Rectificare cu emoții. Vot la limită pentru asigurarea finanțării în vederea pregătirii mai multor proiecte cu fonduri europene

Actualitate (Categoria articolului)

Primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, a convocat pentru joi, 16 septembrie 2021, o ședință extraordinară a Consiliului Local, principalul punct pe ordinea de zi fiind o rectificare a bugetului local. Ședința Consilului Local Câmpina a început cu un moment de reculegere în memoria fostului director al Poliției Locale, Romeo Văsii, care a încetat din viață săptămâna trecută.

O rectificare a bugetului local motivată, inclusiv din punct de vedere al urgenței, de mai multe aspecte: necesitatea introducerii unei noi poziții în buget determinată de semnarea, în perioada imediat următoare, a contractului pentru un proiect cu fonduri europene finanțat prin POCA 2014-2020; deschiderea apelului privind creșterea eficienței energetice în clădirile publice (prin Administrația Fondului de Mediu) în data de 15 septembrie 2021, pentru care trebuie achiziționată consultanță în vederea întocmirii și depunerii documentațiilor pentru patru clădiri publice; deschiderea apelului privind creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, pentru care trebuie achiziționată consultanță în vederea întocmirii și depunerii documentației; introducerea obiectivului Servicii de consultanță tehnică de specialitate pentru identificarea și inventarierea clădirilor de locuit din punct de vedere al eficienței energetice și etapizării introducerii în programele operaționale și europene.
Practic, toate aceste puncte nu sunt altceva decât noi oportunități pentru atrage fonduri europene, atât de necesare Câmpinei în condițiile în care bugetul local nu permite investiții importante.
În momentul votului, rectificarea bugetului local a trecut la limită - cu zece voturi ”pentru” (Roxana Gheorghe, Noemi Ionescu, Adina Gârbăcică, Viorica Vane, Valentin Crețu, Florin Marcu, Liviu Davidescu, Liviu Briciu, Cosmin Raț, Costel Filip), un vot împotrivă (Andrei Duran), trei abțineri (Aron Sabo, Marius Anghelescu, Cezar Grama), trei consilieri nu au participat la dezbateri și nu au votat (Livia Lupu, Horațiu Zăgan, Dan Nica), alți doi consilieri au lipsit (Liviu Dumitrache, Bogdan Ene). După cum se poate vedea, a existat un singur vot ”împotrivă”, cel al consilierului Andrei Duran, care a fost nemulțumit încă de la începutul ședinței, a cerut explicații asupra caracterului de urgență al acestei ședințe extraordinare, chiar dacă a recunoscut până la urmă că informațiile necesare le primise pe mail de la Primărie.

3134 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

1275 vizualizari
22 oct. 2021 20:31

Tripla criză națională (politică, economică și sanitară), văzută prin ochii liderilor politici prahoveni

În seara zilei în care Parlamentul României a decis să nu acorde încrederea sa Guvernului Cioloș, CâmpinaTV.ro a organizat o emisiune - dezbatere la care au participat trei lideri politici prahoveni - deputatul Bogdan Toader - președintele PSD Prahova, Cristian Apostol - vicepreședinte al Consiliului Județean și membru în Biroul Politic Județean al USR, Adrian Pițigoi - secretar general adjunct al PMP la nivel național și președinte al PMP Câmpina.

2432 vizualizari
22 oct. 2021 19:13

Raed Arafat a anunțat noile restricții care vor intra în vigoare luni, 25 octombrie

La finalul ședinței Guvernului României de astăzi, vineri, 22 octombrie, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, seceretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a prezentat o serie de informații, inclusiv noile restricții care vor intra în vigoare luni, 25 octombrie, și care fuseseră anunțate de președintele Klaus Iohannis încă din urmă cu două zile.

Alte stiri recente

3103 vizualizari
18 oct. 2021 22:19

Un an de la alegerile locale. Cum se vede administrația locală prin ochii singurului consilier câmpinean independent, Costel Filip

Seria emisiunilor dedicate împlinirii unui an de la alegerile locale a continuat cu consilierul local independent, Costel Filip. De altfel, este singurul consilier independent ales vreodată la Câmpina și se poate spune că a constituit o surpriză nu doar alegerea sa în Consiliul Local, ci și rezultatul obținut - 1.014 voturi, reprezentând 7,81% din voturile electoratului prezent la urne, în condițiile în care îi erau suficiente doar trei procente pentru a intra în Consiliul Local.

5837 vizualizari
18 oct. 2021 20:39

Accident spectaculos în Câmpina, pe Calea Dacia, produs de un tânăr de 19 ani

Luni seară, pe Calea Dacia din municipiul Câmpina, în apropierea sensului giratoriu de la intersecția cu Bulevardul Nicolae Bălcescu a avut loc un accident de circulație, produs de un tânăr de 19 ani.