Noi episoade din telenovela modernizării Parcului de la Soldat din Câmpina

Actualitate (Categoria articolului)

Astăzi, 2 septembrie 2019, se împlinesc 495 de zile de la începerea lucrărilor de modernizare a Parcului de la Soldat, lucrări care, vă reamintim, aveau termen de execuție 120 zile. A trecut mai bine de un an de când investiția trebuia finalizată, însă nici acum nu s-a realizat recepția. Și încă mai sunt probleme. Apa de la fântâna pavimentală se scurge sub bănci, nu a fost realizată balustrada de la rampele pentru persoanele cu dizabilități, spațiul verde arată jalnic, unele plăci se mișcă sub picior...

La ședința din 29 august 2019 a Consiliului Local Câmpina s-a vorbit din nou despre această lucrare. Subiectul a fost deschis de consilierul Dragomir Enache, care a punctat câteva aspecte care nu sunt deloc demne de un parc în care s-au investit peste 1,6 milioane lei – de la montarea plăcilor de granit la necesitatea asigurării unor sifoane și până la calitatea îndoielnică a unor lucrări la spațiul verde. ”Se impune completarea cu pământ vegetal la nivelul aspersoarelor și nivelat cu bun simț. Este rușinos pentru noi toți, câmpinenii, să stăm pe băncile acelea, iar în spatele nostru să fie ca pe prundu’ gârlii. Calea de acces pentru scenă are lipsă pardoseală la capătul dinspre scenă. Trebuie curățat chitul la faianță sau granit peste tot. Iar ieșirea spre Bulevardul Culturii are un aspect nedefinit, care nu poate să rămână așa”, a spus consilierul Dragomir Enache. (video)
În vreme ce în parc era pornită fântâna și apa se scurgea necontrolat, total atipic pentru o fântână pavimentală (video), în sala de ședințe, reacția viceprimarului Adrian Pițigoi a fost una dură, finalizată cu o propunere inedită. ”În momentul de față, constructorul mai are de montat 12 metri liniari de balustradă la rampele pentru persoanele cu dizabilități. Tehnic vorbind, mai sunt unele lucruri de pus la punct, inclusiv cele semnalate de consilierul Dragomir Enache. Îl așteptăm cu căldură pe constructor să depună documentația aferentă pentru realizarea recepției care, doresc să vă anunț de pe acum, va fi una publică, adică la care vor putea participa reprezentanți ai presei, ai societății civile, consilieri care m-au întrebat pe mine tot timpul de acest parc, deși ne-am implicat cu toții. Așa mi se pare normal, pentru că toți suntem interesați de ce se întâmplă acolo și s-a întâmplat într-un mod grosolan, abuziv, cu întârziere de un an de zile, cu penalități care au ajuns la 85.000 lei, să participăm cu toții acolo, pentru că sunt banii tuturor. La recepție, toți cei care vom fi acolo îi vom da o listă constructorului cu ce este necesar să remedieze”, a afirmat viceprimarul Adrian Pițigoi. (video)

A doua zi după ședința Consiliului Local – nu știm dacă întâmplător sau nu – în parc era un număr record de muncitori, în condițiile în care firma vrânceană (Construct Edil SRL Câmpineanca) ne-a obișnuit cu o singură echipă obosită, de doi-trei muncitori. Unul scotea pavele, probabil pentru a le înlocui, doi-trei muncitori verificau aspersoarele din spațiul verde, alți doi-trei produceau un zgomot infernal și un praf ideal pentru prosperitatea afacerilor teraselor din zonă, modificând ceva la granitul de la scenă. Adică, se lucra. Până când? Vom vedea. Doar că este foarte probabil ca recepția finală să nu fie... finalul acestei telenovele, pentru că apoi va urma discuția, poate chiar în instanță, privind ultima factură și penalitățile.

5417 vizualizari
6

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Adrian năstase 02.09.2019 14:42 Pitigoi minte cum respira. Încearcă să se distanțeze de lucrarea pe care a coordonat o și care este un eșec
  • Marius 02.09.2019 18:47 Se vor scoate si pavelele vechi? Proiectul a avut desfacere de pavele,încărcat,transport deșeuri.Se vor înlocui pavelele montate cu grosime de 1,5, cu pavele cu grosimea de 2, cum au fost licitate? Pentru ce grosime s-a făcut decontul?Abia astept receptia publică!!Acum se încearcă să se dea vina pe viceprimar...De schimbarea grosimii pavelelor chiar nu are habar dl.Primar?Acesta-i este stilul caracteristic...de a implica consilierii de partid când vrea să dea în vice..
  • Traian Basescu 02.09.2019 19:40 Pt Adrian năstase - ”Adriane nici nu știi, cât de mic începi să fii!” Imi pare rau, dar inseamna ca nu ai inteles nimic, ca sa nu zic ca esti ... de-a dreptul. Eu cred ca viceprimarul - probabil, viitorul primar al Câmpinei - Ionut Pitigoi s-a referit la faptul ca unii au adus firma si si-au luat comisioanele (credeu ca Tiseanu), iar altii (adica el) trage ponoasele publcie. Ceea ce ar trebui să admiti, chiar si tu Adrian năstase, ca nu e tocmai corect. Nici măcar în politica! Sau pentru un PSD-ist e ok?! Mai bine vezi-ti de numarat ouale!
  • Elena 03.09.2019 15:31 Situatia e scpata de sub control.raspundere colectiva ,din nou Corul Bocitoarelor ne informeaza ,parca nu se vede din avion ce porcarie a iesit in final.Dar bucurie mare,se poate amenaja o piscina asa cum curge apa din asa zisa fantana,oricum orasul nu mai are bazin de inot in aer liber.Si vorba aia ,ba ce esti prost,timpul trece leafa merge ca la bugetari si ce leafa,apropo vrem sa stim si noi ce indemnizatie au consilierii ,mai mult ca femeia de serviciu banuim.Huo.
  • receptie 04.09.2019 09:41 Pana la receptia publica finala vrem sa vedem documentatia,si rapoartele dirigintelui de santier, sa putem notifica deviatiile tehnice de la asa zisul proiect.Lucrarea e urmarita de ghinion ,dar poate iese si un dosar macar in rem .Suntem si noi curioasi cum se dreneaza banii si daca nu firma constructoare trebuie desfiintata.Cu ce sau implicat consilierii?doar cu vorba si cu sedinte penibile.Propun ca receptia sa se faca de noua conducere adica la anul si vrem sa auzim adevarul nu abureala.
  • constructor 06.09.2019 14:57 Penibilo-jenanat,auzi asteapta constructorul,dar unde ?la ce carciuma ca nu stie,asa este cand pui lupul paznic la oi,si ce sa verifice echipa de consilieri ?,semnaturile ca expertiza profesionala ZERO.De ce nu s-a reziliat contractul la timpul potrivit,asa mizerie de lucrare o faceau si necalificatii.Si ce sa verifice consilierii ?scurgerile de bani sau sa ancheteze pe colegii lor ,mai mare rusinea sa faci asa ceva.

Actualitate

4282 vizualizari
15 apr. 2024 18:08

Echipa Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina a câștigat Olimpiada județeană la dezbateri academice

1 comentarii

Echipa Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina a câștigat etapa județeană a Olimpiadei la dezbateri academice, calificându-se pentru faza națională, care va avea loc începând cu 7 mai, la Constanța.

3227 vizualizari
15 apr. 2024 12:55

Un brad riscă să se prăbușescă în stația de la ”Salcie”, în centrul Câmpinei

1 comentarii

De la o zi la alta bradul aflat chiar în spatele stației din fața fostului complex de la ”Salcie” se înclină din ce în ce mai amenințător și riscă să se prăbușească.

Alte stiri recente

171 vizualizari
17 apr. 2024 21:24

Rezultate excepționale pentru sportivii de la Barracuda Câmpina în prima zi a Campionatului Național de Înot

La Complexul Olimpic de Natație de la Otopeni se desfășoară, în perioada 17-21 aprilie 2024, Campionatul Național de Înot pentru Seniori, Tineret și Juniori I-II, competiție organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. În prima zi a întrecerilor, sportivii de la Clubul Barracuda Câmpina, antrenați de Gabriel Cojocaru, au obținut rezultate extraordinare.

177 vizualizari
17 apr. 2024 20:49

Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).