Amintiri de Crăciun din copilăria... AMALIEI SURUCEANU

Sărbătorile de iarnă ale copilăriei mele înseamnă zăpadă scârțăind sub pași, săniuș și foc de lemne în sobele din casă, arome de cozonaci calzi, portocale și ceai de tei… Mult-așteptată era vacanța de iarnă, pentru că atunci aveam toată ziua la dispoziție să mergem cu sania pe deal (dealul Muscel), nu-mi amintesc să nu fi avut zăpadă, îmi aduc aminte că ajungeam acasă cu hainele “scoarță” de înghețate ce erau, cu țurțuri atârnând de pantaloni, astfel încât ziceam că pot sta singuri “în picioare”! Ce mult mă bucuram apoi de ceaiul de tei fierbine și de felia de pâine neagră unsă cu marmeladă sau, pur și simplu, presărată cu zahăr…
Urmau seri liniștite, în care citeam “Povești nemuritoare”, “1001 de nopți” sau, mai apoi, romanele lui Mihail Drumeș și Mihail Sebastian, în căldura focului de lemne. Totdeauna pregătirile de Crăciun le făceau bunicii mei, cu chipuri blânde și vorba șugubeață, având grijă să nu lipsească nimic de pe masă, din brad și de sub brad.
Tăierea porcului era ritualul care precedea sărbătorile de iarnă și era un adevărat eveniment, însă, prin ochii mei de copil de atunci, cel mai așteptat era șoriciul. Privind înapoi, realizez că bucuria era datorată faptului că toată familia era împreună la masă, la “pomana porcului”, era cumva certitudinea unui trai asigurat pentru o perioadă de timp. Urmau apoi pregătirile cârnaților, șuncilor, tobei și a celorlalte preparate, astfel încât în Ajunul Crăciunului totul să fie gata. Pentru acestea toate, bunica mea era bucătarul șef. Însă, în ziua de Ajun, bunicul meu era cel care frământa cozonacii, îi așeza în forme și îi cocea, totdeauna erau atât de pufoși și gustoși; nu rezistam niciodată să nu tăiem un cozonac abia scos din cuptor, poate că atunci era mai bun decât cel mâncat în ziua de Crăciun.
Împodobirea bradului era un alt ritual. Totdeauna am avut brad și știu că mereu bunica mea mă ajuta să fac ornamente din hârtie glasse și hârtie creponată, din carton și fel de fel de mărgeluțe și dantelă. După împodobire, plecam cu vecinii la colind, prin cartier. Toți veneam cu trăistuțele pline cu covrigi, nuci, mere, bomboane pentru pom. Urma apoi magia venirii Moșului Crăciun, pe care nu l-am văzut niciodată în fapt, copil fiind, ci doar m-am bucurat de cadouri, o hăinuță, o carte, ceva dulce. Exista și Moș Gerilă în timpul copilăriei mele, și-l așteptam și pe el mereu, și venea mereu.
Din păcate nu am fotografii din acea perioadă, însă amintirile, așa cum au rămas, sunt mai vii decât orice fotografie. Au fost vremuri simple și frumoase. N-au fost tocmai ușoare, dar n-am știut acest lucru. Încercăm și azi să ducem aceasta tradiție a Sărbătorilor mai departe. Cu recunoștință pentru cei ce ne-au făcut viață frumoasă atunci și care acum nu mai sunt printre noi. Cu recunoștință pentru sănătate, pentru pace, pentru fiecare zi trăită. Și cel mai frumos cadou este, acum, să fim toți în jurul bradului de Crăciun, să mâncăm o felie de cozonac și să bem o cană cu vin fiert - părinți, bunici, copii.

Sărbători fericite, tuturor!
Amalia Suruceanu - Decembrie 2022