Gunoiul menajer se va ieftini pentru abonații din Câmpina (persoane fizice), de la 1 august 2017

Actualitate (Categoria articolului)

După cum bine știți, în ultimele luni, Primăria Câmpina a trimis notificări mai multor familii din municipiu cu privire la unele neconcordanțe între numărul membrilor din gospodărie și numărul membrilor de familie pentru care s-a încheiat contract cu Floricon Salub.

Prin aceste notificări trimise cetățenilor, administrația locală urmărește să crească numărul persoanelor care au contract pentru ridicarea gunoiului menajer. În notificare se menționează și faptul că persoanele care nu se prezintă la Floricon Salub pentru încheierea contractului de salubritate vor fi obligate la plata unei taxe de 20,64 lei/membru de familie/lunar, taxă aprobată de Consiliul Local Câmpina în cursul anului 2015. Ei bine, în urma acestei acțiuni, numărul celor care au încheiat contract cu Floricon a crescut. Prin urmare, având în vedere această creștere a numărului de abonați, Floricon Salub va reduce tariful la gunoi pentru populație de la 1 august 2017, reducerea preconizată fiind de la 9,57 lei/persoană pe lună (fără TVA) la 9,36 lei/persoană pe lună (fără TVA). Este o reducere modică, e adevărat, dar ar putea fi un început.
Primăria Câmpina ne informează că "acțiunea de identificare a titularilor de gospodărie / locuință individuală fără contract de salubritate va continua" și face apel la populație să dea curs solicitărilor administrației locale astfel încât diminuarea tarifului să fie posibilă în continuare.

6180 vizualizari
2

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • ionel 06.07.2017 12:37 Adevarat o scadere majora de...... 0,21 bani. Te apuca râsu plânsu ....
  • Marius 06.07.2017 15:37 Păcălirea cetățenilor,motiv de reducere a tarifului cu 0,21 bani.oare cine i-a pus să-l mărească????

Actualitate

1938 vizualizari
03 iun. 2023 09:36

Fântâna din fața sălii de sport de la Colegiul ”Grigorescu” Câmpina este într-o stare deplorabilă

2 comentarii

În fața sălii de sport a Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina se află o fântână arteziană. Din păcate, aceasta este o pată pe imaginea instituției și chiar a orașului.

1606 vizualizari
02 iun. 2023 20:34

Două intervenții dificile ale salvamontiștilor în Bucegi. A fost nevoie și de elicopter

Salvamontiștii prahoveni au avut în cursul zilei de vineri, 2 iunie, solicitări pentru două intervenții dificile.

Alte stiri recente

691 vizualizari
03 iun. 2023 18:49

Pledoarie pentru tenis, la Câmpina, de Ziua Internațională a Copiilor

Tenis Premium Club Câmpina și-a deschis larg porțile pe 1 Iunie, sărbătorindu-i pe copii și dorindu-și să atragă un număr cât mai mare dintre ei spre ”sportul alb”.

898 vizualizari
03 iun. 2023 16:40

Liga A Prahova. CS Câmpina - Avântul Măneciu 3-0

Meci cu aer de vacanță la ultima reprezentație a CS Câmpina pe teren propriu. A fost o victorie care nu folosește nimănui, iar la final, părea că nimeni nu pleacă acasă fericit, după cele aproape două ore petrecute la terenul sintetic de la Căminul Petrol din Câmpina.