Lista manifestărilor culturale, la prima modificare. Se suplimentează suma alocată Târgului Mierii

Actualitate (Categoria articolului)

Nici nu a fost aprobată bine lista manifestărilor culturale, educative și sportive finanțate anul acesta de la bugetul local, că deja va fi modificată. A devenit o obișnuință pentru Consiliul Local Câmpina să modifice această listă prin redistribuirea unor sume între diferite manifestări. Anul trecut, de șase ori s-a intervenit asupra listei și tot au existat nemulțumiri cu privire la banii alocați pentru unele evenimente.

Lista manifestărilor culturale, educative și sportive, cu tot cu sumele și regulamentele aferente fiecărei acțiuni, este întocmită de Comisia de Cultură a Consiliului Local Câmpina. Apoi ajunge în plenul CL. Anul acesta, lista a fost aprobată în ședința extraordinară din 2 februarie, când a fost aprobat și bugetul local pentru 2016. Vă reamintim, 749.000 lei este suma totală alocată acestor manifestări. Pe ordinea de zi a ședinței de joi, 25 februarie, apare deja un prim proiect de modificare a unor sume. Practic, se suplimentează cu 5.000 lei (de la 18.000 la 23.000 lei) suma alocată Târgului Mierii, manifestare care va avea loc week-end-ul viitor. Iar banii necesari suplimentării se iau de la Festivalul "Serbările Toamnei" (159.000 lei în loc de 164.000 lei cât s-a alocat inițial).
De ce este nevoie de această suplimentare la Târgul Mierii? După cum explică inițiatorul proiectului, consilierul Marian Dulă, trebuie plătite cazarea și masa pentru delegațiile din Cimișlia (Republica Moldova) și Kumanovo (Macedonia), localități cu care municipiul Câmpina este înfrățit.

6024 vizualizari
2

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Elena 22.02.2016 11:33 Nu cheltuim cam mult cu frații noștri doar pentru hatârul lui Dula? Asa cum tot foarte mult cheltuim și pentru ifosele lui Fratila! Cărți peste cărți, club și toate gogoritele lui!
  • Marian 24.02.2016 22:11 Targul asta e un mare prilej de sifonare puternica a banului public. Se platesc de la bugetul local protocoalele, florile pentru invitati si multe alte prostii asupra carora nu are nimeni nici un control. Ci doar trebuie sa il creada pe cuvant pe cel care organizeaza sifoneala asta!

Actualitate

1 vizualizari
09 dec. 2021 09:22

Noi reacții la intenția unei firme private de a construi un bloc pe Bulevardul Culturii din Câmpina, lângă Casa cu Grifoni

V-am prezentat până acum punctele de vedere ale majorității partidelor cu reprezentare în Consiliul Local Câmpina (PNL, PSD, USR, PMP, POL) în legătură cu intenția unei firme private de a construi un bloc la doi pași de Primărie, pe terenul pe care s-a aflat cândva grădina de vară. Teren aparținând firmei respective. Am primit la redacție și alte reacții, de această dată din partea președintelui Partidului Prahova în Acțiune - Daniel Ioniță și din partea consilierului local Cezar Grama (Partidul Verde).

1391 vizualizari
08 dec. 2021 20:15

Punctele de vedere ale partidelor cu reprezentare în CL Câmpina despre construirea unui bloc pe Bulevardul Culturii, lângă Primărie

Am scris, într-un articol anterior, despre intenția unei firme private de a construi un bloc pe Bulevardul Culturii din municipiul Câmpina, pe terenul unde s-a aflat cândva grădina de vară și care astăzi aparține firmei respective. Aceste teren este la doi pași de sediul Primăriei Câmpina, care este o clădire monument istoric de clasa A - Vila Ștefănescu sau Casa cu Grifoni. Referitor la această situație am cerut un punct de vedere liderilor partidelor cu reprezentare în Consiliul Local, precum și Primăriei Câmpina. 

Alte stiri recente

18 vizualizari
09 dec. 2021 08:48

FORJA NEPTUN angajează controlor calitate

Societatea FORJA NEPTUN SRL angajează CONTROLOR CALITATE.

1239 vizualizari
08 dec. 2021 22:58

Andreea Lungu și Marius Vasile și-au încheiat activitatea la CSS ”Constantin Istrati” Câmpina și vor continua pentru... CSM Brașov

1 comentarii

Câmpina are de câțiva ani o problemă, pe care niemni nu pare dispus să o rezolve. Copiii care activează la CSS ”Constantin Istrati” Câmpina își termină perioada de juniorat, trebuie să treacă la nivelul următor - tineret și apoi seniori, dar pentru că în Câmpina nu există preocupare pentru a-i menține pe acești copii la un club local, ei sunt nevoiți să cute alte cluburi din țară pentru a-și continua activitatea.