Poliția Locală Câmpina i-a identificat și amendat pe cei care au umplut de gunoaie fostul traseu de motocros de pe Câmpinița
Actualitate (Categoria articolului)
În mod cert, vă amintiți imaginile cu gunoaiele de pe fostul traseu de motocros. Saci întregi cu gunoaie, ambalaje, resturi de materiale de construcții, toate aduse cu mijloace de transport și răsturnate aici, în mijlocul naturii. Ei bine, după vestea proastă de săptămâna trecută, venim și cu o veste bună. După apariția articolului nostru, Poliția Locală Câmpina i-a identificat și amendat pe cei care au aruncat gunoaiele, iar Primăria Câmpina și operatorul de salubritate au făcut curat în zonă.
A fost sancționată cu 2.500 lei (suma maximă) o societate comercială care a aruncat în zonă resturi de la demolări, iar două persoane fizice au fost amendate cu 400 lei fiecare (sumă maximă) pentru abandonarea altor tipuri de deșeuri. Precizăm faptul că sumele menționate reprezintă cuantumul maxim al amenzilor ce pot fi aplicate persoanelor juridice și persoanelor fizice, în conformitate cu HCL 11/2016 privind Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului public de salubrizare din municipiul Câmpina. Probabil că ar trebui să se umble puțin la acest cuantum al amenzilor, așa cum s-a procedat în alte localități unde, pentru a-i descuraja pe cei rău-intenționați să arunce gunoiul pe domeniul public, amenzile au fost dublate sau chiar triplate. Deși ar fi meritat să afle toată lumea cine a aruncat gunoiul pe Câmpinița, numele firmei și numele celor două persoane amendate nu sunt făcute publice de către Poliția Locală, pentru a nu se intra sub incidența Legii privind protecția datelor cu caracter personal.
Trebuie precizat faptul că au fost identificate și sancționate și opt persoane care au abandonat deșeuri pe malul râului Doftana și pe malul râului Prahova. Poliția Locală Câmpina face apel la cetățeni în vederea sesizării Dispeceratului, la numerele de telefon 0244.332.420 și 0800.800.922, atunci când surprind astfel de fapte pentru că "numai împreună putem asigura menținerea unui climat civilizat de conviețuire socială și sănătate publică". Potrivit directorului Poliției Locale, Marius Vișan, în primul trimestru al acestui an au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale pentru aruncarea gunoiului în locuri nepermise.
Comentarii
- 09.04.2019 13:46 Felicitari, tineti-o tot asa!
Actualitate

Subiect serios, discuții comice în plenul CL Câmpina pe tema terenurilor de pe albia râului Doftana
Consiliul Local Câmpina a aprobat, la propunerea primarului Alin Moldoveanu, în ședința din 25 octombrie 2023, o hotărâre privind îndeplinirea procedurilor de radiere din Cartea Funciară a drepturilor de superficie, uz și servitute înscrise în favoarea societăților Electrocarbon și Elsid, pentru mai multe terenuri de pe râul Doftana, acolo unde cele două societăți au o serie de investiții în domeniul energetic și unde administrația locală intenționează să realizeze centura de est a orașului. După aprobarea hotărârii, Electrocarbon și Elsid au apelat la instanță.

Ion Alexe, cel mai potrivit nume pentru recent inaugurata sală de sport din Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina
În urmă cu puțin timp, în ziua ceremoniei de absolvire și depunere a jurământului de către poromoția noiembrie 2023 a Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, în prezența secretarului de stat chestor general Bogdan Despescu și a inspectorului principal al Poliției Române chestor Benone Matei, a avut loc inaugurarea sălii de sport din incinta acestei instituții de învățământ.
Alte stiri recente

Cupa ”1 Decembrie” la handbal feminin, juniori IV. Prima zi, un spectacol sportiv total
Șase echipe de top din România la nivel de handbal feminin juvenil au venit la Câmpina pentru a participa la Cupa ”1 Decembrie”.

La Școala Centrală Câmpina s-a auzit urarea ”La mulți ani, țara mea!”
La Școala Gimnazială Centrală a devenit tradiție organizarea întâlnirilor dintre foști și actuali elevi de la clasa profesoarei de învățământ primar Rodica Zăvoianu.