Omagiu adus lui Aurel Vlaicu la 105 ani de la zborul spre eternitate

Eveniment (Categoria articolului)

În urmă cu 105 ani, la 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu s-a prăbușit cu avionul său la Bănești, în apropierea locului unde astăzi se află monumentul ridicat în memoria sa. A vrut să-și îndeplinească un vis, acela de a zbura peste Carpați. Dar a fost zborul către eternitate. Avea doar 30 de ani.

Inventatorul român Aurel Vlaicu, un pionier al aviației române și mondiale, a început construcția primului său avion (Vlaicu I) în toamna lui 1909. În iunie 1910, Vlaicu și-a împlinit marele vis și a zburat pe câmpul de la Cotroceni cu aparatul realizat chiar de el. România devenea atunci a treia țară din lume, după Statele Unite ale Americii și Franța, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit și pilotat de un fiu al țării respective. În 1911, Aurel Vlaicu a construit Vlaicu II, aparatul cu care, în 1912, a câștigat cinci premii la mitingul aerian de la Aspern, din Austria. Cu Vlaicu II a încercat să traverseze Carpații, în fatidica zi de 13 septembrie 1913.
În fiecare an, pe 13 septembrie, la monumentul de la Bănești, au loc manifestări prin care i se aduce un omagiu lui Aurel Vlaicu. S-a întâmplat și astăzi când, acolo, sub aripile vulturului care parcă își ia zborul spre Carpați, au venit zeci de oameni pentru a-l comemora pe marele inventator. Au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean - Ludmila Sfârloagă, primarul municipiului Câmpina - Horia Tiseanu, primarul comunei Cornu - Cornel Nanu, membri ai Asociației Române pentru Propaganda Aviației (ARPA), membri ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și retragere din MApN și MAI, președintele Asociației Române pentru Istoria și Promovarea Aviației - general de brigadă Iosif Rus, președintele Autorității Aeronautice Civile - Constantin Voicu. Și, bineînțeles, primarul comunei Bănești - George Stoica, viceprimarul Valentin Nichitoiu și mai mulți consilieri locali. Iar invitați de onoare au fost, ca în fiecare an, reprezentanți ai orașului Geoagiu (județul Hunedoara), de care aparține satul Binținți (în prezent Aurel Vlaicu), localitatea natală a marelui aviator. Este vorba despre primarul Vasile Cărăguț, împreună cu părintele Daniel Avram (preotul din Binținți) și Vlaicu Popescu, stră stră nepotul lui Aurel Vlaicu. 

S-au rostit discursuri despre viața lui Aurel Vlaicu, despre locul și rolul său în istoria aviației române și mondiale, despre avioanele sale. A fost oficiată o slujbă religioasă și au fost depuse coroane de flori la monumentul lui Aurel Vlaicu. Au fost și momente artistice susținute de interpreta Adriana Deaș și Ansamblul Folcloric "Floare de Cireș" din Bănești. (videoLa finalul manifestărilor a avut loc și o demonstrație aviatică a "Iacărilor Acrobați", cei care l-au onorat în felul lor, acolo sus, pe cer, pe Aurel Vlaicu.

4047 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

2537 vizualizari
18 feb. 2019 09:45

Ateliere de creație, concursuri și momente artistice la Târgul Mierii, Câmpina 2019

La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 22-24 februarie 2019, la Casa Tineretului din Câmpina se va desfășura cea de-a XIV-a ediție a Târgului Mierii, eveniment la care vor fi prezenți peste 100 de apicultori din întreaga țară, dar și din străinătate - Macedonia, Republica Moldova, Serbia și Bulgaria. Târgul Mierii este organizat de Asociația Apicolă "Valea Prahovei", împreună cu administrația locală câmpineană, iar programul manifestării îl puteți citi în continuare.

3809 vizualizari
14 feb. 2019 12:48

"Actrițele" vin la Câmpina pentru a prezenta publicului o poveste emoționantă despre delicatețea sufletului de artist

Pe scena Casei de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina se va juca pe 5 martie 2019, de la ora 19.00, spectacolul de teatru "Actrițele", cu o distribuție de excepție: Florina Cercel, Carmen Tănase, Dana Dogaru și Anca Dinicu. Este cadoul administrației câmpinene pentru doamnele și domnișoarele din municipiu, cu ocazia Zilei de 8 Martie.

Alte stiri recente

24 vizualizari
21 feb. 2019 08:45

"Caravana isteților - Alege viața", un proiect educațional pus în practică la Școala "Al.I. Cuza" din Câmpina

La Școala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza" din municipiul Câmpina este în derulare proiectul educațional "Caravana isteților - Alege viața", care are ca obiective educația rutieră a copiilor din ciclul primar și informarea lor cu privire la unele riscuri sociale. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Poliția Română și include mai multe acțiuni pe tot parcursul anului. Miercuri, doi reprezentanți ai Poliției Municipale Câmpina au avut o întâlnire interactivă cu aproximativ 50 de copii de la Școala "Cuza", subiectele fiind - comportamentul social și regulile de circulație pentru pietoni.

1282 vizualizari
20 feb. 2019 20:47

Nou la Ozon Clinic Therapy Câmpina - consultații pediatrice

Centrul Medical Ozon Clinic Therapy funcționează în Câmpina într-un sediu situat pe Strada 1 Mai, nr. 31, iar din aceste zile a pregătit o noutate pentru câmpineni și pentru locuitorii comunelor limitrofe - consultații pediatrice acordate de medicul specialist Adriana Mihăescu.