820 de lucrări înscrise la concursul "Umbrela verde" organizat de Școala "Ion Câmpineanu"

Eveniment (Categoria articolului)

Școala Gimnazială "Ion Câmpineanu" a organizat cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național de creație pe teme ecologice "Umbrela verde". Acest concurs este destinat preșcolarilor și elevilor de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a și are patru secțiuni - desen, pictură, grafică și fotografie. Sute de elevi din toată țara au trimis lucrări la acest concurs, făcând extrem de dificilă misiunea juriului.

În total s-au primit 820 de lucrări pe tema protecției mediului înconjurător. Desene, picturi, fotografii, toate interesante și frumoase, lucrări realizate cu pasiune și mult talent de copii. De altfel, "Umbrela verde" este un concurs care se bucură de mult succes în rândul elevilor, dovadă și numărul tot mai mare al celor care se înscriu de la un an la altul.
Astăzi, la Școala "Ion Câmpineanu" a avut loc deschiderea oficială a acestui eveniment și jurizarea lucrărilor trimise de copii. Au fost și câteva momente artistice oferite de elevii de la Școala Câmpineanu. "Am primit lucrări deosebite, în care copiii au exprimat frumosul în manieră personală. Ne bucurăm că acest concurs, pe care noi îl organizăm de opt ani, are succes și aș vrea să mulțumesc fondatorului acestui concurs național, doamna Aura Văsii, fostul director al școlii noastre. Nu a putut fi astăzi alături de noi pentru că pregătește un alt eveniment la unitatea de învățământ la care își desfășoară acum activitatea, dar suntem siguri că ne ține pumnii", a afirmat Mihaela Baltag, profesor de educație plastică la Școala "Ion Câmpineanu", coordonatorul evenimentului. (video)
Din partea administrației locale, la evenimentul de astăzi a fost prezent primarul Horia Tiseanu.

Şcoala Gimnazială “Ion Câmpineanu” este principalul organizator al concursului, alături de Casa Corpului Didactic, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Muzeul Judeţean de Ştiinţe ale Naturii, Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, Alianţa Româno-Franceză, Primăria Câmpina și Agenția de Turism Itinera Nova. “Umbrela verde” se desfăşoară sub patronajul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Citiți și Câștigătorii Concursului național "Umbrela verde" 2017, desfășurat la Câmpina

5958 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

5232 vizualizari
15 ian. 2022 12:35

Lansarea colecției "Eminesciana" a designerului câmpinean Delia Lazăr, un spectacol-eveniment dedicat marelui poet Mihai Eminescu

La Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești s-a desfășurat joi, 13 ianuarie 2022, un eveniment special – lansarea colecției “Eminesciana” a designerului câmpinean Delia Lazăr, o lansare însoțită de vers și cântec.

2084 vizualizari
15 ian. 2022 10:25

“Eminescu și copiii”, un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale și poetului nepereche, la Grădinița “Iulia Hasdeu” din Câmpina

La Grădinița "Iulia Hasdeu" din municipiul Câmpina s-a desfășurat cea de-a doua ediție a concursului “Eminescu și copiii”, un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 172 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu.

Alte stiri recente

467 vizualizari
18 ian. 2022 20:09

Fabuloasele povești ale unor câmpineni (poate) mai puțin cunoscuți - inventatorul Carol Przybilla

Continuăm seria prezentării unor câmpineni de foarte mare valoare, astăzi, din păcate, foarte puțin cunoscuți. Unul dintre aceștia este Carol Przybilla.

970 vizualizari
18 ian. 2022 18:57

Miercuri, 19 ianuarie, între orele 11.00 și 13.00, grevă de avertisment în unitățile de învățământ

Salariații din învățământ, membri ai sindictelor FSLI (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ) și FSE (Federația Sindicatelor din Educație) ”Spiru Haret”, se vor afla miercuri, 19 ianuarie, între orele 11.00 și 13.00, în grevă de avertisment cu încetarea lucrului. Printre unitățile de învățământ afectate se numără și grădinițele, școlile și liceele din Câmpina.