Sărbătoare la Grădinița "Iulia Hasdeu" din Câmpina
Actualitate (Categoria articolului)
Sărbătoare mare, miercuri, 28 noiembrie 2018, la Grădinița "Iulia Hasdeu" din Câmpina. Și nu orice sărbătoare, ci una dedicată Centenarului Marii Uniri. Cum pot preșcolarii marca un astfel de eveniment, la cei trei-patru-cinci ani ai lor? Prin cântece, dansuri, poezii sau chiar prin împodobirea unor brăduți cu globuri roșii, galbene și albastre, culorile drapelului național.
Fiecare grupă de copii a pregătit câte ceva în cinstea marii sărbători naționale de la 1 Decembrie, ceea ce a dat o notă aparte întregului șir de manifestări de aici. În spatele acestor activități a fost, fără îndoială, multă muncă, dar și multă voioșie. Copiii sunt mici, unii chiar foarte mici, poate că ei nu înțeleg acum semnificația Zilei Naționale sau ce înseamnă Centenarul, dar acești copii sunt frumoși, veseli, talentați, iar bucuria lor înseamnă sărbătoare.
Una dintre grupele de la Grădinița "Iulia Hasdeu" a plantat (cu spriinul câtorva angajați de la Serele Municipale) și a împodobit (cu ajutorul părinților și cadrelor didactice) doi brăduți. Deși era frig și ningea, copiii s-au bucurat de fiecare moment. Alte grupe au prezentat momente artistice - dansuri, cântece, poezii. Copiii și cadrele didactice, iar în unele cazuri chiar și părinții sau bunicii, au venit în costume populare, evidențiindu-se aici doamna educatoare Valeria Sandu, care a purtat un superb costum popular, vechi de 100 de ani, moștenit de la bunica sa.
"Copiii de la grădinița noastră au marcat anticipat cei 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Toate grupele au desfășurat activități dedicate acestui eveniment, activități potrivite pentru vârsta lor. Au fost prezenți și părinți și bunici, pentru a se bucura de momentele oferite de copii. De asemenea, toate cadrele didactice din grădinița noastră au participat la evenimentele de astăzi", ne-a declarat directorul Grădiniței "Iulia Hasdeu", prof. Mihaela Predea.
La acțiunile de la Grădinița "Iulia Hasdeu" a fost prezent și primarul Câmpinei, Horia Tiseanu.
Actualitate

Accident pe DN1, la Nistorești. Un bărbat de 71 ani și-a pierdut viața
În urmă cu puțin timp, pe DN1, la Nistorești, a avut loc un accident grav de circulație.

Reabilitarea Blocului 7ABC din centrul Câmpinei, aproape de finalizare în mai puțin de nouă luni de la începerea lucrărilor
Unul dintre proiectele care a beneficiat de deblocarea fondurilor europene la Câmpina este cel privind reabilitarea Blocului 7ABC, situat pe Bulevardul Carol I, în zona centrală a Câmpinei. După aproximativ nouă luni de la începerea efectivă a lucrărilor, reabilitarea blocului a fost finalizată, schelele au fost scoase, blocul arată ca nou, iar singurele lucrări care mai sunt de realizat sunt la interior - vopsirea holurilor și înlocuirea lifturilor.
Alte stiri recente

Darius Coman, de la Barracuda Câmpina, va concura la Campionatul European de Seniori, de la Otopeni, 6-9 decembrie 2023
Performanță de excepție pentru natația câmpineană - Darius Coman, antrenat de Gabriel Cojocaru, sportiv la Clubul Barracuda Câmpina, va concura la Campionatul European de Seniori, care are loc la Otopeni, în perioada 6-9 decembrie 2023.

Sistemul de returnare – garanție începe să funcționeze și la Câmpina. Cam ca-n toată țara...
Din 30 noiembrie 2023, în toată țara ar fi trebuit să intre în vigoare sistemul de returnare – garanție, al cărui principal scop este de a crește reciclarea, de a contribui la protejarea mediului.
Comentarii