Peste 200 de copii din Câmpina și împrejurimi au prezentat "Crâmpeie de folclor românesc" la un festival-concurs dedicat tradițiilor populare

Eveniment (Categoria articolului)

La Casa de Cultură "Geo Bogza" din municipiul Câmpina a avut loc vineri, 18 octombrie, 2019, prima ediție a Festivalului - concurs "Crâmpeie de folclor românesc", un eveniment organizat de Colegiul Tehnic Forestier din Câmpina în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova. Festivalul a reunit elevi de la mai multe unități de învățământ din județ, concursul desfășurându-se pe trei secțiuni: muzică populară (soliști și grupuri vocale), dans popular și poezie de inspirație folclorică. Pe scenă au urcat copii extrem de talentați, care, prin strădania lor și a unor profesori inimoși, promovează tradițiile și valorile care definesc identitatea neamului românesc.

Acest proiect intitulat "Crâmpeie de folclor românesc" este înscris în calendarul activităților județene la domeniul cultural artistic - folclor, tradiții și obiceiuri, iar inițiatori sunt profesorii Simona Abăluță și Alis Gîrbăcea de la Colegiul Tehnic Forestier, profesor Dănuț Andrei de la Liceul Tehnologic Energetic, în colaborare cu prof. Cristina Petre, inspector pentru activitatea extrașcolară și educație permanentă în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Se dorește ca acest festival-concurs să devină o tradiție și să se dezvolte de la un an la altul.
Din juriul concursului au făcut parte: prof. Georgeta Richea și prof. Ioana Monica Pârtoacă (ambele de la Liceul Tehnologic "Carol I" Valea Doftanei), prof. Oana Amalia Ispas și prof. Suzana Popa (Colegiul Tehnic Forestier), prof. Rodica Bejan (Colegiul Național "Nicolae Grigorescu"), prof. Alis Gîrbăcea (Colegiul Tehnic Forestier), prof. Livia Dobre (Liceul Tehnologic "Constantin Istrati") și prof. Dănuț Andrei (Liceul Tehnologic Energetic).
Vă prezentăm în continuare câștigătorii fiecărei secțiuni a Festivalului-concurs "Crâmpeie de folclor românesc", Câmpina 2019:

Muzică populară - soliști
Premiul I - Denisa Lăcătuș (clsa a XI-a, Colegiul Național "Nicolae Grigorescu" Câmpina)
Premiul II - Georgiana Cobianu (clasa a XI-a, Liceul Teoretic "Aurel Vlaicu"Breaza)
Premiul III - Valentina Ivan (clasa a XI-a, Colegiul Național "Nicolae Grigorescu" Câmpina) și Alexandra Ion (clasa a X-a, Liceul Tehnologic Energetic Câmpina)
Mențiuni
- Anda Sedlach (clasa a IX-a, Liceul Tehnologic "Carol I" Valea Doftanei)
- Cristina Maria Negrei (clasa a XI-a, Colegiul Tehnic Forestier Câmpina)
- Adina Anton (clasa a XII-a, Colegiul Tehnic Forestier Câmpina)

Muzică populară - grupuri vocale
Premiul I - "Plai câmpinean" al Casei de Cultură "Geo Bogza" Câmpina, coordonator prof. Dănuț Andrei
Premiul II - "Prahovenii" - grup reunit al Colegiului Tehnic Forestier și Liceului Tehnologic Energetic, coordonator prof. Dănuț Andrei și "Flăcăii Doftăniței" - grup al Liceului Tehnologic "Carol I" Valea Doftanei, coordonator prof. Georgeta Richea
Premiul III - Grupul vocal folcloric al Colegiul Național "Nicolae Grigorescu" Câmpina, coordonator prof. Rodica Bejan
Mențiune - "Celesta" de la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu", coordonator prof. Elisabeta Milea
(Dacă ar fi existat un premiu al publicului, cu siguranță grupul "Celesta" l-ar fi primit, dar nu întotdeauna alegerea publicului corespunde cu cea a juriului.)

Dans popular
Premiul I - Ansamblul "Brădulețul" de la Colegiul Tehnic Forestier (coordonator prof. Alis Gîrbăcea) și Ansamblul "Doftănița" de la Liceul Tehnologic "Carol I" Valea Doftanei (coordonator prof. Georgeta Richea)
Premiul II - Ansamblul Folcloric al Liceului "Aurel Vlaicu" Breaza (coordonator prof. Maricica Gîță)
Premiul III - Ansamblul Folcloric al Liceului Teoretic "Simion Stolnicu" Comarnic (coordonatori Mihaela Anghelache și Mariana Brînzi)

Poezie de inspirație folclorică
Premiul I - Denisa Maria Peneș (clasa a X-a, Liceul Tehnologic Energetic) și Amstriida Thideea Elekterisiteh (clasa a XI-a, Colegiul Tehnic Forestier)
Premiul II - Viviana Mihai (clasa a IX-a, Liceul "Simion Stolnicu" Comarnic) și Denisa Săcuiu și Sorina Stângă (clasa a IX-a, Colegiul Tehnic Forestier)
Premiul III - Robert Ionuț Ungureanu (clasa a IX-a, Colegiul Tehnic Forestier) și Alexia Maria Cojocaru (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic "Carol I" Valea Doftanei)
Mențiune
- Ruxandra Cătăraru (clasa a XI-a, Colegiul Tehnic Forestier)
- Alina Bumbăcea (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic Energetic)
- Alessia Moise (clasa a IX-a, Liceul Tehnologic Mecanic)

Peste 200 de copii (soliști, grupuri vocale, ansambluri folclorice) au urcat vineri pe scenă pentru a ne prezenta "Crâmpeie de folclor românesc". A fost o primă ediție de calitate a acestui festival-concurs nu foarte ușor de organizat, cu unele sincope la partea de sonorizare (ceea ce sperăm că nu se va mai întâmpla la următoarele ediții), dar cu multă bucurie acolo, pe scenă, unde copiii au cântat, dansat și recitat cu multă pasiune, cu emoție, cu dăruire. În spatele momentelor artistice oferite stă foarte multă muncă, iar pentru asta copiii și profesorii lor coordonatori merită aplauzele și felicitările noastre.

7652 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

1514 vizualizari
26 sept. 2022 16:10

Vineri, 30 septembrie, va fi lansat cel mai nou volum al lui Alin Ciupală cu evocări despre Câmpina

Vineri, 30 septembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură ”Geo Bogza” va avea loc lansarea celui mai nou volum de evocări despre Câmpina al istoricului local Alin Ciupală.

2251 vizualizari
20 sept. 2022 17:19

Formația câmpineană ”Celesta” a cântat alături de Cristi Minculescu pe scena ”Serbărilor Toamnei”

A fost, probabil, cel mai frumos moment al ediției 2022 a ”Serbărilor Toamnei”, în special pentru tinerii de pe scenă și din fața scenei. La mijlocul recitalului susținut de IRIS - Cristi Minculescu & Valter & Boro, care încheia festivalul, a fost invitată pe scenă formația ”Celesta” a Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”, formație condusă de profesor Elisabeta Milea.

Alte stiri recente

1029 vizualizari
27 sept. 2022 17:28

Societatea Ecogen Power Câmpina a cumpărat și stadionul rafinăriei și anunță că nu-i va schimba destinația de bază sportivă

1 comentarii

Conform unui comunicat de presă primit la redacție, societatea Ecogen Power SRL Câmpina, proprietarul fostei rafinării “Steaua Română”, a cumpărat și stadionul care a aparținut rafinăriei, situat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

888 vizualizari
27 sept. 2022 15:11

25 de sancțiuni în valoare de aproape 6.000 lei, bilanțul Poliției Rutiere Câmpina într-o singură zi

În cursul zilei de luni, 26 septembrie, în două intervale orare, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Câmpina au organizat și desfășurat acțiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de vizibilitate al elementului polițienesc în segmentul stradal.