Școala Gimnazială ”Al.I. Cuza” Câmpina, parte a unui proiect transfrontalier privind bunele maniere

Social (Categoria articolului)

Alături de Liceul Tehnologic Agromontan ”Romeo Constantinescu” Vălenii de Munte și Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bălți - Republica Moldova, Școala Gimnazială ”Al.I. Cuza” Câmpina a fost parte a unui proiect transfrontalier de schimb de bune practici ”Integrarea elevilor cu cerințe speciale: provocări și soluții”, tema fiind învățarea bunelor maniere.

În alegerea temei s-a plecat de la premiza că bunele maniere trebuie să facă parte din programul de educație al oricărui copil și că acestea îl ajută pe copil să-și dezvolte simțul respectului de sine și încrederea în propria persoană. Cadrele didactice implicate în derularea acestui proiect sunt de părere că elevii trebuie să descopere singuri faptul că stăpânesc deja o parte din bunele maniere și să se convingă că restul nu sunt greu de învățat.
Proiectul s-a adresat tuturor elevilor școlilor implicate, inclusiv elevilor cu cerințe educaționale speciale, dar și cadrelor didactice și părinților. Întâlnirile dintre elevii și cadrele didactice din cele trei instituții de învățământ s-au desfășurat online.
Proiectul s-a derulat în perioada septembrie - octombrie 2022 și a cuprins inclusiv o serie de activități specifice - ”Hai să ne cunoaștem”, ”Învățăm din povești” și proiectul de grup ”Sunt politicos”.
Din partea școlii câmpinene, coordonatorii acestui proiect au fost profesor învățământ primar Cristina Badea, profesor Florina Cristinela Gherghel, profesor învățământ primar Tanța Cucu, profesor învățământ primar Georgeta Filip, proefsor învățământ primar Raluca Mihalache, profesor învățământ primar Liliana Apostol, cadru didactic de sprijin Daniela Cernei, profesor Manuela Coman.

2410 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Social

2312 vizualizari
01 oct. 2023 16:40

La Colegiul Tehnic Forestier Câmpina a fost creat Hub-ul educațional Științescu

Fondul Științescu ediția 4.0 continuă să facă științele distractive, iar Colegiul Tehnic Forestier Câmpina a participat cu un proiect, declarat câștigător, prin care se creează la unitatea de învățământ un hub educațional.

2278 vizualizari
28 sept. 2023 06:28

Deea State, o tânără scriitoare din Cornu, a pus bazele Editurii OrhiDeea și a revistei cu același nume

1 comentarii

"Ambiția mea este să ofer oricărui autor șansa de a-și publica volumul ca un profesionist, luptând în același timp împotriva analfabetismului. Visul unora trebuie să servească celor care au nevoie. Promovez autori români contemporani și promovez lectura ca pilon esențial în formarea oamenilor", spune Deea State.

Alte stiri recente

233 vizualizari
02 oct. 2023 21:04

Superb meci demonstrativ de tenis la ”Premium Trophy Câmpina”

În perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2023, la baza sportivă Tenis Premium Club, din Câmpina, Strada Pictor Nicolae Grigorescu, a avut loc turneul ”Premium Trophy Câmpina”, ediția 2023.

437 vizualizari
02 oct. 2023 19:51

Retragerea cu torțe, un eveniment dedicat împlinirii a 55 de ani de la înființarea Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina

Defilarea cu torțe aprinse a promoției noiembrie 2023 a Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina a fost evenimentul care a încheiat, la 1 octombrie, Festivalul CâmpinArtelor și Sporturilor 2023. Această defilare cu torțe a viitorilor polițiști, cei care vor absolvi școala luna viitoare, a fost dedicată împlinirii a 55 de ani de la înființarea Școlii de Poliție de la Câmpina.