sănătate

Primele operații pe coloana vertebrală, la Spitalul San Confind
Vă informam, nu cu mult timp în urmă, despre faptul că la Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina vor fi posibile operațiile de hernie de disc. De două săptămâni, chiar se întâmplă acest lucru. Două astfel de intervenții chirurgicale, de mare complexitate și finețe, au fost realizate cu succes de dr. Stelian Anghel împreună cu dr. Viorel Albu.

Dr. Călin Tiu a coordonat un curs de ecografie pentru chirurgi în cadrul unui congres medical european desfășurat la Cracovia
La finalul săptămânii trecute, la Cracovia, în Polonia, în cadrul Congresului Asociației Europene pentru Chirugie Endoscopică, dr. Călin Tiu a organizat și condus cursul de ecografie pentru chirurgi, unul dintre cele mai apreciate din cadrul congresului.
Alte stiri recente

Insulele Capului Verde, o destinație exotică la tarife de early booking, cu Agenția Teron Intertur Câmpina
La Agenția de Turism Teron Intertur Câmpina au fost lansate ofertele early booking pentru o serie de destinații exotice - Republica Dominicană, Mexic, Maldive, Kenya, Tanzania, Seychelles, Thailanda, Sri Lanka, Japonia sau Insulele Capului Verde, destinații spectaculoase, foarte apreciate și ideale pentru o vacanță memorabilă.

Percheziții în Prahova la mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală și delapidare
Duminică, 7 august, procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Prahova și Călărași, la domiciliile a doi bărbați cu vârstele de 35, și respectiv 58 de ani și la domiciliul unei femei în vârstă de 43 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare.
Comentarii