Alin Moldoveanu: ”Proiectele cu fonduri extrabugetare din învățământ depășesc 20 milioane euro”

Interviuri (Categoria articolului)

Câmpina are în diverse faze numeroase proiecte cu fonduri europene sau cu fonduri guvernamentale, în mai multe domenii de activitate. Valoarea acestora este impresionantă, atât dacă ne raportăm la ce se întâmpla până acum, mai ales în perioada în care fondurile europene erau blocate, cât și dacă ne raportăm la valoarea lor efectivă. 

Am decis să începem acest serial cu prezentarea proiectelor din educație. ”Proiectele cu fonduri extrabugetare din învățământ depășesc 20 milioane euro”, a precizat primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu. 
În cadrul discuției cu primarul Alin Moldoveanu, acesta a trecut în revistă toate proiectele din educație aflate în derulare, fiecare cu stadiul și valoarea sa. ”Grădinița din Strada Uniunea Europeană va fi una dintre cele mai moderne, nu doar din județ, iar la Școala Gimnazială BP Hasdeu s-a realizat ceva fără precedent, pe lângă modernizarea corpului de clădire existent, extinzându-se acest corp și fiind realizată și o sală de sport cu 200 locuri, prima de acest fel din Câmpina. Ambele vor fi gata în acest an, iar eu sper să fie gata înainte de termenul prevăzut în contract. De asemenea, zilele viitoare va fi dat ordinul de începere a construcției pentru creșa de pe Voila, o mare dorință a oamenilor din această zonă”, a mai adăugat Alin Moldoveanu.

Iată proiectele din fonduri extrabugetare din învățământ:
Proiecte în execuție
Grădinița de pe Strada Uniunea Europeană - 1.4 milioane euro
Modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu” - 4 milioane euro
Achiziție dezinfectanți și măști pentru toate școlile - 500.000 euro
Panouri fotovoltaice pentru 11 școli - 1,85 milioane euro
Creșa din cartierul Voila - 2,37 milioane euro
Proiecte aprobate și aflate în licitație
Eficiență energetică Școala Gimnazială ”A.I. Cuza” - 630.000 euro
Eficiență energetică Liceul Tehnologic Mecanic - 970.000 euro
Eficiență energetică Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu” - 320.000 euro
Eficiență energetică Grădinița ”Iulia Hasdeu” - 288.000 euro
Proiecte depuse și aflate în evaluare
Renovare Grădinița nr. 1 - 203.000 euro
Renovare Corp A Liceul Tehnologic Energetic - 4 milioane euro
Renovare Școala nr. 3, Voila - 400.000 euro
Renovare Școala Golești - 1,13 milioane euro
Dotare școli cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale - 3,2 milioane euro
Documentații pentru reabilitarea termică a Grădiniței nr. 8, Grădiniței nr. 3 și Creșei nr. 1 - 20.000 euro.
Total: 21.281.000 euro.

2927 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Spirea elena 25.05.2023 07:41 Felicitări d le primar, nu ne dezamăgiți,Nu renunțați la nici un proiect.Suntem alături de dumneavoastră. Mult succes!!!

Interviuri

1650 vizualizari
06 sept. 2023 20:05

Scurt și la... subiect, cu antrenorul Roberto Opatchi

În această serie de interviuri vă vom oferi ocazia să aflați și alte lucruri din viețile unor oameni cunoscuți din Câmpina. Emisiunea se desfășoară în format flash-interviu, cu întrebări punctuale și răspunsuri scurte și... la subiect. Vor fi întrebări legate atât de cariera profesională a invitaților noștri, cât și de viața lor particulară.

2465 vizualizari
24 aug. 2023 19:35

Florian Vlădan, noul șef al Poliției Câmpina: ”Am găsit o echipă de polițiști disciplinați și profesioniști”

După cum v-am anunțat la momentul prezentării sale în funcția de comandant al Poliției Câmpina, comisarul șef Florian Vlădan ne-a oferit în exclusivitate un scurt interviu.

Alte stiri recente

104 vizualizari
22 sept. 2023 15:10

Primim de la cititori. Parcare în zona Complexului ROMAL

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis această imagine surprinsă vineri, 22 septembrie, în zona Complexului Comercial ROMAL.

459 vizualizari
22 sept. 2023 14:26

Câmpinenii sunt invitați pe 23 septembrie la un super eveniment Cumpără de lângă casă – Festivalul Afacerilor Locale, ediția a doua

A doua ediție a Festivalului Afacerilor Locale, eveniment dedicat câmpinenilor și firmelor din oraș, organizat de Asociația Câmpina Curată cu sprijinul grupului de firme Soceram – Neptun, are loc weekend-ul acesta în Parcul Soceram, începând cu ora 10:00.