Iată care sunt reprezentanții CL Câmpina în consiliile de administrație ale unităților de învățământ

Actualitate (Categoria articolului)

La fiecare început de mandat, Consiliul Local își desemnează reprezentanții în consiliile de administrație ale grădinițelor, școlilor gimnaziale și liceelor din municipiu, precum și în comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității în unitățile de învățământ preuniversitar. Consilierii nu primesc bani pentru că fac parte din aceste structuri și nici alte beneficii nu au, teoretic. Dar 'bătaia' politică în special pentru locurile din consiliile de administrație nu lipsește niciodată.

În urmă cu patru ani, USL (PSD+PNL de atunci) n-a dat nicio șansă PDL. USL deținea puterea locală și lua deciziile. Consilierii partidului condus pe plan local de primarul Horia Tiseanu (PDL) nu au avut acces în niciun consiliu de administrație. După patru ani, PDL nu mai există, dar avem noul PNL (format din vechiul PNL și fostul PDL), care s-a aliat cu PMP și deține majoritatea în CL. O altă putere, aceleași practici. PNL și PMP și-au împărțit locurile în consiliile de administrație de la școli și, pe ici pe colo, pe unde le-a convenit, au lăsat câte un loc liber opoziției. Prin urmare, iată ce a ieșit: 

Reprezentanții CL Câmpina în consiliile de administrație:
1. Colegiul Național 'Nicolae Grigorescu':
Elena Albu, Monica Clinciu, Adrian Dochia (toți trei consilieri PNL)
2. Colegiul Tehnic 'Constantin Istrati': Enache Dragomir (PNL), Robert Minea (PMP), Ioan Petrescu (PSD)
3. Colegiul Tehnic Forestier: Florin Frățilă (PNL), Robert Minea (PMP), Mihaela Petrovici (PSD)
4. Liceul Tehnologic Energetic: Adrian Dochia, Enache Dragomir, Florin Frățilă (toți trei de la PNL)
5. Liceul Tehnologic Mecanic: Corina Topală, Lucian Cercel, Viorel Bondoc (toți trei de la PNL)
6. Școala Gimnazială 'Ion Câmpineanu': Corina Topală (PNL), Adrian Dochia (PNL), Mihaela Petrovici (PSD)
7. Școala Centrală: Florin Frățilă (PNL), Viorel Bondoc (PNL)
8. Școala Gimnazială 'B.P. Hasdeu': Enache Dragomir (PNL), Lucian Cercel (PNL), Andrei Duran (PSD)
9. Școala Gimnazială 'Al.I. Cuza': Adrian Dochia (PNL), Robert Minea (PMP), Constantin Cândea (PSD)
10. Grădinița cu program prelungit nr.9: Viorel Bondoc (PNL)
11. Grădinița cu program normal și program prelungit 'Iulia Hasdeu': Lucian Cercel (PNL)
12. Clubul Copiilor: Corina Topală (PNL)

Reprezentanții CL Câmpina în comisiile de evaluare de la unitățile de învățământ:
1. Colegiul Național 'Nicolae Grigorescu': Florin Frățilă (PNL)
2. Colegiul Tehnic 'Constantin Istrati': Viorel Bondoc (PNL)
3. Colegiul Tehnic Forestier: Enache Dragomir (PNL)
4. Liceul Tehnologic Energetic: Elena Albu (PNL)
5. Liceul Tehnologic Mecanic: Ioan Petrescu (PSD)
6. Școala Gimnazială 'Ion Câmpineanu': Monica Clinciu (PNL)
7. Școala Centrală: Monica Clinciu (PNL)
8. Școala Gimnazială 'B.P. Hasdeu': Anda Frâncu (PSD)
9. Școala Gimnazială 'Al.I. Cuza': Gabriel Dima (ALDE)
10. Grădinița cu program prelungit nr.9: Ion Dragomir (PSD)
11. Grădinița cu program normal și program prelungit 'Iulia Hasdeu': Ion Dragomir (PSD)

O singură observație: cei mai câștigați sunt vechii liberali. În 2012 erau la putere ca parte a USL, în 2016 sunt la putere după fuziunea cu PDL. Avem două exemple clare - Florin Frățilă și Enache Dragomir, consilieri în ambele mandate.

4601 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

1422 vizualizari
07 aug. 2022 16:20

Percheziții în Prahova la mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală și delapidare

Duminică, 7 august, procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Prahova și Călărași, la domiciliile a doi bărbați cu vârstele de 35, și respectiv 58 de ani și la domiciliul unei femei în vârstă de 43 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare. 

2762 vizualizari
07 aug. 2022 14:54

Incendiul de sâmbătă, dintr-un apartament din Câmpina, a fost premeditat? Acuze incredibile ale unui vecin

Sâmbătă, în jurul prânzului, v-am relatat despre incendiul izbuncit la bucătăria unui apartament de la etajul al doilea al unui bloc din zona Salcie (detalii - aici). Pompierii au intervenit cu promptitudine, au stins incendiul, dar în urma lor au rămas o serie de acuze foarte dure la adresa proprietarului apartamentului respectiv.

Alte stiri recente

251 vizualizari
07 aug. 2022 20:46

Insulele Capului Verde, o destinație exotică la tarife de early booking, cu Agenția Teron Intertur Câmpina

La Agenția de Turism Teron Intertur Câmpina au fost lansate ofertele early booking pentru o serie de destinații exotice - Republica Dominicană, Mexic, Maldive, Kenya, Tanzania, Seychelles, Thailanda, Sri Lanka, Japonia sau Insulele Capului Verde, destinații spectaculoase, foarte apreciate și ideale pentru o vacanță memorabilă.

3839 vizualizari
06 aug. 2022 18:04

Ce pățesc la Câmpina cei care mănâncă semințe și aruncă resturile pe domeniul public?

1 comentarii

Poate părea o problemă minoră, dar, uneori, și lucrurile de mică însemnătate au importanța lor în viața unei comunități. Este o practică în locurile publice din Câmpina, fie că este vorba de locurile de joacă sau de parcuri ori spații verzi, ca cei care stau de vorbă pe bănci să mănânce semințe.