Se circulă în coloană pe DN1, pe sensul de mers Câmpina - Ploiești
Actualitate (Categoria articolului)
Circulația pe DN1 se desfășoară cu dificultate și la această oră (12.30), între Câmpina și Ploiești. S-au format coloane de mașini pe sensul spre Ploiești, se circulă cu viteză foarte redusă, ba se mai și stă pe loc. Circulația este îngreunată și de intervenția mașinilor și utilajelor speciale de la Electrica, venite să ridice stâlpul de electricitate dărâmat în urma accidentului de dimineață.
De asemenea, sunt autovehicule de intervenție, unele cu platformă, venite pe DN1 la locul carambolului produs astăzi, în zona Liliești. Se încearcă ridicarea mașinilor avariate și tractarea celor de tonaj mai mare. Vă reamintim că astăzi, din cauza timpului nefavorabil, pe DN1, la Liliești, șoferul unui autocar a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului național. Conducătorul auto a fost electrocutat în urma impactului și a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. După un timp, aproximativ în aceeași zonă s-a produs un carambol în care au fost implicate șapte autovehicule și o Ambulanță Smurd. Nu au fost victime, ci doar pagube materiale.
(Imaginile video ne-au fost trimise de cititorii noștri)
Actualitate

Desființarea Pieței, înființarea Centrului Cultural și organigrama primăriei revin pe masa consilierilor locali din Câmpina
Miercuri, 29 martie, de la ora 17.00, Consiliul Local Câmpina este convocat în ședință ordinară.

HIDRO PRAHOVA SA – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova, emis în data de 24 martie 2023
Societatea HIDRO PRAHOVA SA informează abonații și autoritățile locale din aria de operare că apa distribuită se încadrează în parametrii de potabilitate, conform cerințelor Legii 458/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Alte stiri recente

Comunicat de presă. Începere proiect „Înființarea unui centru comunitar integrat medico-social” în municipiul Câmpina
UAT Municipiul Câmpina, în calitate de beneficiar, derulează proiectul „Înființarea unui centru comunitar integrat medico-social”, cod SMIS 155461, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 9 - Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 – DLRC (CLLD) – Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității.

Ziua Porților Deschise la Poliția Județeană Prahova și Poliția Municipală Câmpina
Ziua Poliției Române este sărbătorită în fiecare an la 25 martie, zi în care este prăznuită sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri, al cărei simbol se afla pe primul steag al Marii Agii și a fost preluat ulterior pe actualul drapel al Poliţiei Române. Anul acesta se împlinesc 201 ani de la înființarea Poliției Române, iar cu această ocazie, vineri, 24 martie, porțile Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și Poliției Municipale Câmpina au fost deschise pentru copii.
Comentarii