Câmpina ar putea accesa fonduri europene de până la 1,5 milioane euro pentru creşterea eficienţei iluminatului public

Actualitate (Categoria articolului)

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional a anunțat lansarea documentației pentru o nouă axă de finanțare destinată creșterii eficienței energetice prin modernizarea iluminatului public în localitățile urbane.

La şedinţa Consiliului Local din 25 ianuarie, consilierul Andrei Duran a prezentat pe scurt această nouă posibilitate de finanţare europeană, despre care – aproape surprinzător – primarul Horia Tiseanu a spus că are cunoştinţă şi chiar va propune un proiect într-o viitoare şedinţă a Consiliului Local. (video)
Prin această nouă axă de finanţare cu fonduri europene se pot atrage până la 1,5 milioane euro pentru investiţii care contribuie la scăderea consumului de energie primară în iluminatul public. Printre investiţiile care se pot realiza se numără înlocuirea lămpilor cu consum ridicat de energie electrică cu lămpi cu eficienţă energetică ridicată, durată mare de viaţă şi asigurarea confortului corespunzător, inclusiv reabilitarea instalaţiilor electrice; achiziţionarea şi instalarea de sisteme de telegestiune a iluminatului public; extinderea sau reîntregirea sistemului de iluminat public; utilizarea surselor regenerabile de energie şi altele. Mai ales în contextul în care Câmpina este recunoscută pentru numărul mare de zile însorite pe an, poate că ar fi cazul ca şi administraţia locală să se gândească serios, temeinic şi aplicat la un proiect de amploare în acest domeniu. În 2017, pentru întreținerea și funcționarea iluminatului public s-au alocat aproximativ 1,2 milioane lei.

5698 vizualizari
2

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Teo 27.01.2018 20:11 Cu reabilitarea termica pentru blocurile de pe bdul Carol I ce ne mai poate spune dl.primar?S-au alocat multi bani pentru studii si nu s-a mai intamplat nimic.Se punea problema accesarii de fonduri europene si pentru acest proiect.
  • Satul Iohan 29.01.2018 10:43 Cata MASCARADA,se tine o sedinta de intentie se consuma curent degeaba pentru ca ,Capetenia stia, dar tine lumea in suspans,ca doar de aia incaseaza 25%pentru dureri de cap cu fonduri europene nu cu bonuri de la sere.Strategia e simpla,trebuie demonstrat ca sunt implicati pana la gat in c....t si sunt platiti,a doua la mana, toate lucrarile se vor impinge catre final de mandat. PNL demonstreze astfel grija fata de enoriasi si arderea curentului in cei 4 ani de MASCARADA.Huooooooooooopa ajunge.Gainareala politica.

Actualitate

273 vizualizari
03 oct. 2023 22:03

Pe Strada Victoriei, refacerea unui colț de parcare a generat multe discuții, nemulțumiri, dar și... semne de întrebare

Strada Victoriei din Câmpina este una micuță, întortocheată, printre mai multe blocuri. Pornește din Strada Ana Ipătescu și se înfundă în spatele blocurilor de pe Bulevardul Carol I, până în intersecția cu Strada Maramureș.

1789 vizualizari
02 oct. 2023 11:38

Fostul primar al Câmpinei, Horia Tiseanu, scapă de procesul penal. Faptele s-au prescris...

7 comentarii

Ceea ce era de așteptat, iată că s-a întâmplat. Fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, scapă de procesul penal. Tribunalul Prahova a dispus încetarea procesului pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și abuz în serviciu ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. Era de așteptat să se ajungă la acest lucru în condițiile în care vorbim de un proces început în toamna lui 2017, deci în urmă cu șase ani, care a avut zeci de amânări ale cauzei, care a fost reluat de la administrarea probelor după promovarea judecătorului și care a avut, anul acesta, nu mai puțin de zece amânări ale pronunțării sentinței.

Alte stiri recente

132 vizualizari
03 oct. 2023 21:25

Iulian Alexe, din Poiana Câmpina, vicecampion european la veterani în proba de 2.000m obstacole

La Pescara, în Italia, au avut loc Campionatele Europene de Atletism pentru veterani. Din România a fost prezent și Iulian Alexe, din Poiana Câmpina, multiplu medaliat la întreceri de atletism rezervate veteranilor, în diverse probe.

135 vizualizari
03 oct. 2023 17:16

Anunț privind publicare listă persoane înscrise în programul de casare a autovehiculelor uzate

Primăria municipiului Câmpina ne-a transmis următorul anunț public: