Cornu s-a înnoit în prima zi a Festivalului ”Flori de tei” - un nou sediu al primăriei, dotat și mobilat, precum și o fântână arteziană muzicală

Eveniment (Categoria articolului)

În prima zi a ediției 2023 a Festivalului ”Flori de tei” de la Cornu, în frumoasa comună de la nord de Câmpina, au fost și alte motive de sărbătoare - a fost inaugurat noul sediu al primăriei, o clădire pe patru nivele, mobilată și dotată, dar și o superbă fântână arteziană muzicală.

”După ce între 1990 și 2020 am reușit să finalizăm întreaga infrastructură necesară localității - apă, gaze, canalizare, asfaltare, am considerat că este momentul oportun pentru un sediu administrativ nou, la standarde europene și care să corespundă exigențelor actuale. Proiectarea a început în anul 2019, apoi în anul 2020 am semnat contractul de execuție, iar în ianuarie 2023 am încheiat recepția clădirii, realizată într-un proiect finanțat prin PNDL. Cu fonduri europene am reușit dotarea și mobilarea clădirii, iar în fața sa, tot printr-un program cu fonduri extrabugetare, am realizat o fântână arteziană muzicală, care noaptea este frumos luminată. Toate acestea au însemnat un efort financiar de peste 8 milioane lei - fonduri europene și guvernamentale”, ne-a declarat primarul comunei Cornu, Cornel Nanu.
Dacă noul sediu al Primăriei comunei Cornu, unde vor avea loc și ședințele Consiliului Local, era un spațiu absolut necesar, autoritățile locale speră ca fântâna arteziană muzicală să devină un punct de atracție într-o localitate care arată foarte aproape de ceea ce înseamnă Europa civilizată.

3636 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

3275 vizualizari
27 nov. 2023 18:03

La Câmpina, Ziua Națională a României va fi sărbătorită printr-un ceremonial militar și religios

Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, va fi sărbătorită la Câmpina printr-un ceremonial militar și religios, care va avea loc începând cu ora 13.30, în Parcul Trandafirilor, la Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire a României.

3509 vizualizari
26 nov. 2023 17:45

Târg de Crăciun la Castelul ”Iulia Hasdeu” din Câmpina

3 comentarii

Dezamăgirea de a nu avea nici anul acesta un târg de Crăciun la Câmpina, organizat de municipalitate pentru bucuria celor mici și celor mari, este estompată, iată, de inițiativa conducerii Muzeului Memorial "B.P. Hasdeu" de a organiza un astfel de târg chiar în grădina Castelului, în primele trei week-end-uri din luna decembrie. Este primul târg de Crăciun de la Castelul Hasdeu și va reuni artizani din zona Câmpinei și din alte localități din județul Prahova.

Alte stiri recente

298 vizualizari
30 nov. 2023 07:44

La Școala Centrală Câmpina s-a auzit urarea ”La mulți ani, țara mea!”

La Școala Gimnazială Centrală a devenit tradiție organizarea întâlnirilor dintre foști și actuali elevi de la clasa profesoarei de învățământ primar Rodica Zăvoianu. 

1176 vizualizari
29 nov. 2023 21:28

Primim de la cititori. Dezastru ecologic pe albia râului Doftana - tone de griblură, pietriș și asfalt de-a valma

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis pe numărul de whatsapp 0733.388.425 o serie de imagini cu ceea ce cititorul nostru numește ”dezastrul ecologic de pe albia râului Doftana”.