Din nou, despre haznaua numită Căminul Energetic

Actualitate (Categoria articolului)

De mai bine de doi ani scriem despre reabilitarea Căminului Energetic din Câmpina. Adică din perioada în care Primăria a preluat de la Ministerul Educației parterul și primul etaj (celelalte două etaje le deținea deja), iar primarul Horia Tiseanu a început să se laude cu cele 28 de locuințe sociale pe care le va realiza aici.

Suntem în primăvara anului 2017 și nu s-a făcut nimic. Vă spunem cu sinceritate că ne este rușine de rușinea Primăriei că în Câmpina există așa ceva. Un cămin pe care noi l-am numit hazna pentru că exact asta este - o hazna, iar cine nu ne crede poate merge să se convingă. La etajele doi și trei locuiesc 40 de familii de câmpineni. La primul etaj și la parter e un dezastru. În luna ianuarie s-a spart conducta principală de canalizare și spartă a rămas. Nu a intervenit nimeni. Oamenii s-au plâns degeaba, noi am scris degeaba. Mizeria continuă să curgă, mirosul este insuportabil. Parterul este practic inundat. Asta pe lângă vechile inflitrații, igrasie, mucegai și gunoaie. Și pe lângă oamenii străzii, care-și fac culcuș noaptea prin ungherele căminului.

Haideți să vedem acum cum stăm cu investiția. Cu reabilitarea parterului și primului etaj. Păi, stăm foarte prost. În prima jumătate a lunii ianuarie, Primăria Câmpina a demarat procedura de achiziție publică pentru "Proiectare instalații interioare - sanitare, termice și electrice și exterioare - apă și canal". Procedura s-a finalizat pe 8 mai, a câștigat firma Environment & Construction Consulting SRL București, prețul fiind de 17.650 lei fără TVA. Urmează semnarea contractului și realizarea proiectării instalațiilor respective. Iar acest lucru este necesar pentru că, din informațiile noastre, partea de instalații a fost omisă din proiectul inițial privind reabilitarea Căminului Energetic. Adică, s-a făcut un proiect fără să fie incluse și rețelele. Se repară acum greșeala pentru care nu răspunde nimeni.
După finalizarea proiectării instalațiilor, va trebui să fie din nou aprobați, de către Consiliul Local, indicatorii tehnico-economici pentru lucrarea de reabilitare. Apoi va trebui organizată licitația pentru executarea lucrărilor. Pe scurt, prin 2018 poate vor începe și lucrările. Prin urmare, va mai curge multă mizerie din conducta de canalizare în această hazna numită Căminul Energetic.

5945 vizualizari
3

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • VIORICA 17.05.2017 02:17 Buna dimineata eu locuiesc in acest camin de 13 ani sunt cea mai veche locatara dar asa ceva nu am vazut nu era atata nepasare mai ales ca eu am trei fete si una dintre ele este imobilizata la pat si cele doua sunt mici nici nu le pot lasa afara la ce se afla in fata caminului si in interiorul lui.MI A zis cand am fost in audienta ca ma va muta dar cand nu se stie ca nu pot cabora sa plec cu fata la recuperari sau analize ca stau la etaj nu am cu cine s o cobor ca sotul se duce la munca cu ziua,va multumesc pe aceasta cale pentru ceea ce ati facut,SANATATE MULTA VA DORIM.
  • Adrian Marinescu 26.05.2017 23:28 Nepasarea,dezinteresul,abordarea pt aceasta problema cu o aroganta nemaintalnita,sub nici o forma pe o cale amiabila toate aceste aspecte legate de acest imobil nu se vor rezolva,unul din motivele cele mai importante,este acela,ca problema acestui imobil,se vrea sa ramana asa tot timpul fiindca din 4 in 4 ani cand sunt alegeri acest imobil reprezinta o amagire electorala din partea celor care iubesc ciolanul.
  • alina dima 09.03.2019 19:12 Colac peste pupaza cand se vor suci ISJ Prahova si vor vrea "bijuteria" innapoi.Primarul care este profesor la Energetic .Ciolanu s-a jupuit de carne,primare,tic-tac

Actualitate

1951 vizualizari
28 iun. 2022 13:47

La Câmpina, polițiștii au prins un șofer de autobuz băut, la 6 dimineața!

Polițiștii câmpineni au oprit pentru control un autobuz, care efectua curse regulate de transport persoane, în cursul dimineții de luni, 27 iunie, pe Bulevardul Carol I.

4277 vizualizari
27 iun. 2022 17:53

BAC 2022. Cele patru eleve de 10 din Câmpina sunt de la ”Grigorescu” și toate își doresc să urmeze facultatea în România

Câmpina are patru eleve cu media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2022. Toate sunt de la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”: Ana Maria Gheorghiu Goga - de la profilul Științe Sociale, Anisia Mantu - de la profilul Filologie, Miruna Plopeanu și Bianca Buzilă - de la profilul Științele Naturii.

Alte stiri recente

1841 vizualizari
27 iun. 2022 20:45

CS Câmpina a încheiat turneul de juniori din Grecia pe locul 6 și cu titlul de cel mai bun portar al turneului

Luni, 27 iunie, în apropiere de Salonic, a avut loc ultimul act al turneului Balkan International Cup, o competiție pentru juniori, găzduită de Grecia și la care a participat în premieră și o grupă de juniori sub 14 ani a CS Câmpina, antrenată de Roberto Opatchi.

2416 vizualizari
26 iun. 2022 23:00

Marius Vasile - vicecampion național în proba de aruncarea greutății, la tineret

În a doua zi a Campionatului Național de Atletism pentru Seniori și Tineret, care au avut loc la Craiova, pe arena ”Nicolae Mărășescu”, atleții câmpineni au câștigat noi medalii, cea mai strălucitoare fiind obținută de Marius Vasile (antrenor Mihaela Marin), legitimat la CSM Brașov.