Primarul Horia Tiseanu: "Câmpina nu stă atât de rău încât să rupem bani de la gura Revelionului pentru nu știu ce lucrări!"
Actualitate (Categoria articolului)
La rectificarea bugetară supusă aprobării Consiliului Local Câmpina, în ședința de joi seară, unul dintre puncte viza suplimentarea cu 70.000 lei a sumei alocate spectacolului de Revelion și focului de artificii aferent. Proiectul nu a fost, însă, aprobat, consilierii PSD și ALDE abținându-se la vot, iar de la PNL și PMP au fost doar 8 voturi, în condițiile în care doi consilieri au absentat. Discuția legată de Revelion a fost, totuși, interesantă.
Precizăm că, la începutul anului, pentru spectacolul de Revelion s-au alocat 40.000 lei, în ideea că suma va fi suplimentată la o viitoare rectificare bugetară. Și a venit rectificarea prin care se propunea alocarea a încă 70.000 lei. S-ar fi ajuns la un total de 110.000 lei plus încă 10.000 lei de la o acțiune pe care Casa Tineretului nu a mai organizat-o anul acesta. Prin urmare, 120.000 lei pentru spectacolul de Revelion cu tot cu focul de artificii. Asta, dacă proiectul trecea, dar nu a trecut. Iar discuțiile despre Revelion au fost deschise de consilierul local Daniel Ioniță (ALDE): "Cât de oportun este să suplimentăm suma pentru spectacolul de Revelion cu 70.000 lei, când nu mai departe decât în vecini, la Poiana Câmpina, nu s-au mai alocat fonduri pentru Ziua Comunei, iar banii respectivi au fost redirecționați către lucrări de investiții. Oare nu ar fi oportun să facem și noi la fel, dacă tot discutăm despre oportunitate?!"
Primarul Horia Tiseanu a considerat întrebarea ca fiind retorică, dar totuși, a fost atât de deranjat, încât a răspuns: "Cred că este populistă o astfel de propunere. Câmpina nu stă chiar atât de rău cu banii încât să rupem de la gura Revelionului pentru nu știu ce lucrări. Nu cred că putem să facem un spectacol de ținută pentru câmpineni doar cu 2.000 lei și doi artiști, să spunem de la Poiana Câmpina sau știu eu de unde din altă parte".
Aflăm, astfel, că la Câmpina sunt bani și pentru Revelion și pentru lucrări, deci ne-am liniștit. Nu se fac lucrări nu pentru că nu ar fi bani, ci din alte motive... Și mai aflăm că la Câmpina se impun spectacole de anvergură, nu de câțiva lei și doi artiști, Câmpina fiind și municipiu, dar și cu moț. Și mai aflăm că Daniel Ioniță tinde să devină principalul oponent al primarului Horia Tiseanu în Consiliul Local. Adică, aliatul de până mai ieri...
Comentarii
- 26.10.2018 15:08 Domnule primar treziți va. Adunați va lângă dvs. Oamenii de calitate pe care i ați avut. O sa va mănânce șacalii ca Ioniță, Pițigoi. Se ascute lupta. Va rad în fata și va sapa pe la spate.
- 26.10.2018 17:54 Ce ar face stimabilii bugetari din Primarie si aparatul de specialitate daca si-ar lua salariul la cateva luni?S-ar lega cu lantul de poarta primariei,prefecturii.Macar sa il lase pe Anastasescu sa asfalteze Bobalna pe banii lui,vede el de unde mana de lucru.Daca ajungi la mana lui Mihart si al Hidro te uita sfintii.Cand s-o intampla minunea cu Calea Doftanei si Voila sa fie Smurdul si Pompierii la datorie ca Dorel da cu artificii.Si restanta de placa si stricaciunile mai serioase decat bataiala de Revelion.Imi dau palme,Tiseanu senin recunoaste ca are bani si ca nu stie ce face cu ei.Parcul Soldat va mai fi de cateva ori rectificat,cine stie ce le mai bubuie in minte astora
- 27.10.2018 01:20 Ce ar fi sa ne platiti reparatiile la masina cauzate de naveta zilnica pe Calea Doftanei sau pe Bobalna??? Pun pariu ca nu v-ar mai arde de spectacole de revelion atunci... ... ce sunteti!!!
- 27.10.2018 12:52 Domnule Primar sunteți la fel de responsabil pentru ca dvs ați ales sa aveți un viceprimar atât de performant. Sa va fie rușine și dvs și altora care in atâția ani au susținut numai incompetenți.
Actualitate

Fostul primar al Câmpinei, Horia Tiseanu, scapă de procesul penal. Faptele s-au prescris...
Ceea ce era de așteptat, iată că s-a întâmplat. Fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, scapă de procesul penal. Tribunalul Prahova a dispus încetarea procesului pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și abuz în serviciu ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. Era de așteptat să se ajungă la acest lucru în condițiile în care vorbim de un proces început în toamna lui 2017, deci în urmă cu șase ani, care a avut zeci de amânări ale cauzei, care a fost reluat de la administrarea probelor după promovarea judecătorului și care a avut, anul acesta, nu mai puțin de zece amânări ale pronunțării sentinței.

Problema turnului înclinat s-a discutat în Consiliul Local Câmpina. Deocamdată, fără niciun rezultat...
După ce Partidul Câmpina Curată a lansat o petiție online pentru strângerea de semnături în vederea demolării turnului înclinat, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Câmpina din 27 septembrie 2023, subiectul a fost adus în discuție de consilierul PSD, Livia Lupu.
Alte stiri recente

Superb meci demonstrativ de tenis la ”Premium Trophy Câmpina”
În perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2023, la baza sportivă Tenis Premium Club, din Câmpina, Strada Pictor Nicolae Grigorescu, a avut loc turneul ”Premium Trophy Câmpina”, ediția 2023.

Retragerea cu torțe, un eveniment dedicat împlinirii a 55 de ani de la înființarea Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina
Defilarea cu torțe aprinse a promoției noiembrie 2023 a Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina a fost evenimentul care a încheiat, la 1 octombrie, Festivalul CâmpinArtelor și Sporturilor 2023. Această defilare cu torțe a viitorilor polițiști, cei care vor absolvi școala luna viitoare, a fost dedicată împlinirii a 55 de ani de la înființarea Școlii de Poliție de la Câmpina.