Ședință festivă cu foștii prefecți ai Prahovei, cu ocazia Zilei Instituției Prefectului
Actualitate (Categoria articolului)
2 aprilie este stabilită prin lege ca fiind Ziua Instituției Prefectului, ocazie cu care, la sediul Prefecturii Prahova, a avut loc astăzi o manifestare intitulată "Instituția Prefectului - 115 ani în slujba prahovenilor". A fost o ședință festivă la care au fost invitați să participe cei 16 prefecți ai județului de după 1989, dar și foști angajați ai Prefecturii și reprezentanți ai Consiliului Județean și ai unor direcții deconcentrate. Iar Codruț Constantinescu, consilier pentru afaceri europene în cadrul Prefecturii, a prezentat un material referitor la istoria instituției.
Prima apariție a instituției prefectului în administrația românească datează din a doua jumătate a secolului XIX, din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când a fost emisă Legea pentru înființarea consiliilor județene, din 2 aprilie 1864 și Legea comunală din 1 aprilie 1864, inspirate după modelul francez al timpului. Prin Legea nr.2 din 14 aprilie 1864 se reglementa prima împărțire administrativ - teritorială a statului român în județe și se stabileau primele organe administrative de la acest nivel. Prin legea din 1864, județul nu era doar o subdiviziune administrativă a statului, ci și o persoană juridică învestită cu o anumită putere politică și drepturi patrimoniale. Prin Legea nr. 2 din 14 aprilie 1864, prefectului i se stabilea calitatea de reprezentant al puterii centrale în județ și administrator al intereselor locale. În ”File din istoria Prefecturii Prahova”, consilierul Codruț Constantinescu a adunat date importante despre instituție, din momentul în care a fost înființată în urma reformelor domnitorului Alexandru Ioan Cuza și până la desființarea sa de către regimul comunist. Rolul prefectului în administrarea județului a fost încă de la început foarte important. Printr-o nouă lege emisă la 1 noiembrie 1892, prefectul devine „primul agent al puterii executive în district, el reprezintă pe ministru şi pe rege”, fiind reprezentantul tuturor miniştrilor ale căror dispoziţii trebuia să le execute.Instituția prefectului a fost desființată de comuniști, în 1944, pentru a fi reînființată după 1989.
La ședința festivă de astăzi, actuala conducere a Prefecturii - prefectul Ioana Mădălina Lupea și subprefectul Emil Drăgănescu i-au felicitat și le-au oferit diplome de onoare și daruri simbolice foștilor prefecți care au putut onora invitația: Nicolae Bălănoiu, Romeo Hanganu, Georgică Diaconu, Corneliu Popescu, Nicolae Alexandri, Doru Nechiti, Adrian Semcu, Marius Sersea și Rodica Paraschiv.
(Foto - Instituția Prefectului Prahova)
Actualitate

Ștrandul de la Casa Tineretului din Câmpina între ”e jenant ce se întâmplă” și ”n-avem bani”. Urmează încă un an fără ștrand...
Consilierul Cosmin Raț a fost cel care, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Local din 29 noiembrie, a deschis discuția pe tema ștrandului de la Casa Tineretului.

Primim de cititori. Cine o fi găsit această prescurtare pentru bulevard?
Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis pe numărul de whatsapp 0733.388.425 această imagine surprinsă pe Calea Dacia, pe sensul de intrare în municipiul Câmpina.
Alte stiri recente

”Salon de iarnă”, ultima expoziție a anului 2023 la Câmpina
Vernisajul expoziției de pictură și sculptură ”Salon de iarnă” a încheiat pentru anul 2023 activitatea Asociației artiștilor plastici ”CâmpinArtelor”. Evenimentul a avut loc vineri, 8 decembrie, la ceas de seară, în Sala ”Constantin Radu” a Casei de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina.

Handbal feminin, juniori III. CS Câmpina - CSO Mizil 35-22 (12-8)
La ultimul meci oficial pe teren propriu în anul 2023, fetele de la CS Câmpina, pregătite de Daniel Vasile, au obținut o nouă victorie categorică, impunându-se în fața formației CSO Mizil la o diferență de 13 goluri.
Comentarii