Accident în Câmpina. Două maşini s-au ciocnit în Cartierul Muscel
Actualitate (Categoria articolului)
În această după-amiază, în jurul orei 16.00, pe Strada I.H. Rădulescu din municipiul Câmpina a avut loc un accident de circulaţie soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.
Accidentul s-a produs la intersecţia cu Strada Libertăţii, iar cauza determinată după cercetările preliminare a fost neacordarea de prioritare, după cum a informat purtătorul de cuvânt al IJP Prahova. Un autoturism marca Volkswagen nu a acordat prioritate la ieşirea din Strada Libertăţii spre Strada I.H. Rădulescu şi a fost acroşat de un autoturism marca BMW, care circula regulamentar spre platoul Muscel. Din accident a rezultat avarierea destul de serioasă a autoturismului Volkswagen. La faţa locului a fost prezent un echipaj al Poliţiei Municipale, precum şi un echipaj de pompieri de la ISU Prahova pentru asigurarea zonei.
Actualitate

Fântâna din fața sălii de sport de la Colegiul ”Grigorescu” Câmpina este într-o stare deplorabilă
În fața sălii de sport a Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina se află o fântână arteziană. Din păcate, aceasta este o pată pe imaginea instituției și chiar a orașului.

Două intervenții dificile ale salvamontiștilor în Bucegi. A fost nevoie și de elicopter
Salvamontiștii prahoveni au avut în cursul zilei de vineri, 2 iunie, solicitări pentru două intervenții dificile.
Alte stiri recente

Pledoarie pentru tenis, la Câmpina, de Ziua Internațională a Copiilor
Tenis Premium Club Câmpina și-a deschis larg porțile pe 1 Iunie, sărbătorindu-i pe copii și dorindu-și să atragă un număr cât mai mare dintre ei spre ”sportul alb”.

Liga A Prahova. CS Câmpina - Avântul Măneciu 3-0
Meci cu aer de vacanță la ultima reprezentație a CS Câmpina pe teren propriu. A fost o victorie care nu folosește nimănui, iar la final, părea că nimeni nu pleacă acasă fericit, după cele aproape două ore petrecute la terenul sintetic de la Căminul Petrol din Câmpina.
Comentarii