La Ministerul Transporturilor a fost semnat contractul pentru montarea separatoarelor de sens pe drumurile naționale

Actualitate (Categoria articolului)

În sfârșit, vin și vești bune în privința măsurilor de siguranță în circulația rutieră pe drumurile naționale. Reprezentanții CNADNR au semnat ieri, la Ministerul Transporturilor, contractul pentru achiziția și montarea de parapete rigide prefabricate de tip New Jersey pe drumurile naționale. Pe DN1 vor fi montate aceste separatoare de sens pe 37 de km, cu precădere între Ploiești și Comarnic.

"Având în vedere că am insistat de foarte multe ori la ministrul Dan Costescu în legătură cu necesitatea introducerii separatoarelor de sens în special pe DN1, ca măsură de prevenție, m-a contactat și mi-a dat vestea cea bună în privința semnării contractului. Sunt 37 de km de separatoare pe DN1, dar s-ar putea ajunge chiar la 40 km și asta pentru că 3 km de separatoare ar putea fi relocate din zona Sângeoz, unde sunt mai multe localități urbane la distanțe scurte. Pe DN1 nu va fi o bandă continuă de separatoare de sens. Ministrul Costescu mi-a explicat că vor fi montate separatoare în așa numitele puncte negre, adică acele zone unde factorii de risc în producerea de accidente sunt foarte mari", ne-a declarat senatorul George Severin.
Vom reveni cu detalii despre contractul semnat la Ministerul Transporturilor.

6173 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

1440 vizualizari
29 nov. 2022 17:55

La Câmpina, în seara Sfântului Andrei, se aprind luminițele pentru sărbători și vor răsuna primele colinde

În seara Sfântului Andrei, părintele spiritual și ocrotitorul României, la ora 17.00, în Parcul Regele Mihai I din centrul Câmpinei, vor răsuna primele colinde ale acestei ierni. Vor cânta micii soliști de la Clubul Copiilor din localitate. Apoi, la 17.30, va fi aprins iluminatul ornamental pentru sărbătorile de iarnă.

1273 vizualizari
29 nov. 2022 08:35

Paradă militară la Câmpina, de Ziua Națională

2 comentarii

În ultimii trei ani, Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Câmpina prin acțiuni restrânse, din cauza pandemiei. Anul acesta, se revine la programul din trecut, iar manifestările vor fi organizate în centrul localității, la Monumentul Eroilor Războiului de Întregire Națională (Soldatul).

Alte stiri recente

8056 vizualizari
29 nov. 2022 11:05

Ne-a părăsit pentru totdeauna Raluca Drăgan, sportivă care a adus Câmpinei și României numeroase medalii la atletism

1 comentarii

O veste foarte tristă la sfârșit de toamnă... Raluca Drăgan, fostă sportivă a Clubului "Constantin Istrati" din Câmpina, campioană națională de juniori la aruncarea greutății și multiplă medaliată în probele de aruncarea discului și suliței, a încetat din viață. Avea doar 34 de ani.

685 vizualizari
28 nov. 2022 19:55

Anunț public privind decizia etapei de încadrare pentru proiectul "Reabilitare, modernizare, extindere sistem de iluminat public în municipiul Câmpina"

Municipiul Câmpina, titular al proiectuluiREABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE SISTEM DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL CÂMPINA”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de a nu se supune evaluării impactului asupra mediului, nu se supune evaluării adecvate și nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă de către Agenția pentru Protecția Mediului Prahova, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului*), pentru proiectul: REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE SISTEM DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL CÂMPINA.