Unul dintre membrii comisiei de la Secția de vot 177 din Câmpina a fost dus de urgență la spital
Actualitate (Categoria articolului)
Este vorba despre reprezentantul PSD în această secție situată în incinta Școlii Gimnaziale 'Al.I. Cuza'. Bărbatului i s-a făcut rău, iar colegii săi din comisie au chemat ambulanța. A fost transportat la Spitalul Municipal, unde se află sub supraveghere medicală, la Camera de Primiri Urgențe.
Persoana în cauză are 47 de ani și a suferit o variație puternică de tensiune. Acum se fac demersurile necesare pentru ca un alt reprezentant al PSD, de pe lista de rezervă, să îi ia locul în comisia de la Secția 177. Acest lucru este posibil după ce, în prealabil, este anunțată Autoritatea Electorală Permanentă și se primește acordul acesteia.
Actualitate

Un autoturism s-a răsturnat pe DN1, între Câmpina și Ploiești. Doi tineri au ajuns la spital
Pe DN1, în zona Paralela 45, pe sensul de mers Ploiești - Câmpina, a avut loc luni după-amiază un accvident rutier, în urma căruia un autoturism s-a răstunat în afara părții carosabile.

S-a întâmplat la Câmpina. Tânără de 18 ani, cu o alcoolemie de 0,88mg/l în aerul expirat, la 9.30 dimineața!
Polițiștii se întâlnesc cu tot felul de situații în trafic, dar să descoperi o fată de 18 ani, cu o alcoolemie de 0,88mg/l alcool pur în aerul expirat, și care se afla la volanul unui autoturism la 9.30 dimineața, parcă e prea mult!
Alte stiri recente

Scurt și la... subiect, cu profesor Roxana Stan, directorul Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina
În această serie de interviuri vă vom oferi ocazia să aflați și alte lucruri din viețile unor oameni cunoscuți din Câmpina. Emisiunea se desfășoară în format flash-interviu, cu întrebări punctuale și răspunsuri scurte și... la subiect. Vor fi întrebări atât în legătură cu cariera profesională a invitaților noștri, dar și din viața lor particulară.

Rezultate bune pentru înotătorii de la CS Câmpina la Cupa Ligii Performanței în Natație
Cupa Ligii Performanței în Natație, desfășurată la Complexul Sportiv de Natație Otopeni, a reunit la start sportivi de la 28 de cluburi din țară. CS Câmpina a participat cu patru sportivi, pregătiți de Adrian Stoican, care au obținut o serie de rezultate promițătoare în perspectiva viitoarelor competiții.
Comentarii