PSD vrea centru cultural la Câmpina, dar fără includerea Bibliotecii Municipale "Dr. C.I. Istrati"

Politică (Categoria articolului)

După ședința furtunoasă a Consiliului Local Câmpina din 31 martie 2022, Partidul Social Democrat a organizat luni, 4 aprilie, o conferință de presă în care s-au discutat mai multe subiecte legate în special de ceea ce s-a întâmplat la ședința CL. Conferința social-democraților câmpineni a fost susținută de președintele organizației, Dan Ioan Mușat, precum și de consilierii locali - Livia Lupu, Horațiu Zăgan și Andrei Duran.

Unul dintre principalele subiecte din cadrul conferinței de presă a fost legat de înființarea Bibiliotecii Municipale ”Dr. C.I. Istrati” ca instituție cu personalitate juridică. În prezent, Biblioteca Municipală nu are personalitate juridică și face parte din aparatul de specialitate al primarului, o situație existentă de foarte mulți ani. Consilierii PSD intenționează să inițieze un proiect de hotărâre pentru viitoarea ședință a Consiliului Local prin care Biblioteca Municipală să devină instituție cu personalitate juridică, după care să fie demarate discuții cu toți consilierii locali pentru înființarea Centrului Cultural Municipal, așa cum a propus și primarul Alin Moldoveanu, dar fără includerea Bibliotecii în noua structură culturală.
”Biblioteca Municipală funcționeză în momentul de față fără respectarea legii. Consilierii PSD vor veni cu un proiect în acest sens, practic pentru intrarea în legalitate a funcționării acestei instituții. Legea spune că bibliotecile municipale sunt instituții de drept public cu personalitate juridică. La precedentele proiecte care au inclus Biblioteca Municipală, noi am analizat legalitatea și nu oportunitatea, concluzia noastră fiind că Biblioteca Municipală nu poate fi inclusă în Centrul Cultural”, a anunțat președintele PSD Câmpina, Dan Ioan Mușat.
Legislația invocată de liderul social-democrat (Legea 334/2002 cu modificările și completările ulterioare) prevede și obligativitatea angajării unui bibliotecar până la 2.500 locuitori, astfel că la Câmpina ar trebui ca viitoarea Bibliotecă Municipală să aibă minim 14 bibliotecari. ”Dorința noastră este să păstrăm actuala organigramă sau să o mărim foarte puțin, în niciun caz cu 14 posturi de bibliotecar. Nu ne putem abate de la norma juridică... Probabil că vom propune un director, patru bibliotecari, un mânuitor de carte și un personal auxiliar. Cred că vor fi maximum 7 angajați”, a mai adăugat Dan Ioan Mușat. (video)
Problema legată de Biblioteca Municipală este extrem de interesantă. Instituția funcționează de mulți ani fără personalitate juridică, dar subiectul a fost deschis abia anul trecut, când s-a propus în Consiliul Local proiectul privind centrul cultural și redeschis acum, în 2022, când s-a revenit cu proiectul menționat. Precizăm faptul că în Legea Bibliotecilor nr. 334/2002, la art. 30 se menționa că "bibliotecile municipale și orășenești sunt biblioteci de drept public, cu sau fără personalitate juridică". Acest articol a fost modificat prin Ordonanța de Guvern nr. 26/2006 astfel: "bibliotecile municipale și orășenești sunt biblioteci de drept public, cu personalitate juridică". Cu alte cuvinte, din 2006, Biblioteca Municipală Câmpina funcționează cu încălcarea legislației, dar nu a sesizat nimeni acest lucru...

3937 vizualizari
2

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Anonim 05.04.2022 11:37 Acum stim care sunt pilele doamnei Ene: PSD-istii! Unii credeau ca fostul Dochia, dar uite ca s-au inselat. Pilele ei sunt cei de la PSD.
  • Anonim 05.04.2022 11:39 Legislația invocată de liderul social-democrat (Legea 334/2002 cu modificările și completările ulterioare) prevede și obligativitatea angajării unui bibliotecar până la 2.500 locuitori, astfel că la Câmpina ar trebui ca viitoarea Bibliotecă Municipală să aibă minim 14 bibliotecari. ”Dorința noastră este să păstrăm actuala organigramă sau să o mărim foarte puțin, în niciun caz cu 14 posturi de bibliotecar. Nu ne putem abate de la norma juridică... Probabil că vom propune un director, patru bibliotecari, un mânuitor de carte și un personal auxiliar. Cred că vor fi maximum 7 angajați”, a mai adăugat Dan Ioan Mușat.'' Pai, cum asa: cand ii convine sa se aplice legea (trebuie cercetat aici), cand nu-i convine sa nu se aplice, ca e bine si asa ... mai bine sa recunoasca dl. Musat ca o sustine pe Ene si gata. Nu au pic de rusine!

Politică

6855 vizualizari
28 mai 2023 09:47

Irina Nistor: "Voi veni cu un proiect pentru Câmpina, bazat pe un dialog permanent cu cetățenii!"

PSD Câmpina a desemnat-o pe Irina Mihaela Nistor candidat la funcția de primar al municipiului Câmpina la alegerile locale de anul viitor, după cum scriam într-un articol anterior. Este pentru prima dată când la Câmpina candidează o femeie din partea PSD și tot pentru prima dată când la lansarea oficială a candidatului de la Câmpina participă cei mai importanți lideri ai PSD Prahova.

4014 vizualizari
26 mai 2023 16:08

Irina Nistor, candidatul surpriză al PSD la Primăria Câmpina

1 comentarii

Surpriză de proporții oferită de PSD electoratului câmpinean. Irina Nistor a fost desemnată candidat la funcția de primar al municipiului Câmpina la alegerile locale din toamna anului viitor.

Alte stiri recente

689 vizualizari
03 iun. 2023 18:49

Pledoarie pentru tenis, la Câmpina, de Ziua Internațională a Copiilor

Tenis Premium Club Câmpina și-a deschis larg porțile pe 1 Iunie, sărbătorindu-i pe copii și dorindu-și să atragă un număr cât mai mare dintre ei spre ”sportul alb”.

897 vizualizari
03 iun. 2023 16:40

Liga A Prahova. CS Câmpina - Avântul Măneciu 3-0

Meci cu aer de vacanță la ultima reprezentație a CS Câmpina pe teren propriu. A fost o victorie care nu folosește nimănui, iar la final, părea că nimeni nu pleacă acasă fericit, după cele aproape două ore petrecute la terenul sintetic de la Căminul Petrol din Câmpina.