Concurs de natație în cadrul Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor 2023
Eveniment (Categoria articolului)
Unul dintre dezideratele Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor este acela de a aduce în fața publicului tot ce are mai bun Câmpina în domeniul artei și al sportului. În domeniul sportiv au fost competiții de fotbal, de orientare sportivă, de baschet, iar duminică, 24 septembrie, a venit rândul natației.
Bazinul didactic s-a dovedit neîncăpător pentru numărul mare de copii, dar mai ales de părinți, dornici să participe la acest eveniment. A fost o adevărată sărbătoare a natației și un prilej de bucurie pentru toți cei prezenți, la final cu toții fiind declarați câștigători de primarul Alin Moldoveanu, prezent la această competiție.
Au fost premiați toți concurenții, dar și cei mai buni înotători ai Câmpinei, cu performanțe frumoase pe plan național, dar și internațional, dar și reprezentanții cluburilor de natație din Câmpina. Astfel, rând pe rând, prin fața tuturor celor prezenți au fost premiați de la performerul clubului municipalității - CS Câmpina, Ștefan Goran, la campionii de la Barracuda - Iarina Cojocaru și Darius Coman, adevărate exemple pentru toți ceilalți aspiranți la gloria natației.
Eveniment

Concert de colinde la Casa Tineretului din Câmpina, susținut de Corul de copii DYNAMIS
Corul de copii DYNAMIS, dirijat de profesor Alina Dobrică, va urca pe scena Casei Tineretului din Câmpina sâmbătă, 16 decembrie 2023, de la ora 17.00. Copiii vor susține un superb concert de colinde din diferite zone ale lumii. Intrarea este liberă.

Produse artizanale și obiecte de artă populară la micul Târg de Crăciun din grădina Castelului Iulia Hasdeu
Micul Târg de Crăciun din grădina Castelulului Iulia Hasdeu din Câmpina și-a deschis ieri porțile și a reprezentat o surpriză plăcută pentru vizitatorii Muzeului Memorial “B.P. Hasdeu”. Nu este un târg obișnuit, nu vă așteptați să găsiți aici vin fiert sau diverse mâncăruri tradiționale. Este un târg cu produse artizanale și obiecte de artă populară, realizate manual de meșteșugari din zona Câmpinei.
Alte stiri recente

Accident pe DN1, la Nistorești. Un bărbat de 71 ani și-a pierdut viața
În urmă cu puțin timp, pe DN1, la Nistorești, a avut loc un accident grav de circulație.

Reabilitarea Blocului 7ABC din centrul Câmpinei, aproape de finalizare în mai puțin de nouă luni de la începerea lucrărilor
Unul dintre proiectele care a beneficiat de deblocarea fondurilor europene la Câmpina este cel privind reabilitarea Blocului 7ABC, situat pe Bulevardul Carol I, în zona centrală a Câmpinei. După aproximativ nouă luni de la începerea efectivă a lucrărilor, reabilitarea blocului a fost finalizată, schelele au fost scoase, blocul arată ca nou, iar singurele lucrări care mai sunt de realizat sunt la interior - vopsirea holurilor și înlocuirea lifturilor.
Comentarii