Termenul de finalizare a reabilitării Parcului de la Soldat şi a skatepark-ului a fost prelungit până la 13 septembrie
Actualitate (Categoria articolului)
24 august a fost termenul de finalizare al reabilitării Parcului de la Soldat şi al realizării skatepark-ului de pe Bulevard. V-am prezentat la momentul respectiv stadiul concret al lucrărilor, dar mai ales indolenţa cu care se lucra la cele două obiective. Subiectul a fost discutat şi la şedinţa Consiliului Local. Primarul Horia Tiseanu a anunţat că au fost prelungite termenele de finalizare ale celor două lucrări până la 13 septembrie, dar fostul viceprimar, Ion Dragomir, a pronosticat că nici în vara anului viitor lucrările nu vor fi finalizate.
Subiectul a fost deschis de consilierul Daniel Ioniţă, încă iritat de respingerea de către colegii săi din Consiliul Local a proiectului cu sala polivalentă: "Ştim vreun termen de finalizare şi dacă societăţile care le realizează plătesc vreo penalitate la cele două obiective. Am trecut de mai multe ori pe acolo şi nu am găsit pe nimeni. Eu înţeleg că atunci când plouă, plouă, dar am trecut în zile însorite şi pe la ora 4 şi nu mai era nimeni. Adică, firmele astea termină programul mai repede ca Primăria?!" (video)
Horia Tiseanu a fost cel care a răspuns acestor întrebări: "Ambele au termenul expirat. Dar au cerut prelungirea termenului de execuţie pentru că luna iulie a fost foarte ploioasă, iar la skatepark am prelungit deja termenul cu 20 de zile. Nu reţin exact dacă şi cu cât am prelungit şi termenul de la Parcul de la Soldat. Lucrările nu merg aşa cum ar trebui şi noi suntem nemulţumiţi. Nu se lucrează aşa cum trebuie şi cu siguranţă li se vor percepe acestor firme penalităţi". (video) Ulterior, ni s-a confirmat că și în cazul lucrării de reabilitare a Parcului de la Soldat, termenul de finalizare a fost prelungit tot până la 13 septembrie.
La finalul discuţiilor, consilierul Ion Dragomir, fostul viceprimar, a adăugat: "Vă spun că suntem în august 2018 şi vom vorbi de Parcul Regele Mihai (n.n. - noua denumire a Parcului de la Soldat) la anul în iulie. Sunt sute de metri pătraţi care trebuie îndepărtaţi pe unde sunt teresele şi nu s-a făcut nimic, şi nu s-a pus o placă de granit! Oamenii pe care îi au nu o să facă asta niciodată şi mi-e teamă că o să abandoneze lucrarea şi începem - justiţie, evaluare, licitaţie... Atenţie că vom rămâne cu acel parc nefinalizat ani de zile!" (video)
Citiţi şi Parcul de la Soldat din Câmpina, în ziua în care lucrările ar fi trebuit finalizate...
Cum arată skatepark-ul din Câmpina, cu o zi înaintea termenului de finalizare...
Actualitate

Ștrandul de la Casa Tineretului din Câmpina între ”e jenant ce se întâmplă” și ”n-avem bani”. Urmează încă un an fără ștrand...
Consilierul Cosmin Raț a fost cel care, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Local din 29 noiembrie, a deschis discuția pe tema ștrandului de la Casa Tineretului.

Primim de cititori. Cine o fi găsit această prescurtare pentru bulevard?
Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis pe numărul de whatsapp 0733.388.425 această imagine surprinsă pe Calea Dacia, pe sensul de intrare în municipiul Câmpina.
Alte stiri recente

”Salon de iarnă”, ultima expoziție a anului 2023 la Câmpina
Vernisajul expoziției de pictură și sculptură ”Salon de iarnă” a încheiat pentru anul 2023 activitatea Asociației artiștilor plastici ”CâmpinArtelor”. Evenimentul a avut loc vineri, 8 decembrie, la ceas de seară, în Sala ”Constantin Radu” a Casei de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina.

Handbal feminin, juniori III. CS Câmpina - CSO Mizil 35-22 (12-8)
La ultimul meci oficial pe teren propriu în anul 2023, fetele de la CS Câmpina, pregătite de Daniel Vasile, au obținut o nouă victorie categorică, impunându-se în fața formației CSO Mizil la o diferență de 13 goluri.
Comentarii