Circuit fabulos în Emiratele Arabe Unite, cu Agenția Teron Intertur Câmpina

Turism (Categoria articolului)

Emiratele Arabe Unite reprezintă o destinație turistică din ce în ce mai populară, iar dincolo de tradițiile, dar și luxul / opulența noilor construcții, prin acest circuit veți avea posibilitatea să vedeți și Expoziția Mondială 2020, pe care Dubaiul o găzduiește din octombrie 2021 și până la finalul lunii martie 2022. Așadar, motive suficiente pentru ca oferta Agenției Teron Intertur Câmpina să fie luată în considerare, mai ales că până pe 29 noiembrie 2021 beneficiați de o reducere de 50 euro/persoană dacă rezervați un astfel de circuit în Emiratele Arabe Unite.

Programul acestui circuit prezentat de Agenția Teron Intertur Câmpina este extrem de ofertant:
Ziua 1: Plecarea spre Emiratele Arabe Unite;
Ziua a 2-a: Dubaiul tradițional, Dubaiul modern și, opțional, Burj Khalifa;
Ziua a 3-a: Expo 2020 (opțional) sau timp liber;
Ziua a 4-a: Timp liber sau, opțional, turul orașului Abu Dhabi și croazieră în Dubai, cu cina inclusă;
Ziua a 5-a: Transfer la Ras al Khaimah, cu turul orașul Sharjah și Ajman, opțional - safari în deșert;
Ziua a 6-a: Timp liber și plajă în Ras al Khaimah;
Ziua a 7-a: Întoarcerea în România.
Date de plecare în 2022: 25 ianuarie, 22 februarie, 22 martie, 19 aprilie, 10 mai, 24 mai, 7 iunie, 21 iunie.
Servicii incluse: zbor dus-întors București - Dubai cu bagaj de cală și taxe de aeroport, transferuri aeroport - hotel - aeroport, ghid vorbitor de limba română, cazare 6 nopți la hoteluri de 4 și 5 stele (patru în Dubai și două în Ras al Khaimah), mic-dejun, transport la obiectivele turistice incluse, tururi de oraș în Dubai, Sharjah și Ajman.
Tarif: de la 589 euro/persoană.
REDUCERE: 50 euro/persoană pentru rezervările până la 29 noiembrie 2021.
Povestea unui astfel de circuit - aici.

Detalii suplimentare și rezervări - Agenția Teron Intertur Câmpina, B-dul Carol I, nr. 36. Telefoane - 0244.374.373, 0722.558.458. E-mail: turism@teron.ro. Site - inter-tur.ro. Facebook - Teron Intertur. (P)

3269 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Turism

2065 vizualizari
14 mai 2022 17:16

Sejur la Sunny Beach, în Bulgaria, all-inclusive, în septembrie, la un preț imbatabil, plecare din Câmpina, cu Agenția Teron Intertur

Agenția de Turism Teron Intertur Câmpina, care este touroperator specializat pentru Bulgaria, vine în întâmpinarea cerințelor turiștilor din Câmpina și împrejurimi cu o ofertă cu totul și cu totul specială, la un preț imbatabil, iar marele avantaj este că plecarea se face chiar din Câmpina.

1714 vizualizari
26 mar. 2022 21:23

Paște de vis în insula Ischia, cu Agenția Teron Intertur Câmpina

Pentru că mai este mai puțin de o lună până la Sărbătorea Paștelui, pentru cei care încă nu și-au făcut planuri de vacanță pentru perioada respectivă, Agenția de Turism Teron Intertur Câmpina vine cu o propunere extrem de tentantă, la un preț imbatabil - insula Ischia, din Italia.

Alte stiri recente

1442 vizualizari
24 iun. 2022 10:37

93,56% dintre elevii din Câmpina, care au susținut Evaluarea Națională, au obținut media generală peste 5

Pe site-ul Ministerului Educației au fost publicate, joi după-amiază, rezultatele la Evaluarea Națională și sunt rezultate bune pentru elevii câmpineni. 270 elevi de clasa a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională în Câmpina. Dintre aceștia, șase nu s-au prezentat la susținerea celor două probe ale examenului (limba și literatura română, respectiv matematică). Dintre cei 264 elevi care au susținut examenul, 247 au obținut media generală peste 5.00 (adică 93,56%), iar 17 - sub 5.00. Nu s-a obținut nicio medie generală de 10, în schimb, patru elevi au avut nota 10 la matematică și un elev a obținut 10 la română. La nivelul județului Prahova, șapte absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media generală 10, șase dintre ei sunt din Ploiești, iar unul de la Filipeștii de Pădure.

4433 vizualizari
24 iun. 2022 07:32

Circulație oprită pe Bulevardul Bălcescu din Câmpina, de la sensul giratoriu până la Casa Tineretului, sâmbătă, 25 iunie 2022, de la 9.00 la 13.00

Primăria Câmpina anunță că traficul rutier va fi oprit pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, între intersecțiile cu străzile Câmpului și Orizontului, sâmbătă 25 iunie 2022, în intervalul orar 9.00-13.00.