Tarifele pentru utilizarea bazelor sportive de la Câmpina au fost majorate de Consiliul Local. Creșterile ajung până la 54%
Actualitate (Categoria articolului)
După cum v-am informat deja, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Câmpina de miercuri, 25 ianuarie, au fost discutate și votate noile tarife de închiriere pentru bazele sportive din Câmpina, administrate de Clubul Sportiv. Noile tarife au fost aprobate aproape fără nicio discuție, iar inițiatorii proiectului au fost Roxana Gheorghe (Partidul Verde), Liviu Briciu (POL), Liviu Dumitrache (USR) și Andrei Duran (PSD).
CâmpinaTV.ro consideră o eroare majorarea acestor tarife, în condițiile în care copiii și tinerii ar trebui să fie încurajați să facă sport. Dar, dacă așa au decis aleșii poporului câmpinean...
Acum, noile tarife, pe care vi le-am prezentat și în orecedentul articol sunt substanțial mai mari, majorarea acestora fiind cuprinsă între 14% și 54%. În cadrul foartei scurte discuții, unul dintre inițiatorii, consilierul Liviu Briciu a explicat că, de fapt, creșterea ar fi trebuit să fie mult mai mare pentru a acoperi cu adevărat cheltuielile, ignorând - ca întreg Consiliul Local - rolul social și educativ pe care ar trebui să-l aibă administrația locală.
Teren sintetic de fotbal
- taxă închiriere 250 lei/ora (200 lei - creștere de 25%);
- taxă închiriere turneu 400 lei/zi (300 lei) - 33%; 600 lei/2 zile (500 lei - 20%); 800 lei/mai mult de două zile (600 lei - 33%).
Bazinul didactic de înot
- taxă utilizare bazin 20 lei/oră (13 lei - 53%);
- abonament 10 ore 170 lei (110 lei - 54%);
- abonament 20 ore 320 lei (210 lei - 52%);
- taxă bazin competiție 350 lei/oră (280 lei - 25%);
- abonament lunar sportivi legitimați 300 lei/două intrări pe zi (200 lei - 50%);
- taxă rezervare culoar 30 lei/culoar/oră (25 lei - 20%);
- taxă cursuri inițiere 50 lei/oră (35 lei - 42%);
- abonament 8 ședințe cursuri 350 lei (250 lei - 40%).
Teren multifuncțional
- închiriere teren 30 lei/oră (25 lei - 20%) - pentru intervalul de luni până vineri, între orele 8-16;
- închiriere teren 40 lei/oră (35 lei - 14%) - pentru intervalul de luni până vineri, între orele 16-22, și sâmbăta și duminica.
Comentarii
- 30.01.2023 21:57 Ne meritam soarta,noi i am votat!
- 31.01.2023 16:46 Exact cum vă spuneam: cea mai prost pregătită administrație, din toate punctele de vedere, pe care o are Cămpina de peste 500 de ani.Niște politruci fără nicio viziune au ajuns stăpănii unui tărg care moare încet dar sigur.
Actualitate

Liceul Tehnologic ”Constantin Istrati” Câmpina are un elev calificat la Olimpiada Națională la analiza produselor alimentare
În acest an școlar au fost foarte multe rezultate foarte bune la olimpiadele școlare la nivel județean, mulți elevi ai unităților de învățământ câmpinene calificându-se la olimpiadele naționale.

Lovitură de teatru! Primăria Câmpina a transmis Prefecturii Prahova că proiectul privind înființarea Centrului Cultural a fost aprobat
UPDATE - Această știre a fost o păcăleală de 1 aprilie. Celor care ne-au felicitat sau ne-au criticat, celor care s-au amuzat alături de noi, tuturor le mulțumim pentru că ne citesc!
La câteva zile după ședința ordinară a Consiliului Local Câmpina, în care - printre altele - a fost respins, pentru a treia oară în acest mandat, proiectul de înființare a unui Centru Cultural, a venit lovitura de teatru: Primăria Câmpina a transmis Prefecturii Prahova că proiectul de înființare a Centrului Cultural a fost aprobat!
Alte stiri recente

Liga A Prahova, etapa a 22-a. Rezultate și clasament
Sâmbătă au avut loc primele meciuri ale etapei a 22-a, din Liga A Prahova. Celelalte meciuri ale rundei sunt programate mâine dimineață. Iată rezultatele partidelor de până acum și clasamentul actualizat:

Liga A Prahova. Tricolorul Breaza - CS Câmpina 4-0
Derby-ul campionatului Ligii A Prahova a fost așteptat cu mare interes la Breaza. Gazdele veneau după despărțirea de antrenorul principal, Costin Plăvache, dar dornice să-și ia revanșa după înfrângerea din tur, singura a liderului, în vreme ce câmpinenii își doreau să demonstreze că acea victorie nu a fost una întâmplătoare și că ei ar merita să ocupe prima poziție a clasamentului la nivel județean.