Cardiologie pediatrică la SanConfind Poiana Câmpina. Adrian Tătucu, un medic pentru inimile copiilor

Sănătate (Categoria articolului)

Cardiologia SanConfind se îmbogățește considerabil printr-o nouă componentă - cea pediatrică. Recent, echipei medicale SanConfind i s-a alăturat doctorul Adrian Tătucu, cu o bogată experiență în cardiologia pediatrică, care vine de la Spitalul de Pediatrie Ploiești. Noul cardiolog de la SanConfind, care va acorda consultaţii cardiologice copiilor de orice vârstă și adulţilor, are peste 5000 de cazuri tratate. Și-a făcut rezidenţiatul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti (urgenţe, tratamente, consultaţii) şi Institutul Clinic Fundeni, aici lucrând ani de zile alături de echipa medicală din secţia de terapie coronariană. A efectuat numeroase ecografii cardiace, interpretări de ECG-uri şi Holter-ECG încă din rezidenţiat. Motivaţia de a fi medic cardiolog pediatru a venit din dragostea pe care o poartă copiilor. 

“Cardiologia este o specialitate mai grea, un fel de matematică, printre celelalte specialităţi. Trebuie să știi să dozezi foarte bine fiecare componentă a parametrilor care fac inima unui pacient să funcţioneze în fiecare moment dat. M-a atras şi urgenţa foarte mult, nu ATI-ul, urgenţele cardiologice ce pot pune în pericol viaţa, cum ar fi decompensările insuficienţei cardiace şi aritmiile. La copii e şi mai greu, pentru că nu ai în faţă un “pattern”, un model, un tipar. Adulţii au toţi inima la fel, mai mult sau mai puţin, însă la copil trebuie să te astepţi la orice, ţi se pot da peste cap toate socotelile”, consideră medicul cardiolog pediatru.
Patologia prevalentă în cardiologia pediatrică este malformaţia cardiacă reprezentată de modificări ale camerelor inimii, ale vaselor de sânge. “La un copil nou-născut consider că trebuie să îi faci un consult cardiologic şi o ecografie cardiacă  încă din primele luni de viaţă, ca să nu se ajungă mai târziu la hipertensiune pulmonară sau alte afecţiuni mai grave. Copiii recuperează în timp, de cele mai multe ori se poate face corecţie totală a malformaţiei pe care o au şi inima se va comporta ulterior de parcă n-ar fi avut nimic”, este de părere medicul Adrian Tătucu.
Cel mai greu caz întâlnit la adulți, până acum, a fost o pacientă cu trombi în plămâni şi tromboză venoasă profundă de membru inferior. Un tromb, un cheag de sânge, a plecat din membrul inferior afectat de tromboză, migrând până la nivelul inimii, a trecut printr-un foramen ovale patent (orificiu la nivelul inimii), din circulaţia dreaptă în cea stângă şi s-a întors prin artere în acelaşi picior, generând o ischemie a membrului inferior respectiv. Durerea părea ca vine de la tromboză, însă dr. Tătucu a depistat ischemia. Pacientei i-a fost recomandat un consult de chirurgie vasculară care a confirmat diagnosticul, iar ulterior femeia a fost operată, salvându-i-se membrul inferior. Dacă lucrurile nu ar fi decurs aşa, piciorul s-ar fi cangrenat şi putea fi pierdut. Pentru artere, cauzele cheagurilor de sânge sunt, de cele mai multe ori, fumatul, diabetul, colesterolul, hipertensiunea. În vene, cheagurile sunt cauzate de trombofilii, operaţii, cancere, stat mult în pat.
Cel mai greu caz întâlnit la copii pentru dr. Tătucu a fost o fetiţă de cinci luni care avea atrezie de valvă tricuspidă (nu avea o valvă din cele patru existente în mod normal). Astfel, sângele trecea din atriul drept în atriul stâng printr-un defect septal atrial şi din ventriculul stâng în cel drept prin defect septal ventricular, ocolind valva tricuspidă, care era constituită de o membrană în acest caz. A fost cel mai dificil diagnostic. “Cu copiii trebuie să te adaptezi în funcţie de comportament, vârsta, să vorbeşti cu ei dacă poţi, pentru a-i calma. Cu părinţii nu am avut probleme, chiar dacă unii spun că la ei este îngrijorarea cea mai mare când copilul are ceva”. În Spitalul Fundeni medicul Tătucu a pus accent pe studierea mai detaliată a patologiei pacienţilor şi intituirea unor tratamente mai avansate. A văzut şi copii care urmau un tratament de chimioterapie şi care erau internaţi la secţia de hematologie. Printre diagnosticele cu care medicul ploieștean se întâlneşte frecvent  în cabinetul de cardiologie sunt malformaţiile cardiace, aritmiile, hipertensiunea esenţială sau secundară, afecţiuni ale sportivilor care au nevoie de investigaţii mai amănunţite, patologii asociate bolilor endocrinologice, cazuri de recuperare medicală cu inima afectată, cum ar fi modificări de poziţie ale inimii şi cele asociate rahitismului. S-a orientat pe cardiologia pediatrică pentru că îi plac foarte mult copiii şi se descurcă cu ei mai uşor decât cu adulţii. A descoperit foarte mulţi copii care necesitau intervenţii chirurgicale. Pe unii i-a salvat, trimiţându-i la timp la operaţie.
Creşterea numărului de cazuri de boală a inimii este relativă. În trecut, copiii mureau subit şi nu se ştia de ce. Acum li se atrage atenţia de către medicul pediatru şi sunt trimişi la cardiolog. Acesta descoperă posibilele afecţiuni şi poate să le recomande un tratament adecvat. “Sunt pro-tratament medicamentos sau de orice tip doar atunci când este strictă nevoie. Dacă nu este nevoie de el, îl evit. Nu sunt nici promotorul pseudopastilelor, suplimentelor alimentare scumpe care nu au nici o dovadă clinică că ar funcţiona. Părinţii trebuie să înţeleagă că dacă uneori copiii lor nu respiră bine, în principal la efort, în primul rând trebuie să ajungă la un medic cardiolog, iar dacă nu este depistată o afecţiune cardiacă, ei pot fi îndrumaţi de aici către alte specialităţi şi investigaţii pentru a se decela cauza problemei copiilor. O fetiţă care nu putea să respire bine a ajuns la mine. Au fost necesare mai  multe investigaţii și astfel a ajuns la pneumologie (spirometrie), dovedindu-se, în final, că era, de fapt, un caz de recuperare medicală. Din cauza unei posturi incorecte (o afecţiune a coloanei vertebrale), ea nu putea să respire bine, neavând probleme cardiace. De asemenea, o durere toracică în zona inimii, de cele mai multe ori, este benignă, dar nu trebuie ignorată pentru că poate reprezenta o problemă cardiacă ce se poate agrava în timp şi poate scădea mult speranţa de viaţă”.
Ce l-a atras pe medicul cardiolog la SanConfind este faptul ca spitalul dispune de multe de specialităţi, iar el doreşte să lucreze într-o echipă multidisciplinară: “Medicii de la SanConfind sunt profesionişti şi eu am nevoie de această colaborare între specialităţi pentru dezvoltarea mea personală şi medicală”. Pe viitor, este un candidat sigur la specialitatea de cardiologie pediatrică şi cardiologie intervenţională la copii, cea din urmă ocupându-se printre altele şi cu tratamentul mai puţin invaziv al malformaţiilor cardiace. Doctorul Adrian Tătucu a contribuit la publicarea multor cărţi de specialitate şi participă adesea în grupuri de lucru alături de alţi medici cu experienţă importantă în cardiologie. (P)

5432 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Sănătate

5292 vizualizari
04 aug. 2022 07:49

Primele operații pe coloana vertebrală, la Spitalul San Confind

Vă informam, nu cu mult timp în urmă, despre faptul că la Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina vor fi posibile operațiile de hernie de disc. De două săptămâni, chiar se întâmplă acest lucru. Două astfel de intervenții chirurgicale, de mare complexitate și finețe, au fost realizate cu succes de dr. Stelian Anghel împreună cu dr. Viorel Albu.

2263 vizualizari
12 iul. 2022 10:24

Dr. Călin Tiu a coordonat un curs de ecografie pentru chirurgi în cadrul unui congres medical european desfășurat la Cracovia

1 comentarii

La finalul săptămânii trecute, la Cracovia, în Polonia, în cadrul Congresului Asociației Europene pentru Chirugie Endoscopică, dr. Călin Tiu a organizat și condus cursul de ecografie pentru chirurgi, unul dintre cele mai apreciate din cadrul congresului.

Alte stiri recente

20 vizualizari
07 aug. 2022 20:46

Insulele Capului Verde, o destinație exotică la tarife de early booking, cu Agenția Teron Intertur Câmpina

La Agenția de Turism Teron Intertur Câmpina au fost lansate ofertele early booking pentru o serie de destinații exotice - Republica Dominicană, Mexic, Maldive, Kenya, Tanzania, Seychelles, Thailanda, Sri Lanka, Japonia sau Insulele Capului Verde, destinații spectaculoase, foarte apreciate și ideale pentru o vacanță memorabilă.

694 vizualizari
07 aug. 2022 16:20

Percheziții în Prahova la mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală și delapidare

Duminică, 7 august, procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Prahova și Călărași, la domiciliile a doi bărbați cu vârstele de 35, și respectiv 58 de ani și la domiciliul unei femei în vârstă de 43 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare.