În procesul lui Horia Tiseanu, prima instanță a amânat pronunțarea unui verdict de șase ori în patru luni

Actualitate (Categoria articolului)

Procesul de pe rolul Tribunalului Prahova în care Horia Tiseanu, fostul primar al municipiului Câmpina, este acuzat de fapte de corupție, ar putea fi oricând predat în facultățile de specialitate, fiind un foarte bune exemplu de cum... nu trebuie să se deruleze un proces penal.

Pe foarte scurt, vă reamintim că Horia Tiseanu a fost trimis în judecată în toamna anului 2017, fiind acuzat de trafic de influență, abuz în serviciu și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, toate considerate de procurorii DNA ca fiind fapte de corupție, pentru că au fost realizate în exercitarea funcției de primar. După numeroase termene, amânări, după pandemie, în toamna anului 2021, atunci când instanța urma să se pronunțe, judecătorul care se ocupa de acest dosar a fost... promovat, astfel că totul s-a reluat. Și am ajuns în februarie 2023, când instanța rămâne în pronunțare. De atunci și până acum, instanța a amânat pronunțarea de șase ori în patru luni. Următorul termen anunțat pentru pronunțarea verdictului în prima instanță este 29 iunie 2023.
Este evident că tărăgănarea nu are alt scop decât... iminenta prescriere a faptelor. Pentru fiecare dintre faptele de care este acuzat, pedeapsa maximă este de 7 ani închisoare. Conform legii, pentru astfel de pedepse, prescripția intervine în 8 ani de la producerea faptei. Fiind vorba de fapte de corupție, conform unei legi speciale, termenul de prescriere este mai mare cu jumătate din durata normală, adică, în cazul de față, termenul de prescriere este de 12 ani. Faptele de care este acuzat Horia Tiseanu datează din anul 2014, astfel că fostul primar al Câmpinei va scăpa de răspunderea în fața legii în cursul anului 2026, adică peste 3 ani. 
Fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu este acuzat de procurorii DNA de trafic de influență, abuz în serviciu și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată. Alături de Horia Tiseanu au mai fost trimiși în judecată Gheorghe Ecaterinescu - fostul director al Direcției Economice Câmpina (care a decedat pe 5 martie 2018) și Carmen Gheorghe - fostul director al Poliției Locale Câmpina, ambii pentru complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, lui Horia Tiseanu i s-a pus poprire pe venituri pentru recuperarea sumei de aproximativ 140.000 lei, considerată prejudiciu. De asemenea, vă reamintim că, în cadrul anchetei declanșate de DNA în urma unui control al Curții de Conturi, mai mulți angajați ai Primăriei Câmpina au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, instanța pronunțând sentințe de închisoare cu suspendare în cazul lor, sentințe rămase definitive.

2196 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

1141 vizualizari
21 sept. 2023 18:52

A fost dat startul lucrărilor de realizare a rețelelor de apă și canalizare în Breaza, Comarnic și Sinaia

2 comentarii

Miercuri, 20 septembrie, în localitățile Breaza, Comarnic și Sinaia a fost dat startul oficial al lucrărilor de realizare a rețelei de apă și canalizare, proiect care se derulează prin Hidro Prahova, cu finanțare europeană, valoarea totală - pentru toate cele 42 localități din județ, incluse în acest proiect - fiind de aproximativ 700 milioane euro.

1493 vizualizari
20 sept. 2023 15:59

Primim de la cititori. Pe Strada Petre Liciu problemele continuă...

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis pe numărul de whatsapp 0733.388.425 mai multe imagini cu Strada Petre Liciu. Un subiect care, din păcate, nu este nou, despre care am mai scris, dar, iată, oamenii apelează tot la noi.

Alte stiri recente

11 vizualizari
22 sept. 2023 14:26

Câmpinenii sunt invitați pe 23 septembrie la un super eveniment Cumpără de lângă casă – Festivalul Afacerilor Locale, ediția a doua

A doua ediție a Festivalului Afacerilor Locale, eveniment dedicat câmpinenilor și firmelor din oraș, organizat de Asociația Câmpina Curată cu sprijinul grupului de firme Soceram – Neptun, are loc weekend-ul acesta în Parcul Soceram, începând cu ora 10:00.

1171 vizualizari
21 sept. 2023 21:05

La Câmpina, noul an școlar a început cu probleme cu iz politic și nu numai

1 comentarii

Suntem doar în a doua săptămână a noului an școlar și deja apar probleme cu un puternic iz... politic, ceea ce nu ar avea ce să caute într-o societate normală, într-un sistem de educație sănătos. Se întâmplă la Câmpina unde apropierea anului electoral 2024 pare să fi încețoșat mințile unor politicieni care par dispuși la orice de dragul unor voturi.