În Câmpina se lucrează la semaforizarea a două intersecții. După Sărbători, intră în lucru și a treia
Actualitate (Categoria articolului)
În aceste zile premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, la Câmpina au început lucrările pentru introducerea semafoarelor la intersecția Bulevardului Culturii și Strada Plevnei și la intersecția Străzii Toma Ionescu cu Strada Ana Ipătescu.
Lucrările sunt executate de firma UTI Grup București, cea care a câștigat licitația organizată de Primăria Câmpina în această toamnă. Semaforizarea primei intersecții (Culturii cu Plevnei) costă 283.355 lei fără TVA, iar la cea de-a doua (Toma Ionescu cu Ana Ipătescu) valoarea este de 306.431 lei fără TVA. După sărbători va intra în lucru și cea de-a treia intersecție - Bulevardul Culturii cu Strada Griviței, valoarea lucrărilor de semaforizare fiind ceva mai ridicată în acest caz, respectiv 796.114 lei. Costurile sunt mai mari decât la celelalte intersecții pentru că sistemul de semaforizare trebuie corelat cu cel din intersecția de la Casa Cărții, iar echipamentele de aici sunt într-o avansată stare de degradare. Prin urmare, în paralel cu semaforizarea intersecției Culturii cu Griviței, vor fi instalate echipamente noi și la intersecția de la Casa Cărții.
În total, introducerea semaforizării în toate intersecțiile menționate costă aproximativ 1,4 milioane lei (fără TVA), bani alocați de la bugetul local.
Comentarii
- 22.12.2017 22:35 Domnule administrator...nu vi se pare o suma exagerat peste măsură de mare ptr 3 intersecții sa plateasca 350.000 de euro..mi se pare o suma exorbitantă
- 25.12.2017 13:11 Trafic foarte mare in acele intersectii!!!!!!
- 27.12.2017 19:54 Dar chiar in banii astia nu se putea fora flowtex sa nu mai stricati carosabil si trotuare? Ca, oricum nu mai reparati cum trebuie...Tot nu se poate fara "dorei"???
Actualitate

Motivul incredibil pentru care o fată de 18 ani s-a ales cu dosar penal
În după-amiaza zilei de duminică, 26 martie, în jurul orei 17.00, polițiștii câmpineni acționau pe raza comunei Bănești, iar la un moment dat au observat un autoturism care circula pe un drum comunal spre DN1, dar la vederea echipajului de poliție a oprit brusc.

Inconștiență incredibilă. Un gălățean s-a rătăcit pe Valea Caraimanului, din Bucegi, în pantaloni scurți și fără echipament
După ce și-a petrecut o noapte în zăpadă fiind în pantaloni scurți, un bîărbat de 35 ani, din Galați, a fost salvat vineri dimineață de salvamontiști, din Valea Caraimanului, din Munții Bucegi.
Alte stiri recente

La Breaza are loc Gala Folk "Om bun", în memoria lui Victor Socaciu
Este cea de-a treia ediție a Galei Folk "Om bun" care are loc la Breaza, prima ediție, cea din 2021, fiind organizată chiar de Victor Socaciu. După dispariția artistului, în decembrie 2021, soția acestuia, Brândușa Simion Socaciu a făcut tot posibilul să ducă mai departe acest eveniment organizat, iată, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Breaza, în parteneriat cu Asociația Culturală "Tatiana Stepa".

Consilierul Cosmin Raț: ”Am făcut tot ce depindea de mine pentru ștrand și pentru parcul de pe Strada Oituz”
În urmă cu aproape șase luni, în cadrul unei emisiuni tot la CâmpinaTV.ro, consilierul local Cosmin Raț, din partea Partidului Oamenilor Liberi, atenționa că dacă nu sunt scoase la licitație în jumătate de an ștrandul de la Casa Tineretului, precum și parcul de pe Strada Oituz, fost Mițu-Chițu, va demisiona din Consiliul Local Câmpina.