"Cavoul" din centrul Câmpinei

Actualitate (Categoria articolului)

Unii ne veți da dreptate, alții veți spune că suntem insensibili la istoria Câmpinei. Poate am folosit un termen nu tocmai plăcut, dar nouă ni se pare că exact așa arată acum o parte din Parcul Trandafirilor, de la notariate, ca un cavou.

Din păcate, a devenit o tradiție pentru administrația câmpineană fie să nu se apuce de treabă în unele cazuri, fie să nu ducă la bun sfârșit ceea ce începe. Parcul Trandafirilor trebuia să fie modernizat de mai multă vreme. Au început săpăturile, au fost descoperite "vestigii care datează probabil de două secole" după cum a anunțat Primăria Câmpina, au venit arheologii, au continuat săpăturile, au scos la iveală niște ziduri din cărămidă, apoi au plecat. Iar Câmpina a rămas cu ditamai groapa în zona centrală, groapă care, la sfârșitul anului trecut a fost acoperită, pentru a se proteja descoperirile arheologice. Încă nu se știe dacă acele vestigii provin de la vechea vamă a Câmpinei, din urmă cu mai bine de 500 de ani, așa cum s-a menționat inițial, sau dacă sunt doar rămășițele unor clădiri negustorești vechi. Chiar și opiniile istoricilor locali sunt împărțite, cei mai mulți considerînd că Vama Câmpina ar fi funcționat într-o altă zonă, undeva între Biserica Catolică și sediul Electromontaj de astăzi. Echipa de arheologi care a efectuat săpăturile a numit acele vestigii drept "fundația unei clădiri cu beciuri, de prin secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea". Cu alte cuvinte, nu știm ce s-a descoperit în Parcul Trandafirilor. Și nici nu știm ce se va întâmpla mai departe. Primăria Câmpina a comandat un proiect pentru punerea în valoare a vestigiilor prin construirea unei galerii din sticlă. Este un proiect frumos, dar și foarte costisitor, de aproximativ 1,6 milioane lei după cum reiese din studiul de fezabilitate. Este o sumă foarte mare, iar la nivelul administrației locale încă nu s-a luat o decizie dacă proiectul să fie refăcut sau nu astfel încât să rezulte costuri ceva mai mici. 
În concluzie, vom sta mult și bine cu "cavoul" din Parcul Trandafirilor, năpădit acum și de buruieni. Seara, imaginea este de-a dreptul sinistră și le dăm dreptate celor care locuiesc în zonă și care spun că nici nu le mai vine să iasă la plimbare prin parc sau împrejurimi.

Vă așteptăm punctele de vedere referitoare la acest subiect sub formă de comentarii la acest articol, pe adresa de e-mail tv.online.campina@gmail.com sau pe pagina noastră de facebook - Campinatv.

10629 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Emilia Dan 20.06.2017 10:06 Ca u cavou arata, la asta m/am gandit si eu, o monstruozitate, ne batem joc de orasul asta asa de frumos. Il fac praf fara sa ne pese. Au stricat de tot parcul acela si nici nu stiu pentru ce.

Actualitate

194 vizualizari
08 dec. 2023 07:42

Primim de la cititori. O parcare haotică și mașini blocate pe Aleea Margaretei

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis această imagine, realizată luni, 4 decembrie, în jurul orei 21.00, pe Aleea Margaretei din Câmpina.

1308 vizualizari
07 dec. 2023 18:43

Tribunalul Ilfov a admis suspendarea hotărârii privind terenurile de pe râul Doftana

1 comentarii

Joi, 7 decembrie 2023, a fost primul termen în procesul intentat de societățile Elsid și Electrocarbon împotriva Consiliului Local Câmpina și Primăriei Câmpina pentru suspendarea hotărârii privind aprobarea îndeplinirii procedurilor de radiere din Cartea Funciară a dreptului de superficie, uz și servitute înscrise în favoarea celor două societăți asupra terenurilor aparținând municipalității, situate pe albia râului Doftana, acolo unde Elsid și Electrocarbon au investiții în domeniul energetic.

Alte stiri recente

4267 vizualizari
07 dec. 2023 21:30

A fost lansat proiectul Câmpina Residence, primul ansamblu de locuințe realizate de un investitor privat la Câmpina

Joi seară, într-un spațiu elegant și bine pus la punct din clădirea BCR, din centrul municipiului Câmpina, a avut loc lansarea proiectului Câmpina Residence, primul ansamblu de locuințe realizate de un investitor privat în Câmpina.

1066 vizualizari
07 dec. 2023 13:54

S-a încheiat votul pentru proiectele propuse la Câmpina pentru bugetare participativă. Cinci proiecte au strâns 451 voturi

În seara zilei de 6 decembrie s-a încheiat votul pentru proiectele propuse a fi realizate prin bugetare participativă. Cele cinci proiecte admise au adunat 451 voturi.