Primăria Câmpina aşteaptă "operatori experimentaţi" care să ştie să realizeze studiul de oportunitate pentru parcul industrial
Actualitate (Categoria articolului)
Ideea înființării unui parc industrial la Câmpina a fost o "petardă" lansată de primarul Horia Tiseanu în campania electorală. În realitate, nu s-a făcut niciun pas concret. Se păstrează doar aparențele, administraţia locală încercând să ne arate, din când în când, că subiectul nu a fost abandonat și că se fac eforturi în continuare. Așa a fost și cu introducerea în bugetul local din acest an a realizării unui studiu de oportunitate pentru parcul industrial. Se termină și luna august, iar procedura de achiziție publică nici măcar nu a fost demarată.
Recent înființata Asociaţie "Câmpina Civică" a transmis Primăriei o adresă prin care solicită răspuns la mai multe întrebări, printre care și cea legată de studiul de oportunitate pentru parcul industrial. Asociaţia a publicat răspunsul pe pagina sa de Facebook și astfel aflăm cu toții că "Până în momentul de faţă nu a fost făcută achiziţia acestui serviciu deoarece, în acest caz, este necesară o documentaţie complexă ce trebuie întocmită de operatori experimentaţi şi totodată acreditaţi în acest domeniu. Pentru a găsi cea mai bună soluţie, am luat legătura cu Consiliul Judeţean Prahova, care, de altfel, are experienţă pentru acest tip de parc şi am primit confirmarea dumnealor că vom fi sprijiniţi şi ni se va împărtăşi din experienţa proprie".
Practic, din răspunsul Primăriei Câmpina, semnat de primarul Horia Tiseanu, reiese clar că reprezentanţii administraţiei locale nu au ştiut până acum să realizeze documentaţia necesară pentru a demara achiziţia, fiind - din informaţiile noastre - singurul caz din ţară în care se doreşte realizarea unui parc industrial de către o administraţie locală în parteneriat cu o persoană fizică privată, pe terenul acesteia. La începutul lui 2018, la aproape trei ani de când CL și-a dat acordul de principiu pentru parcul industrial, s-au alocat 90.000 lei pentru realizarea unui studiu din care să reiasă dacă o astfel de investiția ar fi oportună sau nu...
Comentarii
- 21.08.2018 09:58 A fost o promisiune electorala laudabila ce s-a transformat intr-o mare MINCIUNA,palaria e prea mare ei nu sunt in stare decat de vorbarie.Parcuri industriale sunt cu sutele nu mai suntem in anii 90 exista destula experienta dar nu se DORESTE.De ce sa iti bati cuie in talpa singur cand iei salariul si indemnizatia fara sa faci mai nimic?ba esti prost ?cum se zice la TV.
Actualitate
Gest incalificabil al viceprimarului Dumitrache. Ar trebui să-și dea demisia sau să fie demis?
În administrația câmpineană, probabil, ca peste tot în țara aceasta, se întâmplă și lucruri... nefirești, ca să nu fim mai duri. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută cu viceprimarul Liviu Dumitrache a întrecut, însă, orice măsură! Culmea, nimeni din Consiliul Local sau din cadrul Primăriei Câmpina nici măcar nu l-a deranjat cu vreo întrebare, într-o situație în care onorant ar fi fost să demisioneze. Iar dacă nu are onoare, să fie demis!
În procesul lui Horia Tiseanu, prima instanță a amânat pronunțarea unui verdict de șase ori în patru luni
Procesul de pe rolul Tribunalului Prahova în care Horia Tiseanu, fostul primar al municipiului Câmpina, este acuzat de fapte de corupție, ar putea fi oricând predat în facultățile de specialitate, fiind un foarte bune exemplu de cum... nu trebuie să se deruleze un proces penal.
Alte stiri recente

Trei atleți câmpineni medaliați la Campionatele Internaționale ale României
La finele săptămânii trecute, la București, a avut loc ediția a 68-a a Campionatelor Internaționale de Atletism ale României, comptiție la startul căreia s-au aflat și cinci sportivi câmpineni, chiar dacă - din păcate - din motive despre care am mai vorbit, nu toți mai reprezintă vreun club câmpinean. Cu toate acestea, ei sunt tot câmpineni și poate că ar fi trebuit găsite resursele necesare pentru a ne mândri și oficial cu ei.

Cinci clasări pe podium pentru atleții de la CSS ”Constantin Istrati” Câmpina, la Naționale, categoriile sub 16 și sub 18 ani
Pe stadionul ”Iolanda Balaș Soter” din București au avut loc, sâmbătă și duminică, etape ale Campionatului Național de Atletism pentru categoriile sub 16 și sub 18 ani. CSS ”Constantin Istrati” Câmpina, club coordonat de Mihaela Marin, a obținut cinci clasări pe podium, demonstrând încă odată valoarea pregătirii care se realizează la Câmpina.