Două ședințe de Consiliu în mai puțin de 24 de ore pentru schimbarea destinației fostei grădinițe din cartierul Câmpinița
Actualitate (Categoria articolului)
UPDATE - Ulterior apariției articolului, consilierul local Adina Gârbăcică ne-a precizat că s-a referit la o altă sumă, de 476.000 lei, solicitată de partenerul administrației în GAL pentru aducerea clădirii la stadiul necesar autorizării.
Pe masa Consiliului Local Câmpina, la ședința ordinară din 27 septembrie, a apărut un proiect suplimentar - cel privind schimbarea destinației fostei grădinițe din Cartierul Câmpinița și înființarea aici a unui Centru Comunitar Integrat, proiect care va fi derulat de municipalitate cu fonduri europene, prin GAL.
A fost un proiect care a generat numeroase discuții, ajungându-se la retragerea sa de pe ordinea de zi și rediscutarea sa a doua zi dimineață, în cadrul unei ședințe extraordinare de îndată, fără să fie nicio modificare și nicio clarificare față de proiectul inițial.
Discuțiile au fost generate de consilierul Aron Sabo, care a anunțat că se va abține la vot, existând mai multe cereri pentru concesionarea acelui imobil din partea unei societăți comerciale care intenționa să deschidă aici o grădiniță. Iar la aceste cereri, răspunsurile administrației nu au fost mulțumitoare, după cum a considerat și reprezentantul respectivei societăți, prezent la ședința ordinară a Consiliului Local. Apoi, consilierul Adina Gârbăcică a întrebat ce reprezintă suma de aproape 500.000 lei, care se constituie în aportul administrației locale la viitorul Centru Comunitar Integrat. În condițiile în care primarul Alin Moldoveanu s-a încăpățânat să spună doar că ”scrie în proiect ce reprezintă acea sumă”, lucrurile au cam degenerat. Mai mult, primarul Moldoveanu a insistat cu acest răspuns, anunțând că este dispus să retragă proiectul și să convoace o nouă ședință a doua zi dimineață (ceea ce s-a și întâmplat) pentru a le permite consilierilor locali să aibă timp să se lămurească. ”Ce părere aveți de această propunere?”, a întrebat primarul Moldoveanu. ”Că este o mare bătaie de joc!”, a răspuns consilierul Livia Lupu.
În condițiile în care primarul Alin Moldoveanu a retras proiectul, a doua zi a urmat o nouă ședință la care au lipsit mai mulți consilieri, inclusiv cei ai PSD, dar și... Adina Gârbăcică. Nu a mai întrebat nimeni de nicio sumă, iar proiectul a fost adoptat, în ciuda amenințărilor reprezentantului societății care solicitase concesionarea acelei clădiri că va ataca în instanța de contencios administrativ hotărârea.
Privitor la suma asupra căreia se iscase discuția, scrie clar în articolul 3 al hotărârii că suma respectivă reprezintă ”valoarea de inventar a clădirii din evidențele contabile ale Primăriei”.
Acum, foarte probabil, va urma un nou proces...
Comentarii
- 30.09.2023 16:18 Cum știam. Circ, scandal, un primar total depășit de funcție, un Consilul Local compus din oameni fără studii de specialitate în mai niciun domeniu, multe sforării, mulți bani cheltuiți aiurea și un orășel în derivă totală! Numele lui? Cămpina.
- 30.09.2023 18:27 Eheee! Ce pleasca le cazuse consilierilor opozitiei si nu au fost in stare sa o valorifice😡Moldoveanu nu avea habar de ce scrie in proiectul de HCL si nici in celelalte documente insotitoare, ca de obicei de altfel, motiv pentru care fuge din sedintele de Consiliu. De data asta nu avea cum sa plece ca proiectul era al lui si trebuia sa il sustina. Dar, sunt la fel de convinsa ca nici consilierii nu studiasera documentatia.Cei 10 sustinatori inghit nemestecat, ca pelicanii, orice le arunca Moldoveanu.Au incredere totala in trioul MDP , uitand ca in caz de ceva penal, ei raspund . Au trecut 3 ani si in ciuda amenintarilor primarului ( vezi cazul PUZ-pasaj cand le-a spus ca eu vior plati banii ) nu simt pericolul.
Actualitate

Accident pe DN1, la Nistorești. Un bărbat de 71 ani și-a pierdut viața
În urmă cu puțin timp, pe DN1, la Nistorești, a avut loc un accident grav de circulație.

Reabilitarea Blocului 7ABC din centrul Câmpinei, aproape de finalizare în mai puțin de nouă luni de la începerea lucrărilor
Unul dintre proiectele care a beneficiat de deblocarea fondurilor europene la Câmpina este cel privind reabilitarea Blocului 7ABC, situat pe Bulevardul Carol I, în zona centrală a Câmpinei. După aproximativ nouă luni de la începerea efectivă a lucrărilor, reabilitarea blocului a fost finalizată, schelele au fost scoase, blocul arată ca nou, iar singurele lucrări care mai sunt de realizat sunt la interior - vopsirea holurilor și înlocuirea lifturilor.
Alte stiri recente

Darius Coman, de la Barracuda Câmpina, va concura la Campionatul European de Seniori, de la Otopeni, 6-9 decembrie 2023
Performanță de excepție pentru natația câmpineană - Darius Coman, antrenat de Gabriel Cojocaru, sportiv la Clubul Barracuda Câmpina, va concura la Campionatul European de Seniori, care are loc la Otopeni, în perioada 6-9 decembrie 2023.

Sistemul de returnare – garanție începe să funcționeze și la Câmpina. Cam ca-n toată țara...
Din 30 noiembrie 2023, în toată țara ar fi trebuit să intre în vigoare sistemul de returnare – garanție, al cărui principal scop este de a crește reciclarea, de a contribui la protejarea mediului.