Vernisajul Salonului Internațional de Fotografie ONYX - Câmpina 2018

Eveniment (Categoria articolului)

La Casa de Cultură din Câmpina a avut loc astăzi vernisajul celei de-a II-a ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică ONYX, eveniment organizat de tânărul câmpinean Răzvan Băleanu și desfășurat sub înaltul patronaj al Societății Americane de Fotografie, Uniunii Globale a Fotografiei și Image Colleague Society International. 463 de artiști fotografi din 59 de țări de pe toate continentele au trimis 6.328 lucrări la această ediție a Salonului ONYX.

În cadrul vernisajului, fotografiile premiate au fost prezentate într-o proiecție video ilustrată muzical, dar a fost realizată și o expoziție a celor mai bune fotografii. "Noi organizăm două Saloane de fotografie anual - Câmpina și ONYX - și ne bucurăm de o participare numeroasă la aceste evenimente în sensul că ne sunt trimise foarte multe lucrări de la artiști fotografi de pe toate continentele. Am avut peste 6.300 de fotografii primite la această ediție a Salonului ONYX, foarte multe din India, din Statele Unite, din China, iar ceea ce ne bucură foarte mult este că am primit multe lucrări și din România, inclusiv din Câmpina. Multe premii au fost câștigate la această ediție de fotografi români. Pentru că valoarea lucrărilor a fost ridicată, am mărit și numărul premiilor totale acordate la 128. De altfel Societatea Americană de Fotografie ne-a acordat calificativ maxim pentru că avem o procedură foarte clară și corectă de la primirea fotografiilor, jurizare și până la acordarea premiilor", ne-a declarat Răzvan Băleanu. (video)
Câștigătorii marelui premiu la cele cinci secțiuni ale Salonului ONYX (color open, color people, monochrome open, travel, nature) sunt din Ucraina, Stalele Unite ale Americii, Singapore, India și Hong Kong. Printre fotografii români care au participat la această ediție a Salonului ONYX se numără și un câmpinean, Mircea Scorțeanu, cu o fotografie extrem de sensibilă, intitulată "Prietenie".
Expoziția din sala mică a Casei de Cultură rămâne deschisă până pe 28 mai.

4971 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

2314 vizualizari
26 iun. 2022 12:31

Atmosferă superbă la concertul susținut de KEMPES în Parcul Regele Mihai I din Câmpina

Ovidiu Ioncu (KEMPES), una dintre cele mai bune voci ale rock-ului românesc, a deschis seria concertelor pe care Casa de Cultură “Geo Bogza” le organizează în această vară în aer liber, în centrul municipiului Câmpina. Iar KEMPES a creat o atmosferă extraordinară, alături de cei doi membri ai formației sale – Mihai Neniță la vioară și Alberto Bolocan la chitară.

2016 vizualizari
26 iun. 2022 11:20

Ceremonie impresionantă la sfințirea monumentului dedicat eroilor de la UM 0865 din Câmpina, uciși la Otopeni în decembrie 1989

Monumentul Eroilor Jandarmi, situat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în fața fostei unități de jandarmi din Câmpina, a fost restaurat și resfințit sâmbătă, 25 iunie 2022, în cadrul unei ceremonii impresionante, organizată de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Alte stiri recente

1954 vizualizari
28 iun. 2022 13:47

La Câmpina, polițiștii au prins un șofer de autobuz băut, la 6 dimineața!

Polițiștii câmpineni au oprit pentru control un autobuz, care efectua curse regulate de transport persoane, în cursul dimineții de luni, 27 iunie, pe Bulevardul Carol I.

1844 vizualizari
27 iun. 2022 20:45

CS Câmpina a încheiat turneul de juniori din Grecia pe locul 6 și cu titlul de cel mai bun portar al turneului

Luni, 27 iunie, în apropiere de Salonic, a avut loc ultimul act al turneului Balkan International Cup, o competiție pentru juniori, găzduită de Grecia și la care a participat în premieră și o grupă de juniori sub 14 ani a CS Câmpina, antrenată de Roberto Opatchi.