Fortuna Breaza s-a calificat la turneul semifinal al juniorilor B

Sport (Categoria articolului)

O performanţă de excepţie pentru Asociaţia Sportivă Viitorul Fortuna 2015 Breaza, care a reuşit în premieră să câştige campionatul judeţean al juniorilor B, iar după o dublă manşă de baraj să se califice la turneul semifinal al juniorilor B.

Mai întâi, joi, la Breaza, Fortuna a încheiat doar la egalitate, 1-1, cu Voinţa Buftea, campioana judeţului Ilfov. Chiar dacă au plecat cu şansa a doua în returul desfăşurat sâmbătă după-amiază la Buftea, elevii lui Marius Vişan au reşit să se califice la turneul semifinal, după o nouă remiză, 2-2, graţie golurilor mai multe marcate în deplasare.
În partida de la Buftea, brezenii au deschis scorul prin Dinu, în minutul 7, dintr-o lovitură de pedeapsă obţinută de Dumiitrache, şi chiar dacă au fost egalaţi destul de repede au revenit şi au intrat în avantaj la pauză, graţie unei noi reuşite semnate tot de Dinu. Au fost din nou egalaţi după pauză, dar au reuşit să reziste, să încheie meciul neînvinşi şi să se califice pentru turneul semifinal.
Iată şi echipa care a fost pe teren în meciul de la Buftea: Neacşu - Diaconu, Gheorghe, Drăghiceanu, Alecu, Dinu, Şerban, Ştefănoiu, Dumitrache, Cârstian, Dogaru. Au mai jucat: Barbu şi Neagoe. Antrenori: Marius Vişan, Florin Istrate. De altfel, trebuie adăugat că ortuna a avut nu mai puţin de patru jucători accidentaţi pentru acest meci - A. Chivu, C. Chivu, Dumitru şi Ciobotaru.
De asemenea, trebuie precizat că echipa care a disputat meciurile de pe teren propriu din recent încheiata ediţie de campionat la Câmpina, pe stadionul "Rafinăriei", a câştigat detaşat competiţia judeţeană, cu 59 puncte şi un golaveraj de invidiat 109-15, la 12 puncte de ocupanta locului secund, CS Măneşti Coada Izvorului.

3549 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Sport

2875 vizualizari
20 ian. 2019 16:33

Șase clasări pe podium pentru atleții câmpineni la primul concurs din 2019

La București, timp de două zile, sâmbătă și duminică, a avut loc un prim concurs de atletism al acestui an - Romanian Masters Athletic, concurs destinat categoriilor juniori I, II și III, seniorilor și master. CSS "Constantin Istrati" Câmpina, club coordonat de Mihaela Marin, a participat la acest concurs cu șapte sportivi, care sunt pregătiți de Mihaela Marin, Jenica Bran și Nicolae Pavel. Cei șapte sportivi au reușit șase clasări pe podium, trei dintre acestea fiind chiar pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

2469 vizualizari
16 ian. 2019 20:23

Echipele de fotbal din zona Câmpina își reiau pregătirile

Vacanța de iarnă s-a cam încheiat și pentru jucătorii de la echipele de fotbal din zona Câmpina. Un tur de orizont pe la aceste echipe, ne-a dezvăluit situația existență la fiecare formație în parte.

Alte stiri recente

1201 vizualizari
22 ian. 2019 20:12

Vaccinul antigripal, cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii

Institutul Național de Sănătate Publică a confirmat marți, 22 ianuarie, că numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 28, iar în țară sunt confirmate alte peste 1.100 de cazuri de îmbolnăviri. Niciuna dintre persoanele decedate nu se vaccinase antigripal. Ministerul Sănătății, dar și medicii specialiști din spitale recomandă populației vaccinarea antigripală ca fiind cea mai sigură metodă de prevenire a bolii. Încă mai aveți timp să vă vaccinați. Corpul devine imun la trei săptămâni de la vaccin, adică exact atunci când este prognozat vârful sezonului de gripă: februarie - martie 2019.

2034 vizualizari
22 ian. 2019 11:40

Triajul copiilor, curățenia și aerisirea claselor și dezinfecția băncilor - recomandările DSP Prahova către școli, pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă

Încă trei decese cauzate de virusul gripal de tip A, subtip H1, au fost înregistrate ieri în România. Este vorba despre trei femei, de 43 de ani, de 51 de ani și de 72 de ani, din Prahova, Gorj și București. În județul Prahova, acesta este al patrulea deces cauzat de gripă. La nivel național, 23 de persoane și-au pierdut până acum viața din cauza gripei, după cum a transmis Institutul Național de Sănătate Publică. Ministrul Sănătății a anunțat că România este în pragul unei epidemii de gripă, săptămâna trecută înregistrându-se 1.155 cazuri de gripă clinică, la nivel național, dintr-un total de peste 90.000 de cazuri de viroze respiratorii. Având în vedere această situație, Direcția de Sănătate Publică Prahova a transmis Inspectoratului Școlar Județean, iar acesta, la rândul său, a transmis tuturor unităților de învățământ, o adresă privind instituirea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în școli.