În Parcul de la Soldat din Câmpina sunt în continuare probleme. Constructorul solicită bani în plus pentru lucrările pe care le mai are de efectuat

Actualitate (Categoria articolului)

Luna viitoare se împlinește un an de la demararea lucrărilor de modernizare în Parcul de la Soldat (Parcul Regele Mihai I, după cum a decis Consiliul Local). A trecut un an, iar lucrările încă nu sunt gata, asta în condițiile în care, vă reamintim, termenul inițial stabilit prin contract era de patru luni. Probleme au apărut tot timpul la această lucrare, iar acum situația este și mai delicată, deoarece constructorul spune că a terminat sumele alocate și mai are nevoie de bani pentru materiale. Despre această lucrare ce pare urmărită de ghinion s-a discutat din nou în plenul Consiliului Local Câmpina, la ședința din 28 martie 2019.

"Am vorbit astăzi cu inginerul care conduce lucrările din parc. Are multe probleme nerezolvate, dar mai are nevoie de finanțare pentru că el a terminat ce a avut de cheltuit. Mai are nevoie de materiale și de foarte mult pământ, probabil cam 100 de tone de pământ. Mai sunt acolo niște amenajări de făcut, care trebuie urmărite cu mare atenție. Eu sunt un cetățean al Câmpinei și nu vreau ca sub ochii mei să se întâmple o chestiune așa neplăcută", a afirmat consilierul local Dragomir Enache.
"Lucrarea se apropie de final și ne dorim cu toții să o vedem terminată. Dacă această lucrare nu va fi conformă, nu vom semna recepția. Nu știu de unde ați născocit-o, pentru că noi nu mai avem să le dăm lor nimic, ei au să ne dea nouă o grămadă de bani reprezentând contravaloarea penalităților. Iar proiectul arată așa cum l-am votat cu toții în Consiliul Local. Haideți să discutăm din nou la recepția tehnică și până atunci să-i lăsăm să termine lucrarea", a spus viceprimarul Adrian Pițigoi.
Cam așa au decurs discuțiile în cadrul Consiliului Local. Cert este că nici consilierii nu sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă în Parcul de la Soldat unde, zilele acestea, s-a lucrat la înlocuirea pavelelor sparte (unele dintre ele schimbate deja o dată) și la refacerea tencuielii zidurilor care delimitează aleea principală. Potrivit unor surse din cadrul Primăriei, mai există o factură de aproximativ 150.000 lei emisă de constructor și neachitată (ultima factură, pe care administrația locală ar intenționa să o plătească la finalul lucrărilor), iar pentru penalități nu a fost emisă nicio factură din partea Primăriei până acum.
Vineri, deci a doua zi după ședința CL, reprezentanții administrației locale (viceprimarul Adrian Pițigoi, administratorul public Remus Bădulescu și consilierul local Dragomir Enache) au mers din nou în Parcul de la Soldat pentru a vedea stadiul lucrărilor și pentru a sta de vorbă cu constructorul.

3767 vizualizari
5

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Danciu 31.03.2019 09:25 Viceprimarul Ionuț Pițigoi minte cum respiră.
  • diss 31.03.2019 19:08 Sa il lase asa,este frumos si va reprezenta cu cinste orasul...
  • Dănescu Emil 01.04.2019 08:15 Parcul acesta a fost un TEST pentru Pițigoi. Un test pe care l-a picat cu brio. A înfrânt. A demonstrat ce poate și cât poate. Nu trebuie să uităm că Ionuț Pițigoi a ajuns viceprimar din milă. A fost numit, pentru că nu a câștigat nimic. La alegerile din 2016 a scos 1,4 posturi de consilier. Nu a câștigat nimic dar a ajuns viceprimar. Și ne conduce destinele.
  • radu 03.04.2019 11:14 Nu este important punctul de vedere al consilierilor si viceprimar,ei vorbesc politic si in necunostiinta de cauza adica vorbe chioare,pe unde trec ei nici iarba nu mai creste.Vrem sa auzim adevarul de la cei implicati tehnic si financiar si inteleg ce se intampla dar nu sunt lasati.Banii bugetari nu incorporeaza valoare ,doar coruptie si incompetenta.HUUUUUUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO.
  • cetateanu 04.04.2019 23:10 Cetatean al Campinei cu indemnizatie lunara castigata doar prin prezenta fizica,si ce a rezolvat?nimic ,doar vorbe goale si imagine,o mizerie de lucrare ,raspundere colectiva ca pe vremuri ,mai o sedinta, mai o vizita de lucru si trece luna,se incaseaza salarii si indemnizatiile respective si cam atat,dupa ei potopul.

Actualitate

760 vizualizari
29 nov. 2023 10:52

Unul dintre panourile solare de la trecerile de pietoni din Câmpina este orientat spre... nord. Încă nu este fixat definitiv...

Relatam zilele trecute că pe artera principală a Câmpinei se lucrează la amplasarea stâlpilor pentru iluminatul trecerilor de pietoni, în cadrul unuia dintre cele trei proiecte de modernizare a iluminatului public din Câmpina derulate de administrația locală.

614 vizualizari
29 nov. 2023 08:51

În Câmpina există o taxă de acces auto pentru zonele cu restricții. Câți bani se strâng anual din această taxă și din amenzile pentru nerespectarea ei?

Probabil că nu știe prea multă lume că, printre altele, la nivelul municipiului Câmpina există o taxă de acces auto pentru zonele cu restricții, taxă care variază în funcție de tonaj - de la 3,5 tone, la 5 tone și peste 7,5 tone.

Alte stiri recente

377 vizualizari
29 nov. 2023 12:47

Președintele CS Câmpina trebuie să demisioneze! O mulțime de argumente și un apel la bun simț, decență și onoare

Nu vom discuta în acest articol despre persoane, ci despre ocupantul unui funcții publice. Indiferent de numele său, la cum și-a derulat mandatul în ultimii deja mulți ani, președintele Clubului Sportiv Câmpina a ajuns la momentul la care trebuie să plece! Măcar din bun simț, decență și onoare. Dacă le are...

1051 vizualizari
28 nov. 2023 13:29

La Câmpina, elita națională a handbalului feminin juvenil se reunește la Cupa ”1 Decembrie”

Câmpina va găzdui unul dintre cele mai spectaculoase turnee de handbal feminin la nivel de juniori IV, reunind cele mai bune echipe ale momentului la nivel național. Prilejul este dat de Cupa ”1 Decembrie”, care va avea loc în zilele de 30 noiembrie și 1 Decembrie la sala de sport a Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”.