Policlinica Municipală Câmpina, exact așa cum ar trebui să fie

Eveniment (Categoria articolului)

Astăzi, la Policlinica Municipală am admirat... normalitatea. O Policlinică frumoasă, curată, modernă, strălucitoare, cu aparatură nouă, cu oameni luminoși, pozitivi, mulțumiți. Adică, exact așa cum ar trebui să fie ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Câmpina sau al oricărui spital din România. Pentru că aceasta este normalitatea. O normalitate pe care, din păcate și din motive cunoscute de noi toți, o privim uimiți tocmai pentru că nu suntem obișnuiți cu ea.

Astăzi, a avut loc inaugurarea Policlinicii Municipale Câmpina, după finalizarea proiectului de reabilitare, modernizare și dotare. Un proiect de aproape 2,5 milioane de euro, început, după cum știți, cu fonduri europene și finalizat cu fonduri de la bugetul local. Nu mai revenim asupra acestui aspect, pentru că am scris de nenumărate ori despre problemele apărute pe parcursul derulării proiectului. 
La inaugurarea de astăzi au participat toți cei implicați în derularea proiectului: reprezentanți ai administrației locale (Primărie și Consiliu Local), ai firmei constructoare, ai proiectantului și, bineînțeles, reprezentanți ai Spitalului Municipal Câmpina (managerul Călin Tiu, ceilalți membri ai conducerii instituției și multe cadre medicale). Au venit și oaspeți importanți - senatorul Iulian Dumitrescu și deputatul George Ionescu, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova - Simona Mihai și directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică - Loredana Turcan. Au mai fost prezenți reprezentanți ai mai multor instituții publice din Câmpina. S-au rostit discursuri, a avut loc și o scurtă slujbă religioasă, a fost vizitată Policlinica. 

De luni va fi reluată activitatea medicală în cadrul Policlinicii Municipale la toate cabinetele cu excepția celor de Fizioterapie (unde activitatea reîncepe peste o săptămână) și Oncologie (unde mai durează aproximativ zece zile până va fi deschis, medicul oncolog fiind plecat la un curs de specialitate în străinătate).

12971 vizualizari
6

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Cetateanul campinean 16.04.2016 10:33 Am si eu mai multe întrebari pentru cei care inca ne mai conduc: cine plateste cele peste 6 miliarde lei vechi alocate din banii mei ca a fost firma ocupata sa ii faca o frumoasa casa primarului si nu a terminat policlinica, de altfel nici centrul turistic, la timp? Eu?! Tot eu?! Dar Tiseanu cand plateste pentru gestionarea ... a fondurilor orasului? Ne va putea arata Tiseanu in campanie documente justificative pentru fiecare leu cheltuit la casa pe care si-o face pe strada Bogdan Vasile? Si inca o intrebare: ce au cautat la inaugurarea pe banii mei Dumitrescu, Ionescu şi Tiseanu junior?! Nu aveau ce manca acasa in ziua aia?!? Urat! Păcat de orasul asta! Rusine!
  • Doftoricitu' 16.04.2016 22:46 Cu ce ma ajuta niste termopane si un rigips colorat,daca doctori nu sunt (ex diabetolog) si astia pe care ii avem sunt stresati,plictisiti,te trimit dupa stampile,adeverinte,carduri imbecile invalide,perfuzoare,leucoplast,pampers etc,etc.Nu intotdeauna e vina lor dar ei sunt primii care trebuie sa reclame aceste nereguli,noi platim si trebuie sa fim serviti.Exact ca la magazin.
  • Pantera neagra 16.04.2016 22:53 Clar, nu putem fi carcotasi, e imposibil, pentru ca e in mod sigur, o frumoasa reusita, o adevarata investitie facuta cu folos, daar, totusi, zic sa nu ne bucuram inca, haideti intai sa vedem comportamentul ..., pardon, cadrelor medicale, ce vor popula aceasta noua policlinica. Zic asta, stiti bine, din experienta, pentru ca indivizii, azi, nu practica meseria nobila din dragoste pentru cel la nevoie, ci numai pentru NERUSINATE FOLOASE IMEDIATE, punct.
  • Sorin 16.04.2016 23:48 Pe bune?!?! Teo Tiseanu a fost la aceasta actiune! Cine l-a invitat, de ce si in ce calitate a fost el aici? Sau faptul ca e baiatul lui tac-su e suficient?! Din pacate, toti politicienii campineni isi merita soarta de a fi condusi de unul ca Tiseanu. Pai la ce prostii a facut, culminand cu invitarea sefilor PNL la aceasta actiune si bonus cu fiu-su, asta trebuia tocat si fortat sa demisioneze!!! Demisia de onoare! I-o solicit eu, cetatean campinean - si european - cu drepturi!
  • Horia 17.04.2016 08:51 Pe afara e vospit gardul! Si cam atat! Bun, au luat ei aparatura de 1 milion euro si am bagat alti peste 1 milion euro in vopsirea cladirii, dar pe mine pacient tot ma trimit la farmacie dupa fase, perfuzoare si chiar si dupa banalul algocalmin. Si atunci, imi ramane intrebarea, si cu asta ce am facut?!
  • ionut nica 18.04.2016 14:50 a iesit foarte misto policlinica, arata mai bine ca spitalul universitar din bucuresti! ps: salutari doamnei consilier Clinciu si spor in activitate!

Eveniment

2230 vizualizari
03 iun. 2023 18:49

Pledoarie pentru tenis, la Câmpina, de Ziua Internațională a Copiilor

Tenis Premium Club Câmpina și-a deschis larg porțile pe 1 Iunie, sărbătorindu-i pe copii și dorindu-și să atragă un număr cât mai mare dintre ei spre ”sportul alb”.

4307 vizualizari
02 iun. 2023 12:48

Câmpina a fost în sărbătoare, de Ziua Internațională a Copiilor

Câmpina a fost în sărbătoare, joi, 1 Iunie 2023, de Ziua Internaţională a Copilului. Iar centrul municipiul în mod clar a aparţinut sărbătoriţilor zilei. Copii mai mici sau mai mari, veseli, gălăgioşi, fericiţi, plini de energie, entuziaşti. Micii câmpineni. Pentru ei, administraţia locală a organizat un eveniment frumos, cu multă muzică, teatru, mascote, personaje pe picioroange, face painting, baloane colorate, dulciuri. O sărbătoare pe care copiii au meritat-o, ei fiind cei care creează pentru noi toţi o lume minunată.

Alte stiri recente

24 vizualizari
04 iun. 2023 17:20

În procesul lui Horia Tiseanu, prima instanță a amânat pronunțarea unui verdict de șase ori în patru luni

Procesul de pe rolul Tribunalului Prahova în care Horia Tiseanu, fostul primar al municipiului Câmpina, este acuzat de fapte de corupție, ar putea fi oricând predat în facultățile de specialitate, fiind un foarte bune exemplu de cum... nu trebuie să se deruleze un proces penal.

1654 vizualizari
04 iun. 2023 13:49

Liga A Prahova, etapa a 33-a, penultima. Rezultate și clasament

Vineri după-amiază a avut loc primul meci al penultimei etape din Liga A Prahova. Runda a continuat sâmbătă și s-a încheiat duminică. Iată rezultatele înregistrate, clasamentul și programul ultimei etape: