Baza de Tratament Balneologic și Recuperare Medicală a SanConfind, după șapte ani și jumătate de funcționare

Sănătate (Categoria articolului)

Secția de Recuperare (cum i se spune pe scurt) a Centrului Medical SanConfind din Poiana Câmpina a devenit tot mai solicitată și mai apreciată de prahoveni, dar nu numai de ei, deoarece sunt din ce în ce mai mulți pacienți din București care vin aici. Prima structură funcțională a spitalului, inaugurată în urmă cu șapte ani și jumătate, și-a câștigat un bine meritat renume.

Managementul SanConfind are în vedere și promovarea turismului medical, pentru ca de Baza de Tratament Balneologic și Recuperare Medicală (cu dotări de excepție și bazine având o apă minerală hiperclorurată) să poată beneficia cât mai multă lume, atât din țară, cât și din străinătate. Baza de Tratament SanConfind ar putea deveni, în viitorul apropiat, un reper al balneologiei și al medicinei de recuperare cu ajutorul apei foarte sărate, captate dintr-un vechi izvor de la marginea comunei Poiana Câmpina, dar și al nămolului sapropelic de Techirghiol, adus și păstrat în condiții speciale care să-i conserve proprietățile terapeutice. În opinia multor specialiști, apa izvorului din Poiana Câmpina (care alimentează printr-o conductă de aducțiune Baza de Tratament) are cel mai înalt grad de salinitate din țară, având o mineralizare totală apropiată de cea care există în Marea Moartă, cel mai important reper mondial în materie.  În 2019, la Congresul Turismului Balnear din România, Baza de Recuperare Medicală SanConfind din Poiana Câmpina a câștigat Marele premiu pentru Cea mai bună bază de tratament din țară”. Acest fapt atestă încă o dată valoarea actului medical realizat la SanConfind. Bazinele cu apă minerală sărată foarte concentrată, captată de la un izvor secular, împachetările cu nămol de Techirghiol și alte terapii miraculoase folosite aici alungă o mulțime de boli și tonifică organismul.
Momentul inaugural a avut loc pe 16 aprilie 2025 și a fost așteptat cu mult interes de către numeroși trăitori ai meleagurilor câmpinene, dar și din afara lor, deoarece în zilele noastre, într-o lume tot mai năpădită de griji, nevoi și boli, „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală” a Spitalului SanConfind a reprezentat o mare speranță pentru sute de mii de prahoveni. Iar această speranță întru păstrarea sau cucerirea sănătății a devenit realitate pentru mulți suferinzi. Conducerea spitalului a achiziționat pentru Baza de Tratament materiale, aparate, dispozitive și echipamente dintre cele mai moderne și mai performante, de la cei mai buni producători mondiali de aparatură medicală, dintre care am aminti: Chatanooga (SUA), Motorika (Israel), Somethy (Franța), Deutsche Steinzeug (Germania), Philips (Olanda) etc. Cu toate aceste dotări și cu un personal devotat și înalt calificat, este lesne de înțeles cum a reușit Baza de Tratament să schimbe destine, să vindece pacienți ce nu mai păreau vindecabili. De fapt, și prin această secție a sa, Spitalul SanConfind a reușit să schimbe destinul zonei Câmpina, modernizându-i la standarde europene sistemul sanitar. 
”Un flux important în Sanconfind îl reprezintă Baza de Recuperare şi Balneoterapie. Aici sunt trataţi anual mii de pacienţi cu boli neurologice, cardiovasculare, reumatice, ortopedice, copii şi adulţi, precum şi sportivii care au nevoie de programe de recuperare după accidentări. Personalul medical beneficiază şi aici de toate resursele necesare unui act medical de calitate. Copiii, bătrânii sau sportivii care au nevoie de recuperare au la dispoziţie echipamente medicale de sute de mii de euro, realizate cu tehnologie ultraperformantă, dar şi de minunile naturale ale României: apă sărată din subsolul zonei Câmpina şi nămolul adus din lacul Techirghiol. În zona noastră există multe izvoare de apă sărată. Cel din comuna Poiana Câmpina l-am concesionat noi, împreună cu câțiva kilometri pătrați de subsol. Apoi, am făcut secțiunile necesare, am captat izvorul și am adus această apă extrem de sărată pe circa doi kilometri, printr-o conductă subterană, până în curtea spitalului, în niște rezervoare mari, iar de acolo am dirijat-o spre cele trei bazine pentru tratament. Apa sărată pe care o folosim are 321 grame de săruri minerale la litru, iar Marea Moartă spre exemplu are 400 de grame. E extrem de sărată și cu calități terapeutice deosebite. Suntem recunoscători Ministerului Sănătății, pentru că a permis ca spitalul să funcționeze etapizat”, ne-a declarat Ioan Simion, administratorul Centrului Medical SanConfind.

3125 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Sănătate

1204 vizualizari
29 feb. 2024 20:11

Spitalul SanConfind va deveni un reper în chirurgia cardiovasculară, datorită renumitului chirurg Zoltan Galajda

Renumitul chirurg Zoltan Galajda a început colaborarea cu Spitalul SanConfind, o colaborare pe care o avea în vedere de mai mulți ani. Dată fiind notorietatea chirurgului ai cărui pacienți vin din toate județele, SanConfind va deveni un centru de referință în chirurgia cardiovasculară din țara noastră. Medicul Zoltan Galajda a absolvit Facultatea de Medicină din Târgu Mureş în anul 1988. Ulterior, specializările în chirurgie generală, cardiacă şi vasculară le-a obţinut în străinătate, în centre medicale de prestigiu. 

1919 vizualizari
03 feb. 2024 19:15

Conf. univ. dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurgie generală: ”Mi-aș dori să putem avea la SanConfind un centru de excelență în chirurgia sânului”

Unul dintre cei mai buni chirurgi bucureșteni cu care colaborează spitalul din Poiana Câmpina încă de la începuturile chirurgiei SanConfind este doctorul Sebastian Grădinaru, medic primar chirurgie generală și doctor în științe medicale. Este un reputat specialist în chirurgia sânului, specializare pentru care s-a pregătit și în străinătate, un an de zile lucrând în Irlanda, la Galway University Hospital. Are o bogată experiență în chirurgia generală, realizând până în prezent aproximativ 5.000 de operații. Printre ele se numără și operațiile realizate la SanConfind, multe dintre ele în premieră, marea majoritatea reprezentând intervenții laparoscopice. 

Alte stiri recente

1235 vizualizari
03 mar. 2024 13:04

Liga A Prahova, etapa a 18-a. Rezultate și clasament

Sâmbătă, 2 martie, a început returul Ligii A Prahova. Sâmbătă dimineață au avut loc primele două meciuri, alte două după-amiază, iar etapa s-a încheiat duminică dimineață. Iată rezultatele complete, clasamentul la zi și programul etapei viitoare:

170 vizualizari
03 mar. 2024 12:24

Baschetbalistele de la CS Câmpina, locul 8 la turneul final sub 15 ani

Calificate la turneul final, fetele de la echipa de baschet juniori sub 15 ani a CS Câmpina au participat în aceste zile la competiția găzduită de Sala Sporturilor din Alexandria.