Măsuri dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova după surparea de pe DN1, din zona Breaza

Actualitate (Categoria articolului)

Prefectura Prahova a transmis printr-un comunicat măsurile luate după apariția surpării DN1, în zona Breaza, pe o lungime de aproximativ 60 metri.

În urma precipitațiilor abundente (conform avertizărilor meteo cod galben și portocaliu) și a ciclurilor îngheț-dezgheț, pe DN 1 km 98+850 - km 99+150, sensul Brașov - Ploiești pe o lungime de aproximativ 50 de metri, taluzul de rambleu aferent drumului a cedat, astfel structura drumului fiind afectată la nivel de parapet de siguranță, acostament și parțial prima bandă de circulație.
Imediat ce aceste calamități au fost semnalate de către S.D.N. Ploiesti și de către D.R.D.P. București, prefectul Virgiliu Daniel Nanu a convocat de urgență Comisia de specialitate pentru evaluarea pagubelor în vederea stabilirii măsurilor care se impun, conform Ordinului Prefectului nr. 242/2019.
Comisia are în componență reprezentați ai instituțiilor cu responsabilități în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, iar după vizita în teren, aceștia au obligația de a înainta în ședința C.J.S.U. Prahova atât Procesul Verbal de constatare a efectelor calamităților naturale, cât și Raportul de evaluare preliminară a pagubelor.
Astfel că, în ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, întrunită vineri după-amiază, în sistem teleconferință, a fost aprobată hotărârea nr. 1 în care este prezentat Procesul verbal nr. 4403 din data de 3 februarie 2023, privind efectele fenomenelor hidrometeorologice periculoase asupra obiectivului mai sus-amintit. 
Măsurile stabilie pentru acest segment de drum sunt următoarele:
- S.D.N Ploiești va sesiza imediat Instituția Prefectului Județul Prahova, I.R.C. Sud Muntenia - Județul Prahova, I.S.U. Prahova și C.J. Prahova cu privire la producerea eventualelor accidente tehnice sau evenimente deosebite: erodări de taluzuri, alunecări de teren, blocări de drumuri, etc.
- Se vor face demersurile necesare de către D.R.D.P. pentru întocmirea unor studii/expertize de specialitate, după caz, de către specialiști atestați în vederea analizării și studierii zonei și a construcției afectate, determinarea cauzelor apariției deteriorărilor constatate la construcții, precum și a cauzelor apariției fenomenelor de origine geologică și fundamentarea din punct de vedere tehnic și economic, a măsurilor de intervenție ce se impun.
Pentru punerea în siguranță a traficului rutier pe segmentul de drum afectat s-a procedat în regim de urgență la restricționarea unei benzi de circulație pe sensul Brașov- Ploiești , între Km 98+800-99+200, prin montarea de semnalizare rutieră specifică.
Pentru segmentul de drum mai sus-menționat se vor lua măsuri în regim de extremă urgență în vederea refacerii zonei afectate și punerea în siguranță a drumului public. 

 

2165 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

1929 vizualizari
01 apr. 2023 12:35

Liceul Tehnologic ”Constantin Istrati” Câmpina are un elev calificat la Olimpiada Națională la analiza produselor alimentare

În acest an școlar au fost foarte multe rezultate foarte bune la olimpiadele școlare la nivel județean, mulți elevi ai unităților de învățământ câmpinene calificându-se la olimpiadele naționale.

1704 vizualizari
01 apr. 2023 09:05

Lovitură de teatru! Primăria Câmpina a transmis Prefecturii Prahova că proiectul privind înființarea Centrului Cultural a fost aprobat

2 comentarii

UPDATE - Această știre a fost o păcăleală de 1 aprilie. Celor care ne-au felicitat sau ne-au criticat, celor care s-au amuzat alături de noi, tuturor le mulțumim pentru că ne citesc!
La câteva zile după ședința ordinară a Consiliului Local Câmpina, în care - printre altele - a fost respins, pentru a treia oară în acest mandat, proiectul de înființare a unui Centru Cultural, a venit lovitura de teatru: Primăria Câmpina a transmis Prefecturii Prahova că proiectul de înființare a Centrului Cultural a fost aprobat!

Alte stiri recente

1539 vizualizari
01 apr. 2023 19:00

Liga A Prahova, etapa a 22-a. Rezultate și clasament

Sâmbătă au avut loc primele meciuri ale etapei a 22-a, din Liga A Prahova. Celelalte meciuri ale rundei sunt programate mâine dimineață. Iată rezultatele partidelor de până acum și clasamentul actualizat:

712 vizualizari
01 apr. 2023 18:51

Liga A Prahova. Tricolorul Breaza - CS Câmpina 4-0

Derby-ul campionatului Ligii A Prahova a fost așteptat cu mare interes la Breaza. Gazdele veneau după despărțirea de antrenorul principal, Costin Plăvache, dar dornice să-și ia revanșa după înfrângerea din tur, singura a liderului, în vreme ce câmpinenii își doreau să demonstreze că acea victorie nu a fost una întâmplătoare și că ei ar merita să ocupe prima poziție a clasamentului la nivel județean.