Reprezentanții Primăriei s-au convins că lucrările de la Colegiul 'Istrati' au fost prost executate

Actualitate (Categoria articolului)

În urma articolului publicat de noi pe 11 octombrie - Apa de ploaie, igrasia și mucegaiul distrug sălile de clasă de la demisolul Colegiului Tehnic 'Constantin Istrati' - viceprimarul Adrian Pițigoi, reprezentanții ai Serviciului ADPP și mai mulți consilieri locali, membri ai comisiei care se ocupă de urmărirea reparațiilor la unitățile de învățământ, au mers astăzi la Colegiul Tehnic 'Constantin Istrati' pentru a vedea cum stau lucrurile. Și s-au convins că tot ce scrie în articol este cât se poate de adevărat și grav, în același timp.

Conform Notei de constatare încheiate la finalul vizitei, s-a constatat că la demisolul clădirii 'pereții prezintă igrasie, tencuiala este dislocată și umflată, zidurile sunt umede, în sălile de clasă persistă un miros de mucegai, iar aerul este umed'. În ceea ce privește acoperișul clădirii, pe latura dinspre vest, deasupra ușii de acces din curtea interioară, s-a constatat că 'parazăpada este ruptă și îndoită, tabla este ridicată, iar îmbinarea este defectuoasă, jgheabul este deteriorat pe 10 ml, iar burlanul este deteriorat pe 2 ml'. În curtea interioară, apa de ploaie băltește, pentru că nu există pante și colectoare de scurgere.

În urma acestor concluzii, comisia formată din reprezentanți ai administrației locale a decis că trebuie contactată firma care a schimbat acoperișul clădirii. Lucrarea fiind încă în garanție, firma respectivă (Alextib Construct SRL, administrată de Alexandru Chirobocea) trebuie să vină și să remedieze toate deficiențele legate de acoperiș.
În privința jgheaburilor și burlanelor, aici va trebui organizată o nouă procedură de achiziție publică pentru desemnarea unei firme care să execute lucrările de reparații. Asta înseamnă că lucrarea va fi efectuată abia anul viitor. De asemenea, se are în vedere realizarea unei expertize tehnico-economice, de către o firmă specializată, care să stabilească măsurile ce ar trebui luate în vederea stopării infiltrațiilor la demisolul clădirii și care să evalueze tot ce înseamnă renovarea demisolului și realizarea unui sistem de colectare a apelor pluviale. ADPP va trebui să realizeze documentația aferentă pentru achiziția publică a serviciilor de expertiză.

4115 vizualizari
4

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Tavi 17.10.2016 22:19 Ooo, Chirobocea... O fi trecut si el pe la DNA, ca poate are ceva des pus despre Tiseanu, despre cum a obtinut lucrarile, inclusiv aceasta!
  • stoian 18.10.2016 10:08 Si la scoala 8 tot celebrul Chirobocea a dat cu gletul (echipa de ,,meseriasi,, a se vedea laboratorul de Biologie et 2.Intreb cine e ,,meseriasul,, care a semnat lucrarea ca fiind buna. Oare nu ar trebui sa demisioneze in sec 2? Sau e oamenii de baza (sfatuitori de taina) ai primarului inca in functie?
  • Pavel radu 18.10.2016 10:43 Pretul Coruptiei si al Spagii ,nimic altceva,la Primarie totul e OK documente semnate plati efectuate ,poate ne explica ''Inculpatul'' ,cum ramane cu plata lucrarilor din Campinita si acum intrebare ;chiar personalul ce trebuie sa verifice documentatia si executia nu sunt lasati sa isi exercite atributiile sau sunt Incompetenti si semneaza in alb in birou,aproape toate lucrarile sunt de Unica Folosinta si apoi se trece la Reparatii cu aceiasi Smecheri,cam asa se rotesc banii publici,poate cineva sa curete gunoiul?poate aceasta comisie merge si in parcul de pe Bulevard sau asteapta doar poze din ziar.
  • Ion Dandoaselea 19.10.2016 11:08 Nu exista saptamana in care administratia campineana sa nu contrazica sintagma *mai rau nu se poate*. Deja celebrul Opel Insignia (cel care inseamna inceputul sfarsitului pentru multi), pasarela, asfaltarea Campinitei, reabilitarea policlinicii, etc, toate ne arata gradul de incompetenta la care se afla tot aparatul administrativ local. Toate cele enumerate de mine aici au trecut prin mainile, ochii, verificarile unor functionari din Casa cu Grifoni! Economisti, juristi, ingineri.... Chiar nimeni nu a vazut nimic? Toti semneaza in orb, in deplina necunoastere a faptelor si a lucrarilor? Este incredibil! Si doar atunci cand niste scormonitori din presa aduc, re-aduc si tot aduc in ochii opiniei publice ceea ce se intampla se creaza *comitii* care sa constate? Dar unde sunt cei care au semnat situatiile de plata, cei care au urmarit si avizat lucrarile la vremea aia? Ce responsabilitate au ei? Si ce patesc acum? Daca ati putea urmari subiectul ar fi tare interesant...

Actualitate

1892 vizualizari
12 aug. 2022 13:04

Chemați la un scandal, polițiștii câmpineni au constatat că bărbatul implicat, băut bine, d-abia se dăduse jos de la volan

Joi, 11 august, în jurul orei 19.00, polițiștii câmpineni au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, despre faptul că soțul său este sub influența băuturilor alcoolice și face scandal.

5306 vizualizari
11 aug. 2022 21:55

Împușcături în cartierul Voila, din Câmpina. Un urs a dat atacul într-o gospodărie

Panică în cartierul Voila, din Câmpina, joi seară, când s-au auzit mai multe focuri de armă, undeva înaintea orei 21.00. Ce s-a întâmplat?

Alte stiri recente

301 vizualizari
13 aug. 2022 07:25

Piața Centrală Câmpina organizează licitație publică pentru închirierea unor spații comerciale din Corpul C1

Serviciul Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina anunță organizarea următoarei licitații publice deschise cu strigare pentru închiriere spații comerciale din Complexul CORP C1 al Pieței Centrale, după cum urmează:
CORP C1 TARABE:
Închirierea a 2 (două) amplasamente pentru comercializare legume-zarzavat
- Amplasament sector legume – zarzavat în suprafață de 2 mp (9A/10A)
- Amplasament sector legume – zarzavat în suprafață de 2 mp (17A/18A)

1757 vizualizari
12 aug. 2022 16:40

În perioada 13-15 august, dublu eveniment la Breaza: festival folcloric și târg de artă meșteșugărească și culinară

La Breaza, în Parcul ”Constantin Brâncoveanu”, va avea loc în perioada 13-15 august 2022 un dublu eveniment: a XVIII-a ediție a Festivalul Internațional de Folclor ”Calabreaza” și ediția a doua a Târgului de Artă Meșteșugărească și Culinară.