Lorena Iordache, noul consilier al Partidului Verde Câmpina: “Cu siguranță, nu mă voi duce nepregătită în Consiliul Local!”

Politică (Categoria articolului)

Odată cu finalizarea tuturor procedurilor legale privind validarea mandatului noului consilier local din partea Partidului Verde, după demisia lui Cezar Grama, la proxima ședință a Consiliului Local Câmpina, Lorena Iordache va depune jurământul de credință și își va prelua mandatul.

Lorena Iordache s-a născut în anul 1970 la Câmpina și este secretar-șef al Colegiului Național “Nicolae Grigorescu”, după ce a mai lucrat la Școala Gimnazială “B.P. Hasdeu” și la Liceul Tehnologic Energetic. În scurta discuție pe care am avut-o, Lorena Iordache, ne-a mărturisit că a urmărit activitatea de până acum a Consiliului Local Câmpina, în limita timpului disponibil, și consideră că lucrurl cel mai important este acela că s-au accesat foarte multe fonduri europene, că s-au depus și continuă să se depună proiecte pentru accesarea de fonduri europene. În opinia Lorenei Iordache, dincolo de politică trebuie să primeze interesul Câmpinei și al câmpinenilor, iar aceste proiecte înseamnă investiții, adică dezvoltare. "Cu siguranță, nu mă voi duce nepregătită în Consiliul Local. Sunt convinsă că oamenii au așteptări mari de la administrația locală, de la Consiliul Local, iar eu vor face tot ce pot pentru a mă ridica la nivelul așteptărilor cetățenilor", a dat asigurări Lorena Iordache.

2446 vizualizari
4

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Anonim 09.11.2022 15:04 ”În opinia Lorenei Iordache, dincolo de politică trebuie să primeze interesul Câmpinei și al câmpinenilor”;. Ii vom aduce aminte doamnei cand va vota in CL pentru pasaj desi a declarat ca ”primeaza interesul Campinei si al campinenilor”.
  • Ionut Popescu 09.11.2022 19:52 Ma înșel eu sau filmarea a fost făcută în secretariat la Liceul Grigorescu? Dacă da, e normal sa amestexam politica cu școala?
  • Ionut 10.11.2022 06:36 Nici nu a intrat in CL si a inceput cu lozincile. Va vota tot ce ii va impune primarul. Care ”interesul Campinei si campinenilor”? Veti vedea.
  • Gogu 10.11.2022 21:01 Doamna reprezintă un colegiu national de prestigiu unde mai nou mai multi domni si doamne profesori dau lucrari si teze pe numere, asezand copiii chipurile intr o ordine aleatorie - cu ghilimele aleatorie. Adica nr 1 cei cu care fac pregatire si alti favoriti, adica deontologie si nr 2, plebea. Diferente intre subiecte, dificultate, vizibila cu ochiul liber in favoarea favoritilor. Se aude d na directoare. Sau asta este cerinta cnf noi aliante cu primaria?. Daca se publica, revin cu amanunte. Precizare: fac pregatire cu copiii pe care ii au elevi si la clasa. Sa auzim numai de bine!

Politică

1749 vizualizari
21 feb. 2023 10:37

PMP Câmpina nu este de acord cu donarea, către Parohia "Nașterea Maicii Domnului", a unui teren de pe Strada Buciumului

1 comentarii

Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 22 februarie 2023, a Consiliului Local Câmpina se află un proiect privind darea în folosință gratuită a unui teren de pe Strada Buciumului către Parohia Nașterea Maicii Domnului din Cartierul Voila. Este vorba de un teren de 2.290 mp, învecinat cu Casa Parohială. Legat de acest proiect, președintele PMP Câmpina, Adrian Pițigoi, ne-a transmis un punct de vedere pe care îl redăm integral.

1848 vizualizari
16 feb. 2023 21:20

Horațiu Zăgan, despre acuzele aduse de Florin Marcu: ”Nu au nicio legătură cu realitatea”

La finalul ședinței extraordinare a Consiliului Local Câmpina, care a avut loc miercuri, 15 februarie, consilierul Florin Marcu l-a acuzat pe Horațiu Zăgan că este într-un conflict de interese și l-a amenințat cu... ANI.

Alte stiri recente

119 vizualizari
23 mar. 2023 22:17

”O zi din viața de școlar”, prima ediție a unui concurs județean de teatru, organizat de Clubul Copiilor Câmpina

Clubul Copiilor din Câmpina a organizat joi, 23 martie, prima ediție a concursului județean de teatru pentru elevi - ”O zi din viața de școlar”, eveniment inclus în Calendarul activităților extracurriculare din județul Prahova.

106 vizualizari
23 mar. 2023 21:44

"Săptămâna Verde" la Școala Centrală Câmpina. Copiii au construit căsuțe pentru păsărele și au plantat puieți de brad

În această perioadă, la Școala Gimnazială Centrală Câmpina se derulează "Săptămâna Verde", fiind primul an școlar cu acțiunile de mediu incluse în program. Și au fost multe astfel de acțiuni, una mai frumoasă ca alta, pentru că "misiunea noastră este să facem și educație de mediu, să-i provocăm pe elevi să înțeleagă rostul tuturor eforturilor și a tuturor inițiativelor care se fac în această luptă pentru protejarea planetei", după cum ne-a declarat profesor învățământ primar Rodica Zăvoianu.