300 de locuri pentru admiterea la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldeşti

Actualitate (Categoria articolului)

La sesiunea de admitere septembrie-octombrie 2021, la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldeşti au fost scoase la concurs 300 de locuri din care 275 locuri pentru subofiţer de pompieri şi protecţie civilă și 25 locuri pentru maistru militar auto.

Concursul de admitere se va desfășura după următorul calendar:
- 2 - 14 septembrie - depunerea cererilor de înscriere (on-line, la unitățile de recrutare, adică la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului de domiciliu)
- până la data de 20 septembrie - evaluarea psihologică
- 29 septembrie - 5 octombrie - susținerea probei de evaluare a performanței fizice (traseu aplicativ, conform planificării, la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”)
- 9 octombrie - susținerea probei de verificare a cunoștințelor (test grilă la matematică, la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”)
- 9 octombrie – depunerea contestațiilor, în termen de 2 ore de la afișarea rezultatelor (on-line la adresa de e-mail a Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” - office@scoaladepompieri.ro)
- 11 - 31 octombrie - examinarea medicală pentru candidații care se încadrează în numărul total de locuri scoase la concursul de admitere (300 locuri) în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba de verificare a cunoștințelor
- până la data de 3 noiembrie - afișarea rezultatelor finale, pe site-ul oficial al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
Condiții legale de recrutare:
- să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română, scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului 2021;
- să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
- să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
- să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.

Criterii specifice:
- să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;
- să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9.00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
- să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ.

Mai multe informații despre această sesiune de admitere găsiți pe site-ul Școlii de Pompieri și Protecție Civilă

 

3197 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

1275 vizualizari
22 oct. 2021 20:31

Tripla criză națională (politică, economică și sanitară), văzută prin ochii liderilor politici prahoveni

În seara zilei în care Parlamentul României a decis să nu acorde încrederea sa Guvernului Cioloș, CâmpinaTV.ro a organizat o emisiune - dezbatere la care au participat trei lideri politici prahoveni - deputatul Bogdan Toader - președintele PSD Prahova, Cristian Apostol - vicepreședinte al Consiliului Județean și membru în Biroul Politic Județean al USR, Adrian Pițigoi - secretar general adjunct al PMP la nivel național și președinte al PMP Câmpina.

2432 vizualizari
22 oct. 2021 19:13

Raed Arafat a anunțat noile restricții care vor intra în vigoare luni, 25 octombrie

La finalul ședinței Guvernului României de astăzi, vineri, 22 octombrie, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, seceretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a prezentat o serie de informații, inclusiv noile restricții care vor intra în vigoare luni, 25 octombrie, și care fuseseră anunțate de președintele Klaus Iohannis încă din urmă cu două zile.

Alte stiri recente

3103 vizualizari
18 oct. 2021 22:19

Un an de la alegerile locale. Cum se vede administrația locală prin ochii singurului consilier câmpinean independent, Costel Filip

Seria emisiunilor dedicate împlinirii unui an de la alegerile locale a continuat cu consilierul local independent, Costel Filip. De altfel, este singurul consilier independent ales vreodată la Câmpina și se poate spune că a constituit o surpriză nu doar alegerea sa în Consiliul Local, ci și rezultatul obținut - 1.014 voturi, reprezentând 7,81% din voturile electoratului prezent la urne, în condițiile în care îi erau suficiente doar trei procente pentru a intra în Consiliul Local.

5837 vizualizari
18 oct. 2021 20:39

Accident spectaculos în Câmpina, pe Calea Dacia, produs de un tânăr de 19 ani

Luni seară, pe Calea Dacia din municipiul Câmpina, în apropierea sensului giratoriu de la intersecția cu Bulevardul Nicolae Bălcescu a avut loc un accident de circulație, produs de un tânăr de 19 ani.