La Câmpina, Strada Plevnei a fost închisă de la intersecția cu Strada Vasile Alecsandri
Actualitate (Categoria articolului)
De zilele acestea, Strada Plevnei din municipiul Câmpina a fost închisă și pe tronsonul cuprins între intersecțiile străzile Vasile Alecsandri și Ion Câmpineanu.
Vă reamintim că în ultima lună, Strada Plevnei a fost închisă pe segmentul cuprins între intersecțiile cu străzile Pictor Nicolae Grigorescu și Ion Câmpineanu, unde s-a lucrat la consolidarea infrastructurii rutiere afectate de alunecările de teren. Este vorba de realizarea lucrărilor de consolidare a infrastructurii rutiere afectate de alunecările de teren, pentru care a fost finalizată licitația în decembrie 2022, aceasta fiind câștigată de două firme din Breaza: Sorchiv Gaz și Dragokad Geometry, aceasta din urmă pentru partea de proiectare. Valoarea contractului este de 2.365.940 lei fără TVA. Pe tronsul închis acum din Strada Plevnei se va interveni pe o lungime de 550 metri, unde s-a reactivat fenomenul de tasare, ceea ce a afectat calea rutieră prin fisuri, crăpături, dar și o tasare care, în zona scărilor care fac legătura cu Strada Mărășești, ajunge până la 50 centimetri.
Întreaga lucrare, inclusiv pe Strada Pictior Nicolae Grigorescu, ar trebui finalizată până la data de 14 august 2023, dar termenul poate fi prelungit în funcție de condițiile meteorologice și de realizarea lucrărilor la standardele de calitate în vigoare.
Actualitate

Alin Moldoveanu, primarul Câmpinei, s-a întors în PNL
Anunțul revenirii primarului municipiului Câmpina în Partidul Național Liberal a fost făcut astăzi, într-o conferință de presă comună, susținută de Alin Moldoveanu împreună cu Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean și președinte al PNL Prahova.
Consilierii câmpineni vor avea o nouă discuție pentru a stabili soarta blocului de necesitate
Blocul de necesitate din Câmpina a fost finalizat în anul 2016, iar de atunci niciuna dintre administrațiile câmpinene nu a reușit să găsească soluții pentru îndeplinirea scopului pentru care a fost construit acest bloc - mutarea oamenilor din blocurile cu risc seismic, pe perioada desfășurării lucrărilor de consolidare a acelor blocuri.
Alte stiri recente
”Vis de copil”, concert cu și pentru copii, la Câmpina
Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 17.00, la Casa Tineretului din municipiul Câmpina va avea loc un concert intitulat ”Vis de copil”.

CS Câmpina a ajuns în primele opt echipe din țară. Vineri dimineață va juca în fața campioanei naționale, CSM București
După cum v-am informat în premieră, CS Câmpina a trecut de faza grupelor la turneul final al Campionatului Național de Handbal Feminin juniori IV și va juca în faza a doua, calificându-se între primele opt echipe din România.
Comentarii