Roni Civil a renunțat la contestația depusă la licitația organizată de Primăria Câmpina pentru Calea Doftanei

Actualitate (Categoria articolului)

Primăria municipiului Câmpina a demarat, în vara acestui an, procedura de achiziție publică pentru lucrarea de reparații și reabilitare Calea Doftanei. O licitație despre care noi am mai scris AICI, pentru că au apărut o serie de probleme, unele chiar ridicând semne de întrebare. Societatea Roni Civil Interoute SRL Băicoi, unul dintre participanți, a formulat două contestații la această licitație. Una dintre ele s-a aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, după ce Consiliul Național pentru Soluționare Contestațiilor respinsese acțiunea societății din Băicoi, și a fost pierdută de această societate (pentru netimbrare), iar o alta se afla la CNSC în așteptarea verdictului instanței pentru prima contestație.

Pe 29 octombrie 2019, printr-o adresă oficială, Roni Civil Interoute SRL Băicoi a informat atât Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, cât și Primăria Câmpina, că renunță la cea de-a doua contestație. Practic, astfel, Primăria Câmpina are drum liber să desemneze câștigătorul licitației pentru lucrarea de reparații și reabilitare Calea Doftanei. Din acest moment, totul depinde de administrația locală, cât de repede va desemna câștigătorul și cât de repede vor începe efectiv lucrările. Vă reamintim că una dintre cele mai importante artere de circulație din Câmpina, Calea Doftanei, nu a mai fost asfaltată dinainte de 1989, de la ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu la Muzeul Doftana. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați deja de Consiliul Local Câmpina, valoarea estimată a acestei lucrări este de 9 milioane lei, fără TVA, pentru asfaltarea străzii de 3,5 km, modernizarea trotuarelor și amenajarea unui podeț tubular pentru preluarea apelor pluviale de pe Strada Dealului.
La licitația pentru modernizare străzii au fost depuse două oferte: firma Kato Service SRL Ploiești în asociere cu Stranbenbau Logistic Blejoi și Liciu Con SRL Buzău, respectiv Roni Civil Interoute SRL Băicoi, în asociere cu Degal Construct 88 București. Kato Service este firma care se ocupă și de lucrările de canalizare derulate cu fonduri europene accesate de HidroPrahova.

3630 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

596 vizualizari
03 mar. 2024 18:59

Alin Moldoveanu: ”Câmpina nu a pierdut niciun leu din cele 14 milioane, pe care le vehiculează unii”

Prezent într-o emisiune la CâmpinaTV.ro, unde a explicat pe larg bugetul local pentru anul 2024, Alin Moldoveanu a făcut o serie de referiri la una dintre acuzele lansate în ultimele luni de adversarii săi politici - pierderea a 14 milioane lei, fonduri europene, din proiecte care nu au fost finalizate la termenul de 31 decembrie 2023.

780 vizualizari
03 mar. 2024 18:19

Restricțiile de trafic pe mai multe străzi din Câmpina, prelungite până la 31 martie

Primăria municipiului Câmpina a anunțat prelungirea restricțiilor de circulație pe mai multe străzi, pe care se efectuează lucrări de extindere a canalizării menajere.

Alte stiri recente

652 vizualizari
03 mar. 2024 17:13

Gabriel Văcărescu, de la CSS ”Constantin Istrati” Câmpina, vicecampion național la haptatlon, categoria sub 18 ani

Sâmbătă și duminică, s-au desfășurat, la București, Campionatele Naționale de probe combinate - heptatlon, pentru seniori, dar și tineret sub 23 ani, sub 20 ani, și juniori sub 18 ani și sub 16 ani.

1580 vizualizari
03 mar. 2024 13:04

Liga A Prahova, etapa a 18-a. Rezultate și clasament

Sâmbătă, 2 martie, a început returul Ligii A Prahova. Sâmbătă dimineață au avut loc primele două meciuri, alte două după-amiază, iar etapa s-a încheiat duminică dimineață. Iată rezultatele complete, clasamentul la zi și programul etapei viitoare: